Pe fondul unei asemenea evoluţii şi avertismentelor venite de la ambasadele SUA şi UE, Codul Electoral a fost stopat să treacă prin Parlament în această formă, mai ales că adoptarea transforma actorii implicaţi în virtuali membri ai unei liste de sancţiuni internaţionale. Doar sub această ameninţare, Regimul Dodon a stopat alterarea procesului electoral la nivel legislativ, cu implicaţii asupra modului alterat de derulare ulterioară a alegerilor.

Pe de altă parte, moţiunea de cenzură a fost introdusă şi citită până la tăierea microfonului vicepreşedintelui Parlamentului de către alt aliat socialist pro-rus, Zinaida Greceaîi, preşedintele Legislativului şi aliatul lui Dodon, urmând, formal, să ajungă la vot în prima şedinţă a Parlamentului de săptămâna viitoare. Totul pe fondul dorinţei Preşedintelui ostentativ pro-rus, Igor Dodon, şi a majorităţii sale de a încheia mai repede sesiunea parlamentară şi a bloca Parlamentul pentru ca moţiunea nici măcar să nu se dezbată.

În acest context, se detaşează câteva elemente ce definesc atât conflictul de valori indus astăzi în societate, în Republica Moldova, dar mai ales marile teme şi naraţiuni ale războiului informaţional dus prin instrumentele mass media clasice şi prin social media la Chişinău. Rezultatul este un electorat tot mai bulversat, mai neîncrezător şi confuz, a cărui perspectivă de a se exprima în cunoştiinţă de cauză şi a face alegerile pe care şi le doreşte scade tot mai mult, acesta fiind expus manipulărilor generale ale diferiţilor actori interesaţi.

Conflictul de valori: Stabilitate, orientare geopolitică, guvernare eficientă

La capitolul conflictului de valori, se confruntă trei raţionalităţi distincte şi suprapuse, care definesc drept cruciale una sau alta dintre valori:

Mai întâi este vorba despre nevoia de stabilitate la frontiera UE şi NATO. Orice tentaţie de a dinamita echilibrele şi de a genera schimbări forţate, de natură revoluţionară, sau de a genera schimbări fără a asigura succesiunea coerentă, determină efecte negative majore. Actori interni şi internaţionali sunt preocupaţi cu precădere de această abordare şi supralicitează – în favoarea lui Igor Dodon şi a imobilismului în acţiune - doar nevoia succesiunii fără turbulenţe şi evitării unei anarhii cu efecte de destabilizare mai largi şi de influenţă nefastă, dacă nu cu efect de domino. Această raţiune este, fireşte, exagerată când este decupată din realitatea Republicii Moldova, ca toate celelalte raţiuni luate individual.

A doua raţiune majoră ţine de orientarea geopolitică a Republicii Moldova. Poziţia geografică şi devenirea istorică fac ca societatea să fie ruptă în continuare între băştinaşii autohtoni, care şi-au trăit istoria alături de România ca români şi s-au simţit smulşi din trupul ţării de fiecare dată când au fost ocupaţi de ruşi, şi ocupanţii, veneticii, oamenii implantaţi ca şi colonişti sovietici pe o realitate românească şi urmaşii lor, mai puţini ca număr dar plasaţi în funcţii mai relevante, cu resurse şi posturi de influenţă mult mai importante, care dirijează prin influenţă mai mare decât procentul pe care-l reprezintă decizia în Republicii Moldova(şi pe fondul plecării românilor şi pro-europenilor către Vest).

Raţiunea lor se bazează pe faptul că şi ei sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, mai mult, cei numiţi mancurţi de către băştinaşi au o capacitate de influenţă şi antrenare centrată cu precădere pe minorităţi dar şi pe localnici care au vrut să obţină privilegii la un moment sau altul prin fraternizarea cu ocupantul şi discriminarea propriilor lor fraţi. A unor pretinşi pragmatici realişti care sunt gata să-şi vândă neamul pe zece arginţi precum Iuda Iscarioteanul. Moldoveniştii civici – susţinătorii existenţei unei naţiuni civice moldoveneşti care a topit orice identitate etnică şi oricentare geopolitică - sunt parte a acestui curent nefast.

Aici raţiunile geopolitice sunt clare, dure şi tranşante: cu România, cu poporul tău sau vândut, trădător, ocupant, către Est sau către Vest. Excesele împing spre naţionalisme extreme, spre rupturi sensibile. Pe de altă parte influenţa fostei metropole, Rusia, rămâne extrem de prezentă şi cel puţin la fel de nefastă, şi afectează fundamental opţiunile şi alegerile naturale locale, ba chiar pune sub semnul întrebării, ideatic, însăşi raţiunea existenţei statului Republica Moldova, respectiv ruperea de fostul imperiu sovietic ocupant, nivelator şi dominant al elementului etnic românesc după Pactul Ribentropp-Molotov. Raţiunea ar fi grandoarea Rusiei, refacerea Imperiului şi dorinţa nostalgică şi paseistă de apartenenţă la Lumea Rusă şi fostul imperiul reclădit, pe baza unui neoimperialism rus şi al naţionalismului velicorus panslavist agresiv.

În fine, cea de a treia raţiune – practic dispărută şi ea şi ocultată sub numeroase elemente de propagandă şi război informaţional – este guvernarea eficientă şi în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova. Ea constituie raţiunea democratică de existenţă a unui guvern care să fie susţinut, să fie legitim şi să conducă statul de la răsărit de Prut. Răsăritul românesc. Aici raţiunea ţine de a şti şi a avea cunoştiinţe de a conduce şi de a putea să te sacrifici pentru interesele propriilor cetăţeni. A-ţi asuma responsabilitatea guvernării, fără să dai vina pe oligarhii interni, neînţelegeri şi vicii ale clasei politice sau pe serviciile de informaţii externe, pentru propria neputinţă şi lipsa capacităţii de asumare a guvernării şi a propriei sorţi.

Cât de democratică mai e azi Republica Moldova?

Scopul activităţii politice este, fireşte, arta compromisului care nu compromite, arta posibilului în politică în condiţii realiste, cu viziuni sănătoase, cu jucătorii existenţi pe piaţa politică nu cu actori ideali. Este o sinteză corectă de compromisuri şi garanţii care validează capacitatea de a guverna şi a atinge obiectivele electorale propuse, de partid, care au fost îmbrăţişate de populaţie, la vot. Fireşte aici contează şi recunoaşterea incapacităţii de a guverna, lipsei majorităţii sau unei non-soluţii şi sancţionarea la timp a eşecului Regimului Dodon curent, cu guvernul său fără nume cu tot.

Cât de democratică mai este azi Republica Moldova? Greu de spus. Modificările încercate la adresa Codului Electoral şi poziţia excesivă şi neconstituţională asumată de către actualul preşedinte şi modul în care funcţionează Regimul Dodon cu finanţările sale netransparente din Rusia şi temenelile periodice făcute Ţarului Putin pun în discuţie perspectivele sale. Acest comportament arată că alunecările anti-democratice exced nivelul unor şicane şi implicări politice, interese particulare financiare şi promovarea ostentativă a intereselor Rusiei, un stat străin, în Republica Moldova, dincolo şi împotriva majorităţii româneşti a locuitorilor.

Acum este afectată însăşi esenţa statului şi a structurii ce dă legitimitatea alegerilor. Un domeniu în care nimeni nu şi-a permis încă să altereze opţiunile cetăţenilor pentru interese personale modificând Codul Electoral în ajunul alegerilor şi dincolo de reprezentarea corectă a intereselor din societate, doar pentru a consolida şi instala pentru o perioadă nedeterminată a Regimului Dodon, pe modelul Putinismului rus, prin subordonarea statului Republicii Moldova voinţei şi intereselor Moscovei.


Maia Sandu

Războiul informaţional politic: Votul cu bandiţii, Oligarhul dominant, Opriţi-l pe Dodon, Rusia acceptabilă

Şi în ceea ce priveşte războiul informaţional, încep să se detaşeze raţiuni discutabile şi naraţiuni alternative care au pretenţiile totalitare de a descrie exclusiv situaţia din Republica Moldova. Astfel, la indicaţiile polit-tehnologilor ruşi, Igor Dodon şi acoliţii săi au introdus naraţiunea „votului alături/pentru bandiţii care au furat miliardele”, având în subsidiar tema Oligarhul care o preferă şi o ajută pe Maia Sandu. Un mare fals menit să evite votul pro-europenilor care trimite la lada de gunoi a istoriei Regimul Dodon. Că este un fals, e un lucru evident: profitorii sunt bine, mersi în băncile majorităţii regimului, atât la socialişti, chiar în conducerea Parlamentului, cât şi în bancile partidului junior la guvernare, fostul partid al lui Vladimir Plahotniuc, PDM.

Fireşte că e foarte simplu să încerci să transformi PDM-ul lui Pavel Filip, dar şi Dumitru Diacov şi Eugen Nichiforciuc în Albă ca Zăpada neprihănită, la fel PSRM-ul lui Dodon, folosind toată propaganda şi mass media guvernării, şi să transmiţi doar către Pro-Moldova lui Candu blamul legăturii prin alianţă cu fostul oligarh, inclusiv sesizând Procuratura pe care o ai în mână de pretinsa corupere a parlamentarilor. Dar despre coruperea activă pe care o execută azi guvernarea, care are şi toate resursele, nu mai vorbeşte nimeni.

Am ajuns într-o perfect ilogică realitate a lui Kafka în care deţinătorii puterii care împart posturi, privilegii şi care răpesc parlamentari sunt curaţi, iar corupţii şi bandiţii sunt cei din opoziţie care nu au nimic de oferit parlamentarilor, mai ales în perspectiva unor alegeri parlamentare anticipate. Cine face azi mutarea în tabăra opoziţiei, la Candu, îşi riscă trei ani de mandat parlamentar, riscă să piardă avantaje şi privilegii, să fie hăituit, răpit, bătut, compromis, obligat să-şi scrie demisia sau, dacă nu, „să o ia în dinţi”, cum plastic s-a pronunţat preşedintele-golan. Ca orice parlamentar care votează împotriva Regimului Dodon. Cine e corect şi cine corupe, cine forţează, cine alterează votul şi impune mandatul imperativ – respins explicit de către Constituţie?

O altă temă dominantă în mass media de partid şi de stat, prorusă şi socialistă, este cea a Oligarhului Rău care a capturat statul şi care acum adună parlamentarii ca pe mărgele, cu bani, ca să compromită Opoziţia. Acest fals are două valori de întrebuinţare: mai întâi dă o motivaţie a neputinţei şi incapacităţii de a guverna, de a menţine majoritatea şi de a soluţiona problemele oamenilor; apoi blochează schimbarea de regim pe motivul că induce blamul prin asocierea cu Plahotniuc. Acesta e urmărit internaţional, se află în izolare şi program de protecţie şi numai preocuparea pentru guvernarea din Republica Moldova nu e în atenţia sa. Iar dacă de peste ocean, Plahotniuc manevrează deputaţi aleşi, actuala guvernare îşi merită soarta.

A treia naraţiune este Rusia dominantă, Rusia salvatoare sau măcar Rusia acceptabilă la Chişinău. Adevărul este că mişcările de peste Nistru şi agresivitatea separatistă renăscută în Zona de Securitate nu ajută în nici un caz acestui demers, cum nu ajută nici numărul de cazuri de coronavirus din Rusia şi modul de derulare al pretinsei consultări populare pentru modificările Constituţiei ruse. Şi mai ales strică ostentativitatea pro-rusă pe care o joacă Igor Dodon.

Peste toate, întregul demers şi efort al războiului informaţional sub falduri ruse şi pro-ruse la Chişinău vrea să oculteze nevoia de îndepărtare a Regimului Dodon – nefast, descalificant, incapabil să gestioneze treburile statului, un eşec total pe toată linia. Şi mai ales încearcă să oprească coagularea opoziţiei pe un program minimal de eliminare a lui Igor Dodon de la conducerea statului şi îndepărtare a guvernului său incapabil de frâiele executive.

Lipsa dorinţei de compromis şi izolarea politică versus excepţionalism şi soluţia unică

Moţiunea de cenzură s-a depus, şi e un lucru bun. O verificare a susţinerii pentru proiectul propus de către PPDA. El e menit, deopotrivă, să arate cât de posibile sunt eforturile de coagulare a unei voinţe politice la Chişinău. Dacă şi unde sunt problemele şi care sunt lipsurile proiectelor şi viziunilor aflate azi pe piaţa politică de la Chişinău şi în divergenţele dintre partidele de opoziţie, atât de diferite, de variante, şi cu programe şi trecut nu rareori de confruntare. Dacă aceste diferenţe pot fi depăşite de un proiect comun, doborârea Regimului Dodon, pasul va putea fi făcut.

În orice caz, cred că două abordări sunt, în egală măsură, nefaste:

Lipsa dorinţei de compromis şi izolarea politică – tocmai pentru că obiectivul oricărui partid este să ajungă la Guvernare, liniile roşii şi abordările sale trebuie să fie realiste şi adaptate la piaţa politică în care funcţionează. Cetăţenii doresc schimbare şi eficienţă, doresc soluţii care să le îmbunătăţească viaţa, nu contemplare şi judecăţi de valoare sau imobilism moral. E greu să explici că tu nu te angajezi în coaliţii şi acţiuni pentru că partidul ar fi compromis. Pentru alegător contează să vadă că te sacrifici, că eşti în stare să-ţi asumi, ca lider politic, şi dispariţia partidului, doar ca să salvezi ţara şi cetăţenii săi. E vremea faptelor, şi contează implicarea şi forţa de a găsi soluţii realiste la probleme actuale – prin compromis şi garanţii, aranjamente şi viziuni mobilizante şi atrăgătoare pentru votanţi.

Excepţionalism şi soluţii unice, canonice – cea de a doua eroare este să doreşti să impui doar ce vrei tu. Abordările excepţionaliste şi individualiste sunt incapabile să determine soluţii acceptabile şi să coaguleze majorităţi care să guverneze. Aici riscul e şi mai mare, atunci când o minoritate încearcă să impună o soluţie nefericită şi să dezbine o posibilă majoritate, compromiţând, de fapt, un obiectiv major naţional.

În fapt, după încheierea epopeii demiterii Guvernului lui Dodon, contează capacitatea de coagulare a majorităţilor şi un guvern acceptabil pe scară largă, cu program minimal şi funcţional, care să poată garanta alegeri libere şi corecte, gestiunea crizei pandemiei de coronavirus, relaţii refăcute şi întărite cu UE şi fonduri de relansare economică credibilă, pe baza reformelor majore angajate şi niciodată livrate. Apoi obiectivul major este înfrângerea la urne a lui Igor Dodon în prezidenţialele de la 1 noiembrie.

Acesta e un proiect realist, coerent şi care poate coagula forţe diverse. Opriţi-l pe Dodon şi redaţi încredere şi speranţă cetăţenilor Republicii Moldova şi partenerilor de dezvoltare. Ulterior, reformele din justiţie - unele reale nu mimate - pot crea premizele pentru pedepsirea tuturor vinovaţilor şi cercetarea corectă a miliardelor furate ca şi a celor spălate. Pentru că dacă Oligarhul Rău Plahotniuc de care pare să se teamă toată lumea e fugit peste hotare, e departe, Dodon l-a eliberat pe oligarhul spălător al averilor potentaţilor ruşi prin băncile Republicii Moldova, Platon,  care este aici şi e gata să investească masiv în realegerea lui Igor Dodon şi acoperirea tuturor fărădelegilor sale. Şi să conducă Republica Moldova mai dihai decât a făcut-o marele Bau-Bau al clasei politice de la Chişinău.