Componenţa delegaţiei Parlamentului la APCE, aprobată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
parlament

Componenţa nominală a delegaţiei Parlamentului de legislatura a X-a la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a fost aprobată în şedinţa legislativului de astăzi, 12 iuie, transmite IPN.

Potrivit hotărârii, şeful delegaţiei a fost desemnat deputatul Andrei Năstase din partea fracţiunii ACUM, Platforma DA. Membrii delegaţiei sunt deputaţii Vlad Batrîncea din partea fracţiunii Partidului Socialiştilor, Doina Gherman din partea fracţiunii PAS, Blocul ACUM. Un membru urmează a fi delegat de către fracţiunea Partidului Democrat.

Totodată, în calitate de membri supleanţi au fost desemnaţi parlamentarii Ion Ceban de la PSRM, Inga Grigoriu de la ACUM, Platforma DA, precum şi Mihail Popşoi de la PAS, Blocul ACUM. Un membru supleant urmează a fi desemnat de PDM.

Hotărârea a fost votată în unanimitate de către cei 61 de deputaţi prezenţi la şedinţă şi intră în vigoare la data adoptării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite