Comisia de anchetă pentru elucidarea fraudei bancare s-a întrunit în prima şedinţă

Comisia de anchetă pentru elucidarea fraudei bancare s-a întrunit în prima şedinţă

FOTO IPN

Comisia de anchetă privind frauda bancară, constituită de deputaţii ACUM şi PSRM, va investiga toate acţiunile şi inacţiunile ce au dus la devalizarea sistemului bancar, care au avut loc începând cu anul 2010 şi până în prezent.

Totodată, aceasta va solicita toate documentele obţinute de cele două comisii de anchetă, create de deputaţii din legislatura precedentă. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către Alexandru Slusari, preşedintele comisiei, după prima şedinţă, transmite IPN.

Potrivit lui Alexandru Slusari, în cadrul primei întruniri a comisiei, au fost repartizate sarcinile membrilor, urmând ca toate autorităţile statului abilitate să fie informate despre activitatea comisiei. 

„Toţi membrii au căzut de acord că scopul principal al comisiei este elucidarea tuturor acţiunilor sau inacţiunilor instituţiilor statului începând cu anul 2010, până în prezent. Nu selectiv câteva luni sau un an, dar toată această perioadă”, a declarat deputatul.

De asemenea, Alexandru Slusari a precizat că, de la secretariatul Parlamentului, urmează să fie solicitate actele obţinute de precedentele comisii de anchetă. 

„Documentele vor fi analizate săptămâna viitoare, după care va începe audierea mai multor persoane. Eu am această sarcină, să întocmesc lista exhaustivă a mai multor persoane, mai mult foşti funcţionari de stat, foşti deputaţi şi actuali deputaţi. Şi sper că săptămâna viitoare vom ieşi cu informaţii mai importante şi mai interesante”, a spus Alexandru Slusari.

Potrivit lui, dacă va fi cazul, vor fi solicitate documente suplimentare de la alte instituţii ale statului. 

„Este posibil să ne adresăm direct către agenţia Kroll pentru a primi acest raport Kroll 2, la care vrem să avem acces şi să îl publicăm”, a mai spus deputatul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: