CNA îndeamnă funcţionarii publici să se conformeze hotărârilor CC „şi să nu se lase antrenaţi în jocuri politice”

CNA îndeamnă funcţionarii publici să se conformeze hotărârilor CC „şi să nu se lase antrenaţi în jocuri politice”

Centrul Naţional Anticorupţie a emis un comunicat de presă joi, 13 iunie, prin care susţine că instituţiile publice din Republica Moldova se află într-o situaţie fără precedent, când sunt somate de anumite forţe politice să nu respecte deciziile instanţei supreme – Curtea Constituţională.

„În activitatea noastră, aplicăm necondiţionat toate hotărârile Curţii Constituţionale, chiar dacă unele din ele, în anumite situaţii, au făcut imposibilă tragerea la răspundere a unor persoane. În situaţia crizei actuale, atragem atenţia că nimeni nu poate să-şi asume dreptul de a decide, în mod arbitrar, pe care din hotărârile Curţii Constituţionale să le respecte şi pe care nu. Sfidarea principiilor de aplicare necondiţionată a Hotărârilor Curţii este un precedent periculos”, se arată în document.

CNA a făcut un apel către „toţi funcţionarii publici să se conducă în activitatea lor strict de prevederile Legii şi să nu se lase antrenaţi în jocuri politice şi lupta pentru putere”.

Curtea Constituţională a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova. Preşedintele interimar, Pavel Filip, a semnat decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate - 6 septembrie 2019. 

Deputaţii ACUM şi PSRM au declarat în afara legii Guvernul Filip şi au cerut intervenţia Consiliului de Securitate al ONU în situaţia din Republica Moldova. De asemenea, cei 61 ACUM-PSRM au anunţat că nu recunosc deciziile Curţii Constituţionale.
 
Igor Dodon a declarat că Democraţii nu vor să transmită pe cale paşnică puterea. În acest sens, preşedintele a spus că singura soluţie ar putea fi mobilizarea masivă în stradă a cetăţenilor.
 

Secretarul general al Consiliul Europei, Thorbjørn Jagland, a anunţat duminică, 9 iunie, că va cere opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la acţiunile Curţii Constituţionale de la Chişinău din ultima perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte decizia de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova. Deciziile sunt greu de înţeles şi par arbitrare.

Vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că nimeni şi niciodată nu are dreptul să se pronunţe referitor la hotărârile emise de Curtea Constituţională a altui stat. Acest lucru, dacă se întâmplă, poate fi calificat drept interferenţă în sistemul de drept din ţara respectivă.

Curtea Constituţională a condamnat „presiunile politice la care este supusă”: Cei care îndeamnă la dizolvarea Curţii sunt inamicii democraţiei

În urma unei sesizări depuse de deputaţii democraţi, Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului creează circumstanţe de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării. În asemenea situaţie, potrivit Curţii, interimatul şefului statului va fi asigurat de premierul Pavel Filip, care va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul din Republica Moldova s-a convocat sâmbătă, la ora 13:00, într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. 
 
Deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit în funcţie conducerea Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi, şi au acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu, care a şi depus jurământul. Însă, Curtea Constituţională a decis, într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern.
 
În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 
 
Democratul Andrian Candu a prezentat probe video şi a menţionat că Dodon a propus federalizarea ţării, interzicerea unionismului, schimbarea Constituţiei ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament. Potrivit lui, Dodon s-a aliat pe ultima sută de metri cu ACUM pentru a se răzbuna pe democraţi, din cauza refuzului primit de a accepta o coaliţie în conformitate cu conţiţiile impuse de Moscova.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: