Circ şi ceartă în Parlament. Deputaţii au votat un amendament ce vizează limitarea mandatelor rectorilor, iar după 15 minute au anulat de două ori votul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În iulie 2010, 9 rectori au aderat la PLDM. CAPTURĂ PRO TV
În iulie 2010, 9 rectori au aderat la PLDM. CAPTURĂ PRO TV

La propunerea deputatei PCRM, Oxana Domenti, aleşii poporului au susţinut că rectorii, prorectorii şi decanii nu au voie să ocupe mai mult de două mandate a câte cinci ani, inclusiv activitatea de până la intrarea în vigoare a Codului Educaţiei.

Oxana Domenti a formulat un amendament astfel încât legea să fie retroactivă în ceea ce priveşte limitarea madatelor rectorilor, prorectorilor şi decanilor. Amendament a fost votat de 49 de deputaţi din cei 80 prezenţi în sală.

Au votat împotrivă doar aleşii PLDM, cei care îi au colegi de partid pe majoritatea rectorilor din Republica Moldova. Imediat după vot, liberal-democraţii s-au agitat şi au cerut pauză. După 15 minute, în care PLDM a negociat cu PD, conducerea Parlamentului a repus la vot amendamentul, anulând votul anterior.

În acel haos, până şi un deputat comunist a votat pentru anularea votului. A cerut ulterior să-şi retragă votul. Preşedintele Parlamentului Igor Corman a spus că aşa ceva nu a existat până acum „anularea anulării votului“, dar a repus la vot a doua oară amendamentul. La cel de-al treilea exerciţiu de vot, aleşii au votat propunerea cu 43 de voturi din cei 92 de deputaţi prezenţi în sala.

„Eu înţeleg că această sală aminteşte de arena circului, dar haideţi să nu facem ca la circ, pentru că ceea ce am făcut acum pare absurd. Ne mai supărăm că ne critică la Ora de ras“, a comenta deputatul liberal Gheorghe Brega.

La 1 iulie 2010, nouă rectori au aderat la PLDM. Au aderat rectorul UTM, Ion Bostan, rectorul ASE, Grigore Belostecinic, rectorul USM, Gheorghe Ciocanu, rectorul Universităţii de Studii Europene, Iurii Sedleţchi, rectorul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Gheorghe Popa, rectorul Universităţii de Stat „B.P.Haşdeu” din Cahul, Andrei Popa, rectorul Universităţii Agrare de Stat, Gheorghe Cimpoieş, rectorul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Mihail Grosu, şi rectorul Universităţii de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău, Laurenţiu Calmuţchi.

Interesele Anei Guţu

Un alt subiect de scandal din plenul Legislativului este legat de limitarea învăţământului medical doar în instituţiile de stat.

„Adoptarea Codului Educaţiei, document extrem de important şi necesar Republicii Moldova, este pusă în pericol! Deputata Ana Guţu şantajează coaliţia de guvernare privind acceptarea învatământului superior medial şi farmaceutic nu doar în instituţiile publice ci şi în cele private. Cum credeţi, de ce?“, a scris pe Facebook liberalul Valeriu Munteanu, în timpul dezbaterilor.

A urmat un schimb dur de replici între liberal-democratul Vladimir Hotineanu şi liberal-reformatoarea Ana Guţu, fost prim-vicerector la ULIM, care mai activează la această universitate privată, de fapt toată familia ei lucrează la ULIM, şi care are şi afaceri acolo.

Ana Guţu a menţionat că amendamentul lui Vladimir Hotineanu restricţionează învăţământul medical doar pentru instituţiile publice, iar acest lucru înseamnă că „rămânem în trecutul sovietic“. De cealaltă parte, Hotineanu an spus că a propus această modificare în interesele acestei ţări şi a sănătăţii populaţiei. „Astăzi, nu avem în ţară instituţii private care ar pregăti medici“, a susţinut el. Potrivit preşedintelui comisiei parlamentare pentru sănătate, în 2004 guvernarea a interzis pregătirea viitorilor doctori în universităţile private, acelaşi lucru s-a întâmplat, în anii 2000, şi în România.

Declaratia pe venit a deputatului Ana Gutu

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite