Cine are un Leancă mai bun?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova
Iurie Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova

Demisia anunţată luni de Iurie Leancă nu a căzut ca un trăsnet, dar a fost totuşi oarecum neaşteptată, mai ales că a venit în ajunul Crăciunului, când lumea numai la politică externă nu se gândea. Mulţi s-au grăbit să spună că-i „joc copilăresc“, „show ieftin“, „gest penibil“...

O fi niţel PR la mijloc, nu zic. Or, nimeni nu s-a gândit la modul serios că premierul Filat i-ar putea accepta demisia (deşi, dacă e să ne luăm după unii colegii de breaslă care - cu referire la „surse anonime“ - afirmau că relaţia dintre cei doi oficiali s-a răcit, un prilej mai potrivit de a-l zbura „onorabil“ din funcţie pe ministrul de Externe nici că putea fi).

Ştiindu-l pe Iurie Leancă drept un om de o decenţă, corectitudine şi modestie ce le lipsesc majorităţii politicienilor de la noi, tind să cred totuşi că n-a fost o banală acţiune de imagine, ci chiar un gest de onoare. Dl Leancă nu e omul gesturilor teatrale, nu a şocat opinia publică prin fapte nesăbuite şi declaraţii isterice şi nici nu e în firea lui să se laude. Niciodată nu l-am auzit spunând: „Eu am făcut ceea, eu am obţinut asta...“, cum obişnuiesc unii colegi de-ai săi din AIE, care îşi expun „realizările epocale“ în comunicate de presă lungi şi plictisitoare după fiecare întâlnire cu vreun funcţionăraş de prin UE sau SUA. Întotdeauna a prezentat fără exaltare succesele obţinute (şi nu au fost puţine în ultimii trei ani, trebuie să recunoaştem asta, chiar dacă, sunt sigură, se putea mai mult) şi fără a şi le atribui, deşi multe sunt rodul direct al muncii sale.    

Diplomat până în măduva oaselor, ministrul Leancă a cântărit, probabil, bine luni ceea ce face, anticipând şi comentariile puzderiei de specialişti în a se da cu părerea şi a decreta adevăruri. Tot ei l-ar fi luat la bani mărunţi dacă nu-şi prezenta cererea de demisie şi i-ar fi amintit de promisiunea neonorată cu orice ocazie. Iar jurnaliştii ar fi continuat să-i adreseze întrebarea „existenţială“ la fiecare conferinţă de presă: „Vă daţi sau nu vă daţi demisia?“, de parcă de asta depinde parcursul nostru european.

Nu se întâmplă des să fiu de acord cu premierul Vlad Filat, dar acum subscriu fără ezitare aprecierilor pe care le-a făcut la adresa lui Iurie Leancă: „Este cel mai bun ministru“. Şi din actualul guvern, şi dintre toţi pe câţi i-a avut Moldova vreodată, aş adăuga.

Spun asta chiar dacă încă mai trebuie să stau la coadă pentru o viză Schengen şi, din câte se aude, voi mai fi în situaţia asta, la fel ca şi toti moldovenii, până la mijlocul lui 2014. Asta în cel mai bun caz, cu condiţia că Iurie Leancă nu-şi dă demisia pe bune.

Prezenţa sa în fruntea diplomaţiei moldoveneşti nu este, desigur, o condiţie pentru liberalizarea regimului de vize. Însă de-a lungul anilor ne-am convins că pentru partenerii externi contează mult cu cine discută şi câtă încredere le inspiră interlocutorul. Iar la ora actuală un om mai de încredere decât Iurie Leancă nu are nici PLDM, nici PD, nici PL, nici opoziţia comunistă, nici cea „constructivă“. Iar ca să ne convingem, poate îl provocăm pe dl ministru să-şi mai prezinte o dată demisia, să vedem câţi eroi gata să ne integreze mâine în UE s-ar găsi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite