Cinci judecători implicaţi în „spălătoria rusească”, restabiliţi în funcţie. Maia Sandu: „Dezmăţul din justiţia lui Dodon par să nu mai aibă sfârşit”

Cinci judecători implicaţi în „spălătoria rusească”, restabiliţi în funcţie. Maia Sandu: „Dezmăţul din justiţia lui Dodon par să nu mai aibă sfârşit”

FOTO simbol

Cererile a cinci judecători vizaţi în dosarul „Laundromat” cu privire la repunerea în funcţiile pe care le-au deţinut până în 2016 cu achitarea salariilor pentru perioada în care au fost suspendaţi din funcţia de magistraţi au fost aprobate luni, 26 octombrie, de Consiliul Superior al Magistraturii, scrie Ziarul de Gardă, citat de Adevărul.

Ştiri pe aceeaşi temă

ZdG menţionează că este vorba despre judecătorii Lebediuc Serghei, Popovici Serghei, Hîrbu Iurie, Gubenco Serghei şi Bivol Garri, toţi viind vizaţi în „Spălătoria rusească”. 
 
Cei cinci judecători au fost suspendaţi din funcţie la 29 septembrie 2016. Atunci, potrivit Hotărârii nr. 608/25 din 20 septembrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a eliberat acordul pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală – de reţinere, de aducere silită, de arestare şi de percheziţie în privinţa judecătorilor.

În septembrie 2016, autorităţile de la Chişinău au emis mandate de arestare pentru 16 foşti şi actuali magistraţi în dosarul „Laundromat”, aceştia fiind suspectaţi că ar fi fost implicaţi în spălarea a circa 18 miliarde de dolari din Federaţia Rusă. Iniţial, în dosar figurau 17 judecători, doi dintre care au decedat, iar al treilea a reuşit să plece din R. Moldova. Celelalte 14 dosare au fost trimise în judecată la început de februarie 2017 şi încă nu au o finalitate.

Lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că „judecătorii care au spălat miliarde de dolari prin Moldova sunt repuşi, de astăzi, în funcţie de justiţia lui Dodon”. 

„Fărădelegile şi dezmăţul din justiţia lui Dodon par să nu mai aibă sfârşit. După ce criminali periculoşi sunt eliberaţi din penitenciare înainte de termen, ucigaşi sunt achitaţi, astăzi, cinci dintre judecătorii care au participat la spălătoria rusească (aşa-numitul Laundromat, prin care s-au spălat prin ţara noastră zeci de miliarde de dolari SUA) sunt repuşi în funcţie”, a afirmat Maia Sandu într-o postare pe Facebook. 

Potrivit ei, în loc să fie traşi la răspundere, aceşti judecători vor primi compensaţii de milioane de lei. 

„Fiecare dintre ei se va pricopsi cu cel puţin 1,2 milioane lei (în jur de 7 milioane în total). Aceşti bani îi vom achita noi cu dumneavoastră, pentru mizeriile făcute de justiţia lui Dodon”, a mai spus lidera PAS.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările