Chişinăul mai speră să obţină creditul din Rusia. Premierul aduce acuzaţii grave opoziţiei: Iresponsabilii din Parlament vor să distrugă acest stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Chicu gov.md

Premierul Ion Chicu a anunţat luni, 1 iunie, într-un briefing de presă, că Republica Moldova va continua negocierele cu Federaţia Rusă în privinţa acordului de împrumut, în sumă de 200 milioane de euro, document ce a fost recent anulat de Curtea Constituţională ca urmare a sesizărilor depuse de trei fracţiuni parlamentare de opoziţie, Pro-Moldova, PAS şi Platforma DA.

Prim-ministrul a acuzat opoziţia că se face vinovată de faptul că banii din Rusia nu au ajuns, subliniind că partidele respective „lucrează în detrimentul R. Moldova”. 

„Creditul rusesc şi acordul care a fost semnat este în interesul R. Moldova, la condiţii convenabile R. Moldova, iar iresponsabilii din Parlament, ăştia care nu pot o zi ca să nu vină la putere, au adus un prejudiciu enorm R. Moldova, dinamitând acest credit. Este vorba despre 4,2 miliarde de lei”, a afimat Ion Chicu. 

Premierul a spus că „toată grija acestor ireponsabili este, de fapt, ca în R. Moldova să fie cât mai rău, pentru că aceasta este cea mai uşoară cale de a distruge acest stat”. 

„Obiectivul lor este de a-i lăsa pe moldoveni fără stat. Nu vom renunţa la eforturile nostre de identificare a surselor suplimentare de finanţare a deficitului bugetului de stat”, a conchis Chicu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite