Chişinău: Marţi se convoacă Parlamentul nou-ales

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul Republicii Moldova înainte de devastarea de la 7 aprilie 2009
Parlamentul Republicii Moldova înainte de devastarea de la 7 aprilie 2009

Parlamentul nou-ales se va convoca, marţi, 28 decembrie, în prima sa şedinţă. Sâmbătă, 24 decembrie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat decretul de constituire a Parlamentului.

Prima şedinţă a Legislativului va fi prezidată de decanul în vârstă. În acest mandat cel mai în vârstă deputat este fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin, care are 69 de ani împliniţi. Conform procedurilor, la prima şedinţă, deputaţii trebuie să aleagă preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului, să formeze fracţiunile parlamentare şi comisiile permanente.

În urma rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie, în Parlament au acces patru partide: PCRM - 42 de mandate; PLDM - 32 de mandate; PD - 15 mandate şi PL - 12 mandate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite