Cheia reunirii României este la Bucureşti

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus că doar Bucureştiul poate face o ofertă de unire Republicii Moldova. Însă Bucureştiul nu a făcut încă această ofertă. Rezultă din cuvintele lui Iohannis că o asemenea ofertă va fi făcută pe durata mandatului său de preşedinte? Greu de spus. Şi asta deoarece cred că la Bucureşti se înţelege că pentru a se face o asemenea ofertă câteva sunt condiţiile care trebuie atinse.

În primul rând, trebuie atinsă o majoritate robustă de cetăţeni ai Republicii Moldova care să-şi dorească unirea cu România, iar dintre cei care nu şi-o doresc, numărul celor care s-ar opune activ să se reducă la minim. Apoi, trebuie să existe o viziune comună de realizare a unificării, agreată la nivelul tuturor forţelor politice importante şi asumată ca foaie de parcurs de instituţiile statului român, de la cel mai înalt nivel. Aceasta trebuie să cuprindă toate aspectele implicate într-un asemenea proce, în primul rând cele juridice, instituţionale, cetăţeneşti, dar şi cele sociale, economice. Această viziune nu ar fi greu de realizat, având în vedere faptul că Republica Moldova constituie subiectul predilect de cercetare pentru entităţi precum Fundaţia Universitară a Mării Negre, şi există deja expertiza necesară.

Mult mai greu este să se obţină o majoritate largă în favoarea unificării Republicii Moldova cu România în rândurile cetăţenilor statului pruto-nistrean. Dacă e să judecăm după prezenţa la manifestaţiile organizate de societatea civilă la care se solicită reunirea, atunci numărul susţinătorilor acesteia în Basarabia este în creştere. Însă această creştere este mult prea lentă ca să se atingă o masă critică mai devreme decât un orizont care mută responsabilitatea pe umerii generaţiei politice viitoare. Creşterea numărului de susţinători ai unirii cu România este paralelă, în Republica Moldova, cu schimbarea propriu-zisă a generaţiilor de locuitori. Avem, deci, o stare „naturală”, în care numărul creşte şi fără să se facă cine ştie ce eforturi. Însă pentru a reuşi să se ducă lucrurile într-o zonă în care unirea să fie realizabilă, creşterea trebuie accelerată de câteva ori. Cum? Eforturile societăţii civile sunt o cale, desigur, aceasta a fost exploatată până acum. Dar oricât de bine s-ar organiza activităţile societăţii civile, aportul acesteia la accelerarea procesului despre care vorbeam anterior este insuficient.

Este nevoie ca statul român să se implice nu doar în trasarea unei strategii pentru unire, atunci când va fi cazul, ci şi în stimularea simpatiei faţă de cauza unirii. Un stat precum România are la dispoziţie metode de a influenţa situaţia într-un stat atât de slab şi de eşuat precum este Republica Moldova. Cu nişte investiţii, pot fi create şi alte pârghii. Mă refer la presă, mă refer şi la economie, la aportul statului român în creşterea ponderii capitalului românesc în Republica Moldova şi la creşterea schimburilor comerciale între cele două maluri ale Prutului. România este deja partenerul economic cel mai important al Republicii Moldova, dar această realitate trebuie consolidată şi amplificată, până la crearea, de facto, a unui singur spaţiu economic. Propaganda (mai curând contrapropaganda, deoarece are de înfruntat manipularea antiromânească de inspiraţie rusească) şi economia sunt principalele două arme ale României în lupta pentru Basarabia.

Dar toate aceste lucruri despre care am vorbit devin inutile dacă la Bucureşti nu se iau măsuri concrete, şi cât mai curând, în privinţa reunirii. Nu cred că politicienii români nu-şi doresc unirea: ei şi-ar dori-o, dar probabil mulţi dintre ei încă aşteaptă ca ea să se întâmple „printr-o minune”. Să cadă din cer. Trebuie să se înţeleagă că atâta timp cât Bucureştiul oficial nu acţionează clar şi răspicat pentru unificare, lucrurile vor rămâne aşa ca acum: se va vorbi mult despre unire în continuare, se va analiza unirea dintr-o perspectivă de stânga, ba chiar din trei odată, însă nu se va depăşi niciodată statutul de simplu subiect de presă.

Cheia reunirii României este la Bucureşti. De Bucureştiul oficial depinde dacă ea se va produce vreodată. Aşa cum de Bonn a depins ceea ce s-a întâmplat în Germania pe 3 octombrie 1990. Altfel, Republica Democrată Germană ar fi existat şi astăzi. În această ordine de idei, sper că într-o zi preşedintele Iohannis îşi va relua declaraţia la care am făcut referire anterior şi va înainta acea ofertă unui Chişinău care să poată oferi reacţia dorită, cea pozitivă.