Ce ar trebui să facă viitorul preşedinte al României, în relaţia cu Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clepsidra în care curge nisipul electoral autohton indică apropierea unor evenimente inevitabile. Un nou şef de stat, la Palatul Cotroceni. Un posibil alt premier, la Palatul Victoria. Un probabil alt guvern, la finele acestui an, în România. Până atunci, se vrea sau nu, ochii alegătorilor români se îndreaptă şi spre Ucraina, ţară cu un teritoriu amputat, de o putere regională. Şi spre Rusia, unde Vladimir Putin acţionează ca un metronom.

Aş începe cu o confesiune.

Necesară.

Când am propus unui manager de presă, cam tinerel şi nerăbdător, să aduc în studioul cu transmisii live, pe unde se perindă personalităţi de referinţă, diplomaţi de anvergură, care au ce spune opiniei publice din România, răspunsul a fost tipic celui care habar nu avea cu cine vorbea.

Ba mi-a şi indicat un copil de mingi, cu părul cam cărunt, care îmi explica că au alte repere publicistice...

Mai zilele trecute, brusc, din aceeaşi zonă, o voce îmi sugera voalat că nu ar strica să aduc şi pe acolo invitaţi de valoare, aşa cum am început la postul 6TV, condus de doamna Olga Croitoru.

Adică...muncă patriotică, ca la utece sau pecere, că tot doarme, la modul figurat, inactiv public, Titus Corlăţean, în biroul său.

El fiind un personaj pe care, de exemplu, postul public de radio nu doreşte să îl supere nici măcar cu o adiere de adevăr.

Motiv pentru care sunt sensibilizat adecvat, când se mai întâmplă, rara avis, eu să fiu în studio şi ministrul la telefon.

Adevărul fiind că nu va rămâne în istoria diplomaţiei româneşti decât ca un chip şters, de pe o icoană, probabil, de sorginte slavă. 

Şi nu sunt singurul care constată asta.

Viaţa însă bate filmul.

Ca simplu român, cu convingeri euroatlantice, am reuşit să aduc, pe micul ecran, pe ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer, urmând ca peste câteva zile să păşească, în acelaşi studio, de la 6TV, ambasadorul Poloniei,  Marek Szczygiel. 

Între prezenţele inedite, necesare, tipice unei comunicări europene, a unor diplomaţi ce au relevanţă pentru relaţiile externe ale României, invitarea unor experţi militari şi civili, precum distinsul conaţional Marius Văcărelu, potenţial ministru de externe, în anii următori, constituie un exerciţiu de recapitulare a mutaţiilor cu care conservatorii de lângă noi nu se vor obişnui, le vor nega, echilibraţii le vor recepta cu interes, iar cei cu spirit constructiv le vor analiza cu atenţie.

Rusia? Putin are un mandat de îndeplinit şi îl va duce la capăt, profitând de impotenţa occidentalilor şi spiritul duplicitar al Berlinului.

Ucraina? Porosenko dispune de o perioadă de graţie, în care poate demonstra sau infirma capacitatea de a pune în funcţiune justiţia din Ucraina. In integrum. 

Republica Moldova? Timofti se află la primul şi ultimul său mandat, într-un stat pe care Iurie Leancă îl vrea apropiat de Varşovia, nicidecum de Bucureşti.

Am enumerat doar trei repere pe larg abordate, în cadrul emisiunii "Valori euroatlantice", vizionabilă, numai dacă doriţi, aici:

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite