Ce spune Victor Gaiciuc despre moţiunea de cenzură depusă împotriva sa din cauza declaraţiilor controversate cu privire la separatiştii din Donbas

Ce spune Victor Gaiciuc despre moţiunea de cenzură depusă împotriva sa din cauza declaraţiilor controversate cu privire la separatiştii din Donbas

Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, spune că deputaţii din Blocul ACUM „fac circ geopolitic” atunci când solicită demisia sa în urma unor declaraţii cu privire la separatiştii din Donbas.

Victor Gaiciuc susţine că la acea conferinţă din 2016, unde a făcut declaraţiile controversate privind separatiştii din Donbas, pentru care i se cere demisia, a vorbit despre „forţa spiritului unei armate, despre faptul că motivaţia cu care militarii îşi îndeplinesc misiunile este mai puternică uneori decât dotarea tehnică pe care o au”. 

„În acest context am dat şi exemplul unor armate mici ca număr, poate nu foarte dotate tehnic, dar a căror motivaţie în luptă a fost foarte mare. Aici a fost şi o referire la Donbas, pe lângă alte exemple, fără a da calificative de un fel sau altul. Asta e tot şi nimic mai mult, iar dacă exprimarea mea în acel pasaj nu a fost suficient de clară şi ar fi putut naşte întrebări, se putea viziona întregul discurs şi s-ar fi evitat speculaţiile şi manipulările”, a explicat Victor Gaiciuc pentru Unimedia.info.

Amintim că fracţiunea PAS a depus o moţiune de cenzură împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc. Deputaţii cer demisia ministrului, după ce în spaţiul public au apărut imagini video unde acesta anterior aducea laude la adresa militarilor separatişti din estul Ucrainei.

Deputatul PAS Mihai Popşoi a declarat că prin aceste afirmaţii (care pot fi ascultate mai jos) Victor Gaiciuc „susţine lupta care este dusă de forţele separatiste şi mercenarii din Donbas contra Guvernului legitim şi constituţional al Ucrainei”.
 
Popşoi a spus că „să susţii public mercenarii şi separatiştii din Donbas înseamnă să aduci o insultă gravă Ucrainei”, dar şi să „susţii separatismul anticonstituţional din Republica Moldova”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: