Ce nu se înţelege la Chişinău: Poziţia României faţă de evenimentele din Republica Moldova

Maia Sandu, Vlad Plahotniuc, Igor Dodon şi Andrei Năstase

Dăinuie o confuzie totală în haosul total de la Chişinău, acolo unde criza politică şi criza constituţională au dat naştere la două realităţi paralele, două naraţiuni paralele, doi preşedinţi, două guverne şi un Parlament secvenţial ocupat de o majoritate care nu recunoaşte Curtea Constituţională, pe motiv că e controlată de minoritate.

Nu intrăm în  detaliile modului în care s-a ajuns la nebunia prezentă, nici măcar la opţiunile pentru a ieşi din acest păienjeniş în care în fiecare zi ar trebui plătite salariile funcţionarilor, medicilor, profesorilor dar şi facturi ale unor furnizori interni şi externi, a unor parteneri de peste tot din lume. Iar statul Republica Moldova să funcţioneze.

Poate cea mai mare confuzie voită vine de la neînţelegerea completă a poziţiei României faţă de cele ce se întâmplă la Chişinău, deşi mesaje explicite au fost transmise tuturor părţilor, documentele statului sunt mărturie – vezi Strategia Naţională de Apărare sau declaraţiile de politică externă ale Preşedintelui României în faţa corpului diplomatic acreditat la Bucureşti sau cel al României peste hotare. Iar politicianismele şi interpretările voit forţate ale părţilor de la Chişinău imită deopotrivă interpretările excesive ale formulărilor diplomatice, în ambiguitatea constructivă cunoscută diplomaţilor, pentru mesajele tuturor statelor către Chişinău. Toate, poate cu excepţia Rusiei, care e explicită în a-şi susţine favoriţii.

Coerenţa politicii externe a unui stat

Două lucruri trebuie spuse explicit: indiferent de nuanţe, de apartenenţă politică şi susţineri pe liniile politice europene, România are o poziţie oficială unică, indiferent dacă e emisă de la Ministerul de Externe sau de la Preşedinţie. Cu accente diferite, poate, cu acelaşi conţinut. Mai mult, ca toate celelalte cancelariile lumii civilizate, nici un stat nu se poate implica direct în viaţa politică internă şi cu atât mai puţin în momente de criză majoră – cu excepţia solicitării părţilor pentru mediere, bune oficii sau găsirea unei soluţii.

Fiecare stat al lumii a recunoscut Republica Moldova drept stat suveran, a recunoscut alegerile din 24 februarie şi rezultatele de atunci – în ciuda unor presiuni majore ale unora spre a nu fi recunoscute drept libere şi corecte – recunoaşte şi salută lista aleşilor atunci ca parlamentari şi îi îndeamnă ca, politic, pe această bază proporţională a exprimării votului cetăţenilor, să rezolve prin dialog problemele crizei politice şi constituţionale curente. Urmând să lucreze cu orice guvern legitim, ales democratic. Care o fi acela, în urma dialogului politic care să închidă faliile curente.

România are o poziţie oficială unică, indiferent dacă e emisă de la Ministerul de Externe sau de la Preşedinţie.

E treaba jucătorilor politici din Republica Moldova să recepteze preocupările unanime faţă de situaţia creată, în raport cu perspectivele de violenţă prin grupuri de cetăţeni de diferite opţiuni care ies în stradă şi prin forţarea instituţiilor şi a funcţionarilor din instituţii – poliţişti, jurişti, economişti, medici, profesori, dar şi reprezentanţi din administraţia publică – să anunţe loialitatea faţă de o parte sau alta aflată în conflict politic şi constituţional. Cu calm şi prin dialog, cum se notează unanim în mesajele transmise la nivel oficial.

Ambiguitatea diplomatică constructivă nu favorizează nici o parte

România este încă deţinătoarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. La Consiliul Afaceri Externe de luni, de la Bruxelles, va exista şi dezbaterea subiectului la nivelul miniştrilor de Externe europeni şi vom avea poziţia Uniunii Europene. Până acum avem o poziţie pe aceleaşi poziţii de ambiguitate diplomatică constructivă, emisă de doi comisari, Federica Mogherini şi Johannes Hahn. În consonanţă cu toate cele emise până acum.

Încă o dată, suveranitatea recunoscută a Republicii Moldova nu permite statelor serioase să îmbrăţişeze poziţii partizane în legătură cu conflictul politic şi constituţional. Nu comunitatea internaţională stabileşte dacă hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate sau sunt viciate de influenţe externe. (Altfel, jurisprudenţa spune că aceste hotărâri nu pot fi contestate – vezi problemele cu Hotărârile Curţii Constituţionale şi din România). Nici comunitatea internaţională nu decide să recunoască un guvern sau altul. Responsabilitatea revine la Chişinău, tuturor partidelor politice, în format inclusiv!

Postura României de deţinător al Preşedinţiei rotative semestriale a Consiliului UE vine cu responsabilitatea suplimentară de a vorbi în numele Uniunii Europene. Deci orice poziţie a României trebuie agreată cu statele membre. Mai că aş pune pariu că rezoluţia de luni nu va diferi foarte mult de declaraţia MAE român. Doar dacă noi evenimente se derulează a Chişinău. Altfel suveranitatea şi deţinerea funcţiilor publice în statul Republica Moldova vine şi cu responsabilitatea rezolvării problemelor şi crizelor în care ai împins ţara.

Asta despre interpretări şi forţări de nuanţe ale unor comunicate, sau autismul de a merge fiecare pe propria naraţiune, sau înclinaţia de a refuza dialogul cu celălalt. Până la urmă, cetăţenii Republicii Moldova au probleme concrete şi trebuie să primească salariile şi serviciile la timp din partea statului. Cine o face? Cine semnează banii? Cine face ca lucrurile să se întâmple? Sau blocăm cu totul funcţionarea statului pentru că nu ştim cine e în drept să semneze şi să-şi asume responsabilităţi în Republica Moldova?

Asta nu exclude realitatea politică de care vorbeam în analiza de luni: politic, formarea alianţei pro-ruşilor din PSRM şi pro-europenilor din ACUM e un fapt ce arată unde e victoria confruntării. E clară şi indubitabilă. Acum, pe termen scurt, după alegerile viitoare, nu ştim, dar e certă. Însă concretizarea acestei victorii se realizează prin preluarea efectivă a puterii în stat, de fapt, fără dubii, fără creativitate avocăţească sau interpretări forţare. Iar acest pas se face prin dialog politic pentru soluţionarea crizei politice şi constituţionale de la Chişinău. De către toată lumea din clasa politică. În format inclusiv.

Poziţia României: românii, românismul şi problemele de securitate naţională

România a publicat în toate documentele sale, a transmis în comunicate publice şi a discutat cu fiecare politician din Republica Moldova în parte, cu fiecare şef de partid, care sunt interesele sale şi ce apără România astăzi la Chişinău. Elementele se regăsesc şi în comunicatul MAE de ieri. Mai întâi, apărarea cetăţenilor români, a celor care se consideră români în majoritatea din Republica Moldova, a limbii române şi românismului în Republica Moldova, cu istorie, cultură, obiceiuri, dar şi acces la oportunităţi şi prezenţă publică, la toate nivelurile de conducere ale statului.

În al doilea rând, drumul european al Republicii Moldova, în condiţiile stabilite de Acordul de Asociere, cu toate componentele menţionate în comunicat, cu toate angajamentele asumate, atât la nivelul democratizării, reformelor, statului de drept sau al criteriilor economice. Şi cu toate angajamentele şi proiectele bilaterale asumate. Acestea sunt condiţii explicite pentru continuarea cooperării cu orice guvern din Republica Moldova.

Bucureştiul nu-l susţine pe Plahotniuc şi îi respinge pe Maia Sandu sau Andrei Năstase – deşi fiecare îşi ştie ce a făcut şi ce a spus în istorie în legătură cu România, românii sau limba română.

În al treilea rând, există condiţii implicite, dar exprimate de nenumărate ori în discuţiile cu toţi factorii de decizie de la Chişinău. Este vorba despre ameninţările la adresa securităţii naţionale ale României şi ale Republicii Moldova, aşa cum sunt percepute la Bucureşti. Care vin din dezintegrarea statală a Republicii Moldova, federalizarea sau con-federalizarea de drept sau de fapt. Apoi este vorba despre preluarea de către Federaţia Rusă, prin factorii de influenţă sau politici susţinuţi, pro-ruşi, expliciţi şi ostentativi – PSRM şi Igor Dodon – a controlului instrumentelor de securitate ale Republicii Moldova – Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, SIS, Ministerul de Interne. Exact punctele solicitate de Moscova pentru a face pactul cu oricare dintre actorii politici. Iar aici România împărtăşeşte preocupările cu Ucraina, dar şi cu UE, NATO Statele Unite. că le afirmă explicit sau implicit.

Nu întâmplător Igor Dodon nu a fost primit la Bucureşti şi Kiev şi în nici o capitală europeană sau la transatlantică în vizită oficială – mai puţin vizita de prezentare la Bruxelles – NATO şi UE, de la început de mandat, când toată lumea s-a lămurit în legătură cu poziţiile sale de Preşedinte. Şi nu va călca prea curând pe aceste tărâmuri decât, poate, ca turist. Este un semnal coerent şi concret din partea Bucureştiului, a UE, SUA şi NATO, cel puţin, unul foarte transparent.

Deci Bucureştiul nu-l susţine pe Plahotniuc şi îi respinge pe Maia Sandu sau Andrei Năstase – deşi fiecare îşi ştie ce a făcut şi ce a spus în istorie în legătură cu România, românii sau limba română. E falsă şi aserţiunea că unii au fost primiţi şi alţii nu la nivel oficial: fiecare a fost primit la nivelul potrivit, şefii de partide şi la MAE şi la Preşedinţie, la nivelul aferent, iar şefii de instituţii ale statului la omologii lor. Fără Preşedintele Igor Dodon.

România însă a anunţat pe toţi că e inacceptabilă mezalianţa cu forţele pro-ruse care ar deturna obiectivele şi angajamentele convenite sau ar afecta interesele de securitate ale României, aducând Rusia explicit pe Prut prin intermediul structurilor de securitate ale Republicii Moldova! Iar reacţia e similară indiferent cine face aceste concesii la Chişinău!

În rest, partidele politice, personalităţile, organizaţiile profesionale, ba chiar şi universităţile(inclusiv cea la care activez, SNSPA) din România pot susţine un actor politic sau altul de la Chişinău. Pe baza de afinităţi politice, doctrinare, de familii europene, de prietenie sau orice alte afinităţi, admiraţii sau emoţii individuale. Cu respectarea interesului naţional al României!