Cazul sacoşei primite de Dodon de la Plahotniuc: Iurie Reniţă spune că va face un demers către Parchetul European

Cazul sacoşei primite de Dodon de la Plahotniuc: Iurie Reniţă spune că va face un demers către Parchetul European

Deputatul Platformei DA Iurie Reniţă a anunţat că se va adresa la Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, după ce Procuratura Generală şi Procuratura Anticorupţie au respins cererea sa privind anularea ordonanţei de neîncepere a urmării penale în cazul sacoşei primite de Igor Dodon de la Vlad Plahotniuc, în iunie 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Toată această poveste (cu miros foarte rău) ne demonstrează că Procuratura, care a "păpat" milioane de euro de la contribuabilii europeni ca să fie reformată şi să devină cu adevărat independentă, a uitat foarte repede de obligaţiuni (bineînţeles nu înainte de a înghiţi milioanele de la UE!) şi a devenit cea mai dependentă de Dodon şi de gaşca socialistă a acestuia. Între timp v-aţi obişnuit să utilizaţi deja şi un vocabular european, dar nicidecum să acţionaţi conform standardelor europene”, a scris Iurie Reniţă pe Facebook.

În acest context, deputatul susţine că este obligat să facă un Demers Oficial către Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kövesi, cu solicitarea examinării integrale a dosarului de corupţie şi de trădare de patrie, avându-i în calitate de protagonişti pe Igor Dodon, Vlad Plahotniuc şi Serghei Iaralov. 

„Cu atât mai mult cu cât chiar ieri a fost completat integral Parchetul European, acesta devenind pe deplin funcţional. Cei care s-au obişnuit să folosească cu atata iresponsabilitate şi ineficientă banii Uniunii Europene, vor trebui să se obişnuiască deopotrivă să dea socoteală în faţa unor procurori europeni cu adevărat independenţi şi echidistanţi”, a mai spus Reniţă.

Amintim că Iurie Reniţă a prezentat luni, 18 mai, noi imagini video de la una din întrevederile secrete dintre Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc, din iunie 2019. În imagini se vede cum Igor Dodon primeşte o sacoşă de la Vlad Plahotniuc, în care se presupune că era o sumă impresionantă de bani, mai ales că şi Dodon la un moment dat afirmă: „Transmite-i lui Cornel, căci luni trebuie să dea salariile”.

Igor Dodon susţine că noile imagini video sunt trucate. „Nu cunosc ce era in acel pachet, totul a fost doar o sceneta făcută pentru înregistrare. Sesizez chiar eu public Procuratura Generală sa facă toate verificările şi sunt sigur ca vor descoperi falsul şi manipularea care stau in spate, aşa cum au descoperit şi la precedentele imagini”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: