Candu, după şedinţa Parlamentului care a fost anulată din lipsă de cvorum: Măcar nu au avut curajul să vină să prezinte regulamentar acest proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este strigător la cer, deoarece măcar nu au avut curajul să vină să prezinte regulamentar acest proiect de lege, ca să înceapă să curgă acel termen de moţiune de cenzură”, a declarat liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu după ce şedinţa Parlamentului nu a putut avea loc în lipsă de cvorum.

Potrivit parlamentarului, proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea nu este unul anticriză şi nu este ceea ce cetăţenii şi mediul de afaceri au aşteptat de la guvernare, transmite IPN.

„Considerăm că ceea ce a avut loc acum, această boicotare din partea majorităţii parlamentare şi a Guvernului, este de fapt, să o spunem pe şleau, un scuipat în adresa cetăţenilor şi a tuturor celor care suferă astăzi din cauza crizei pandemiei. Proiectul de lege, care a fost aprobat ieri de Guvern, prin asumare de răspundere, prevede doar o singură măsură anticriză, legată de faptul că, după ce se plătesc salariile, statul restituie costul acestui salariu, şi un pic de tot ce înseamnă asistenţă socială pentru şomaj tehnic. În rest, proiectul de lege, 90% din aceste proiect, prevede promovarea unor scheme de duty-free, promovarea vânzării ţigărilor, elemente legate de cariere şi taxe pentru subsol şi minereuri şi multe, multe altele”, a notat Andrian Candu într-o conferinţă de presă.

Deputatul Sergiu Sîrbu a declarat că nu a fost respectată procedura, inclusiv în ceea ce ţine de prezentarea proiectului în faţa majorităţii parlamentare. „Dacă s-ar fi respectat această procedură, atunci peste 72 de ore, dacă nu se înaintează moţiune de cenzură, legea este considerată adoptată, ea se semnează, se remite la promulgare preşedintelui Republicii Moldova, se publică în Monitorul Oficial şi după asta devine lege”, a explicat Sergiu Sîrbu.

Şedinţa Parlamentului, la care joi, 2 aprilie, Guvernul urma să-şi asume răspunderea pentru instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor, nu a avut loc din lipsă de cvorum. În plenul Parlamentului nu s-au prezentat deputaţii din Partidul Socialiştilor şi cei din Partidul Democrat, la şedinţă fiind doar 39 de parlamentari.

Şedinţa Parlamentului la care Guvernul urma să prezinte proiectul pentru care şi-a angajat răspunderea nu a întrunit cvorum. În plenul legislativului nu s-au prezentat deputaţii din Partidul Socialiştilor şi cei din Partidul Democrat. După ce Secretariatul Parlamentului a anunţat că la şedinţă şi-au înregistrat prezenţa doar 39 de deputaţi, şefa legislativului, Zinaida Greceanîi, a declarat lipsă de cvorum.

https://www.ipn.md/ro/andrian-candu-macar-nu-au-avut-curajul-sa-vina-7965_1072635.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite