Campanie murdară la Chişinău. Atacuri la persoană şi acuzaţii de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu apropierea datei alegerilor locale generale din 14 iunie, campania electorală din Chişinău devine tot mai dură. Concurenţii electorali se manifestă mai mult aducând acuzaţii contracandidaţilor lor în loc să propună soluţii la problemele concrete ale oraşului.

Lupta pentru Primăria capitalei devine aprigă, iar majoritatea acuzaţiilor sunt îndreptate spre actualul edil, Dorin Chirtoacă.

Fostul coleg „scoate la iveală” acte de corupţie

image

Pretorul sectorului Râşcani al capitalei, Mihai Cârlig, care declara în anul 2011 că „e bine să ne facem Parisul nostru aici, la Chişinău”, s-a supărat foc pe primarul Dorin Chirtoacă, cei doi aflându-se în stare de conflict de mai mult timp. Astfel, după ce şi-a anunţat intenţia de a candida ca şi independent la funcţia de primar al Chişinăului, Cârlig decide, totuşi, să reprezinte un partid, reuşind deja să organizeze două conferinţe de presă în care aduce acuzaţii în adresa actualului edil.

Mai întâi, Cârlig a declarat că terenul de 270 de ari de lângă Circ a fost înstrăinat din proprietate publică şi dat în proprietate privată, cu permisiunea lui Dorin Chirtoacă. Iar zilele trecute pretorul sectorului Râşcani a adus noi acuzaţii. Potrivit lui, edilul capitalei ar fi prejudiciat bugetul oraşului cu 300 de milioane de lei pentru că ar fi favorizat comercializarea terenului pentru construcţia unei parcări lângă Spitalul Republican unui deputat liberal. Dorin Chirtoacă a respins toate acuzaţiile, calificându-le ca nefondate.

Atac la persoană, marca Voronin

image

Săptămâna aceasta Dorin Chirtoacă s-a aflat în vizorul comuniştilor. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, l-a ironizat pe actualul edil în cadrul ceremoniei de prezentare a candidatului său la funcţia de primar. Voronin a declarat că primarul Chirtoacă „nu are nici familie, nici neam, în afară de Mişa Ghimpu. Şi acela nu are copii şi nici acesta nu are. Şi noi vrem ca el să ne facă terenuri de joacă pentru copii, stadioane, bazine de înot. O să aşteptaţi, dacă îl alegeţi iar”. „Tovarăşe Voronin V.N., ai fost bădăran şi „soldafon” sovietic, aşa ai rămas şi aşa o să mori. Două mandate de Preşedinte a RM nu ţi-au ajutat la nimic. Când ajungi să faci atac la persoană, înseamnă că nu ai nici un fel de argumente”, i-a replicat Chirtoacă într-un mesaj postat pe Facebook.

„Va fi mai bine”, laitmotivul campaniei electorale

Campania electorală din Chişinău s-a evidenţiat, încă de la început, inclusiv prin lupta panourilor şi a sloganelor electorale. Astfel, după ce socialiştii s-au lansat în campanie cu sloganul „Va fi mai bine...”, liberalii au răspuns prin „Va fi mai bine... în Uniunea Europeană”. A urmat iarăşi o replică a socialiştilor. Pe străzile oraşului pot fi văzute deja panouri electorale cu mesajul „Cu noi va fi mai bine! Aici, în Moldova!”.

image

Ieri, un alt candidat la funcţia de primar a promis că „va fi mai bine”, acuzând Primăria capitalei că nu-i permite să-şi promoveze ideile. Fostul comunist şi actual lider al partidului „Casa noastră Moldova”, Grigore Petrenco, inspirat de socialişti şi liberali, a pregătit trei panouri publicitare pe care scrie „Va fi mai bine fără Filat”, „Va fi mai bine fără Plahotniuc” şi „Va fi mai bine fără Chirtoacă”.

Usatîi îl compară pe Chirtoacă cu Batman

image

Şi mai ingenioşi s-au arătat reprezentanţii partidului „Partidul Nostru”. Liderul formaţiunii, Renato Usatîi, a declarat că în şedinţa de azi Consiliului Municipal Chişinău ar urma să pună în discuţie peste 800 de proiecte de hotărâre cu privire la privatizarea sau darea în arendă a unor loturi de teren în Chişinău, inclusiv în centrul istoric al oraşului, la preţuri de 6-7 ori sub cel al pieţei. Pe lângă faptul că vor fi aduse prejudicii enorme bugetului municipal, Usatîi avertizează că aceste loturi vor fi folosite pentru construcţii ilegale. Totodată, el a subliniat că votarea acestor proiecte ar fi imposibilă fără participarea consilierilor comunişti şi i-a acuzat pe aceştia de colaborare cu echipa PL, pe care a descris-o drept „SRL Coloniţa”. Nici primarul Dorin Chirtoacă n-a scăpat de critici. Acesta a fost numit de Usatîi „Batman-ul legendar de la Coloniţa”.

Renato Usatîi a ieşit în evidenţă şi în calitatea lui de candidat pentru funcţia de primar de Bălţi. Deşi este legat mai mult de Federaţia Rusă, el declară că are pentru oraş „planul Iohannis” şi vrea să facă din Bălţi ceea ce a făcut Iohannis din Sibiu. „Peste un an o să veniţi în excursie la Bălţi”, subliniază politicianul.

Până acum, în cursa pentru funcţia de primar general al mun. Chişinău s-au înscris 11 persoane. Potrivit CEC, 43 de partide politice au dreptul să participe la scrutinul local din acest an.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite