Bogdan Ţîrdea: Blocul ACUM aruncă Republica Moldova într-o stare de incertitudine

Bogdan Ţîrdea: Blocul ACUM aruncă Republica Moldova într-o stare de incertitudine

FOTO privesc.eu

Prin poziţia pe care a adoptat-o în raport cu formarea unei coaliţii de guvernare, inclusiv prin pachetul de legi pe care l-a propus, blocul ACUM aruncă Republica Moldova într-o stare de incertitudine, de instabilitate şi haos. De această părere este deputatul socialist Bogdan Ţîrdea, transmite IPN.

Potrivit lui, actualmente nu poate fi adoptată nicio lege pentru că nu sunt alese organele de conducere ale Parlamentului.

Bogdan Ţîrdea spune că prin refuzul de a purta discuţii cu Partidul Socialiştilor blocul ACUM îşi păstrează status quo-ul, adică ceea ce a criticat până acum – stat capturat, monopol, sărăcie. „Ei păstrează situaţia intactă, oferă avantaj strategic şi tactic Partidului Democrat, ca să nu zică ei că cedează puterea Partidului Democrat. În plus, îşi trădează propriii alegători pentru că, în opoziţie stând, cu 26 de mandate, fără Guvern, fără procuratură, fără CNA, fără SIS, fără nimic, nu vor face absolut nimic”, spune parlamentarul.

Juristul Partidului Socialiştilor, Fadei Nagacevschi, spune că liderii blocului ACUM, Andrei Năstase şi Maia Sandu, propun să se meargă cu o agendă de guvernare, dar din opoziţie. În opinia sa, este nevoie ca ACUM să vină la negocieri, să se vadă cum pot fi transformate proiectele pe care le propun ei ca ele să fie eficiente, spune Fadei Nagacevschi.

Altfel e un populism de dreapta, care duce la destabilizarea şi slăbirea statului. „Dacă ei urmăresc scopul de a destabiliza şi slăbi statul în speranţa că partidul de la guvernare va slăbi pe acest fon şi vor putea intra în politică, este o formulă. Dar cine îmi garantează mie că, în condiţiile slăbirii statului, prin intervenirea la guvernare Andrei Năstase nu va încerca să utilizeze resursa la care va accede pentru îmbogăţire”, se întreabă juristul.

Luni, 11 martie, Partidul Socialiştilor a lansat o invitaţie la „discuţii în vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare” cu ACUM. A doua zi, marţi, liderii blocului au respins invitaţia, motivând că înainte de alegeri, toţi candidaţii blocului la funcţia de deputat au semnat un angajament public că nu vor face alianţe cu partidele oligarhice şi anti-europene.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: