Bilă neagră pentru Cotroceni
0
Dacă la Palatul Cotroceni se afla un preşedinte într-adevăr unionist, cum părea, în campania electorală, actuala umbră de la fostul palat al pionierilor, devenit al peştilor, cei din bazin, cu hrana asigurată de bugetul aprobat de parlamentul mioritic, atunci poate că ar fi formulat măcar un singur lucru, fie şi pe pagina sa de...Facebook.
Republica Moldova fiind sintagma de sorginte sovietică, preluată de diplomaţia doamnei Angela Merkel, care este - din nefericire pentru comunitatea latină care vorbeşte limba lui Mihai Eminescu - şi administratorul de facto al statelor est-europene, în condiţiile în care Unchiul Sam a mutat atenţia sateliţilor, din înaltul cerului, desigur, şi nu numai a lor, pe Asia în general, şi pe tot mai potenta Republică Populară Chineză, în special.
Republica Moldova fiind lagărul – termen corect - a numai două milioane de suflete, alte patru sute de mii fiind sub ocupaţie rusească, în Transnistria, şapte sute de mii muncind, la negru, în Federaţia Rusă şi opt sute de mii respirând zilnic aerul libertăţii din comunitatea occidentală.
Doar atâta este Moldova aparent desovietizată, un teritoriu cu două milioane de locuitori, cu alte cuvinte aceştia fiind mai puţini, numeric, decât populaţia municipiului Bucureşti, fără suburbii.
Despre ce „ţară” vorbim?
Această întrebare am reiterat-o recent, unui interlocutor care recunoştea, la nivel evident informal, că la anul de graţie 2016, istorici serioşi, de la Moscova. afirmă că durerosul, pentru români, Pact Molotov-Ribbentrop, este o relicvă a unei epoci irepetabile.
Dacă aşa stau lucrurile cine şi ce anume determină neluarea taurului de coarne, în problema reîntregirii naţionale, la Palatul Cotroceni, la Palatul Victoria şi la Palatul Parlamentului?
Sigur, la nivelul parlamentarilor a fost creat un grup ce sprijină mişcarea unionistă, de la Bucureşti, dar după cum am observat, în timp, evoluţia acestuia, este clar că doar s-a răspuns afirmativ unei iniţiative generoase a junilor ce au puterea de organizare pentru a scoate mii de conaţionali, în stradă, la Bucureşti şi Chişinău, manifestaţiile lor fiind necesare, pentru atragerea atenţiei oficialilor din ţară şi de peste hotare, că lucrurile nu mai pot continua prea mult aşa, cu un stat hăcuit de sovietici, în ultima conflagraţie mondială, şi cu un stat inventat de Stalin, în zona unde azi se dovedeşte a fi un nou RDG, cel românesc.
Desigur, la nivelul noului executiv, de la Bucureşti, a fost numit un tânăr ce a reluat ideea unei prezenţe adecvate a României în peisajul mediatic, de la Chişinău, dar după declaraţia amintită, altfel optimistă şi necesară, a trecut multă apă pe Dâmboviţa, fără a se mai întâmpla ceva concret.
Indiscutabil, este meritul Platformei Unioniste Acţiunea 2012 de a fi organizat celebrul marş din vara anului trecut, cu juni moldoveni veniţi pe jos, de la Chişinău la Prut, apoi cu trenul până în Bucureşti, unde au fost primiţi de paji palizi, cu cărţi de vizită tipice unor consilieri ai preşedintelui României, care nu era în Palatul Cotroceni, nu era în Bucureşti, nici în ţara noastră neîntregită, ci plecat, cam din fugă, la un eveniment unde prezenţa sa a trecut practic neobservată.
Acum se impune o comparaţie. Coreea de Sud, ca şi România, are drept Partener Strategic pe Statele Unite ale Americii. Coreea de Sud se învecinează cu un stat ce nu are intenţii prea amicale la adresa sa, aici fiind vorba de Republica Populară Chineză. România se învecinează cu alt imperiu dornic de extindere teritorială, respectiv Federaţia Rusă. În Coreea de Sud funcţionează un minister al reunificării, care promovează atât evenimente menite a conştientiza coreenii asupra utilităţii unui singur stat în Peninsula Coreea, cât şi generează acţiuni cu caracter umanitar, utile conaţionalilor care trăiesc în regimul dictatorial, nordic, de sorginte comunistă. În România, din teama unor lideri vremelnici, nu există o structură puternică, dezirabil ministerială, care să iniţieze, să verifice periodic şi să supervizeze noi conexiuni politice, economice, culturale, sportive şi militare, între cele două maluri ale Prutului.
Aşa stând lucrurile în România anului 2016, cum vor evolua politicienii din stânga Prutului, în următorii trei ani?
La nivelul funcţiei supreme în statul inventat de sovietici, între Prut şi Nistru, cel puţin, probabil, până în primăvara anului 2016, se află un european care a dat semnale de susţinere a căii unioniste, dar care, în absenţa unei minuni politice la Chişinău, va preda mandatul, cel mai probabil, unui cetăţean al Republicii Moldova, cu certe convingeri stataliste.
În Parlamentul Republicii Moldova, evoluţiile publice din ultimele luni au dovedit că afilierea publică, la un partid formal sau altul este doar de ochii lumii, pentru păcălirea votanţilor creduli, care sunt minţiţi fie cu reîntoarcerea la epoca siguranţei sociale asigurate de un nou Tătuc, fie acesta şi unul autohton, cu bani mulţi, fie cu mierea şi laptele care va curge, cândva, din Uniunea Europeană, sau – de ce nu?!... - Uniunea Euroasiatică promovată de Vladimir Putin.
Cât priveşte guvernul de la Chişinău, aidoma precedentelor, la vreme de linişte socială va pretinde respectarea principiului neamestecului în treburile interne, dar în situaţii de criză vor fi înroşite, cu apeluri de ajutor, telefoanele miniştrilor omologi de la Bucureşti.
Care este soluţia menită a reîntregi, pe cale democratică, teritoriile româneşti din stânga şi din dreapta Prutului?
Instituţia prezidenţială, de la Bucureşti, are şi atributul funcţional, constituţional, dar şi înălţimea imagologică dezirabilă pentru a acţiona după cum urmează:
1.deschiderea unei căi de comunicare cu administraţia prezidenţială de la Kremlin;
2.organizarea unui schimb de înalţi reprezentanţi ai României şi Rusiei, pe probleme bilaterale, dialogul dorit fiind bazat pe firescul principiu win-win;
3.întâlnirea şefilor de stat rus şi român, care să fie finalizată cu o declaraţie de principiu, în care ambele părţi declară că vor respecta interesele naţionale ale celeilalte părţi, în restartarea relaţiilor complexe dintre România şi Federaţia Rusă;
4.instituirea unui cadru diplomatic permanent, menit a soluţiona divergenţele actuale, prin convenirea, pe cale amiabilă, a returnării Tezaurului Românesc şi a eliminării, de jure şi de facto, a efectelor Pactului Molotov-Ribbentrop;
5.abordarea constructivă a soartei minorităţii ruse, din Republica Moldova, după reunificarea acestui stat cu România;
6.anunţarea publică a faptului că după reîntregirea naţională salariile şi pensiile europenilor dintre Nistru şi Prut se vor alinia la cele existente în Patria Mamă;
7.reunificarea pragmatică a Armatei României cu Armata Naţională a Republicii Moldova;
8.asigurarea, pentru foştii preşedinţi ai Republicii Moldova, a unui statut legal şi egal cu cel al foştilor şefi de stat în viaţă, din România;
9.discutarea cu liderii formaţiunilor parlamentare de la Chişinău a viitorului lor în statul reunificat;
10. pregătirea adecvată şi prezentarea unei alocuţiuni a şefului statului român, în Congresul SUA, privind importanţa strategică a unei Românii reunificate, puternice, la flancul estic al NATO;
11.organizarea, de comun acord cu autorităţile de la Chişinău, a unor sesiuni extraordinare ale celor două legislative, în aceeaşi zi, Parlamentul Republicii Moldova cerând unirea, iar Parlamentul României fiind cel care va saluta şi accepta reîntregirea Ţării.
Basarabia nu a fost luată de sovietici, prin referendum, ci manu militari, ca atare, revenirea la Patria Mamă a ceea ce a mai rămas din teritoriul istoric menţionat, respectiv Republica Moldova, este dezirabil a se face, ca la 27 martie 1918, la nivelul forului legislativ, de la Chişinău.
După reunificare, guvernul de la Bucureşti poate organiza un referendum de validare a reîntregirii naţionale la nivelul întregii Românii.
Republica Moldova, în următorii ani, până la aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, poate avea parte de o stagnare, în braţele oligarhilor conservatori, dornici de păstrarea frâielor unei puteri locale insignifiante pe harta Europei democrate, sub pretextul mimării alegerilor şi a unor reforme de faţadă a societăţii celor două milioane de europeni trăitori între Ucraina şi România.
Sau, Al Doilea Stat românesc, înainte de a se împlini secolul scurs de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1.12.1918, va reveni treptat, pe cale democratică, şi prin intermediul măsurilor enumerate mai sus, la condiţia iniţială, de parte a României unitare, în graniţele sale naturale.
Altfel, stimaţi conaţionali, sunteţi minţiţi frumos, de purtătorii de veste occidentale, care vorbesc cum cred ei că vor fi aplaudaţi la Bruxelles, nicidecum ca români lucizi, conştienţi de faptul că Trenul Reunificării, după prima sa trecere, prin gara Bucureşti, în primii ani ai întâiului preşedinte postdecembrist din România, revine acum, pentru a doua oară, pe malul Dâmboviţei, unde, să ne ierte Coana Joiţica, pot pentru ca să zic, nu vedem niciun impiegat de mişcare la Palatele Cotroceni, Victoria şi cel al Parlamentului actual.
Se încarcă comentariile...
