E şi pandemie, cere şi timp, cozi şi distanţare. De ce ar mai merge cineva la vot? Şi mai ales cum se face mobilizarea pentru turul doi, decisiv, al alegerilor prezidenţiale?

Bătălia perdanţilor şi dezamăgirea propriului electorat

Prezenţa în primul tur ar trebui să fie mai mare pentru că avem candidatura a 8 persoane ce-şi doresc fotoliul de preşedinte şi au programe de toate culorile politice şi de toate ideologiile. Nu este aşa, şi asta o vedem fără doar şi poate prin faptul că distanţa între primii doi competitori şi urmăritorii lor este enormă. Deci o parte din electorat aşteaptă să vină la vot în turul doi direct. În plus, în turul doi chiar e o miză majoră.

Deci votul, în ceea ce-i priveşte pe susţinătorii celorlalţi candidaţi prezidenţiali ce nu ajung în turul doi, este un simplu concurs de frumuseţe şi de validare, în mai mică măsură de poziţionare şi de perspectivă pentru negocieri în turul al doilea de scrutin. Dar cât de important este în perspectiva votului decisiv de peste două săptămâni...

Într-adevăr, pentru o parte din competitori contează locul pe care se situează şi dacă depăşesc pragul de 6% în perspectiva unor anticipate previzibile. Pe de altă parte, între candidaţii unionişti, depinde foarte mult votul de formula aleasă pentru că cel mai bine plasat dobândeşte legitimitatea personalităţii în jurul căreia se va realiza coagularea în viitor a alegătorilor acestei componente politice, ce mizează pe unirea cu România şi care ajunge la 30-35% astăzi, potrivit ultimelor sondaje din Republica Moldova.

Pentru alţii, votul din primul tur înseamnă pensionarea anticipată, forţată din politică, încheierea campaniei şi retragerea definitivă de pe firmament. Un rezultat slab, eventual repetat în acest fel, încheie cariere. Nu e mai puţin adevărat că, pentru aceste personalităţi şi candidaţi, dezamăgirea propriului public faţă de promisiuni, aşteptări şi angajări optimiste şi nejustificate noate fi cea mai gravă consecinţă a rezultatului primului tur de scrutin. Acest lucru poate să-i determine să nu mai vină la alegerile din turul doi. Aceşti votanţi de partid trebuie convinşi să rămână în joc şi să voteze şi la turul doi, să nu sucombe dezamăgirii pierderii propriului candidat din cursă şi mai ales a păcălelii din propaganda ce recomanda aşteptatea a cu totul şi cu totul altor rezultate.

Altfel, e puţin probabil ca să fie un forcing de încheiere a competiţiei din primul tur. Mai întâi pentru că Igor Dodon nu are voturile necesare şi nici votanţii, apoi pentru că cei 10-12-15-17% care-i vor lipsi nu pot fi furaţi. Furtul nu poate atinge aceste dimensiuni nici cu ruşii şi nistrenii din secţiile de vot. De aceea, frauda masivă va aştepta turul doi, dacă ea va fi folosită în aceste alegeri de către Dodon. Ceea ce nu înseamnă că trebuie lăsată garda jos sau ignorată monitorizarea primului tur.

Mobilizarea în turul doi: duşmanul comun

E important ca în primul tur de scrutin diferenţa dintre principalii competitori să fie cât mai mică. Sau măcar suma voturilor obţinute de către candidaţii anti-Dodon să reunească o majoritate substanţială. Fireşte, votanţii nu sunt fasole să se mute ca atare dintr-o parte în alta, chiar dacă le spun cei pe care i-au votat.. Contează pentru ei mesajele şi, de aceea, campania dintre cele două tururi de scrutin va trebui să însemne coagularea susţinerilor pentru Maia Sandu sau măcar a celor împotriva lui Igor Dodon.

Polarizarea cea mai puternică o face Dodon însuşi. Postura sa ostentativ pro-rusă, luările de poziţie extreme, susţinerea sa de către un Putin mai bătrân cu 4 ani şi mai părăsit de susţinătorii săi din Rusia nu mai sunt de bun augur. Nici măcar acţiunile propriului partid şi cele ale Ambasadorului Rusiei din ultimele zile nu-l avantajează, pentru că-l împing în extremă. Igor Dodon nu mai este preşedintele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova – nu a fost niciodată, după propriile sale susţineri. Dar şi asocierea cu zona extremă pro-rusă nu ajută. Mai mult, actualul preşedinte e cel mai hulit politician din Republica Moldova, şi nu e nici Donald Trump, capabil să transforme orice înfrângere în victorie.

Deci aici se confruntă două tactici: cea a proruşilor lui Dodon, care preferă să găsească noi votanţi ai săi, fără pretenţii, menţinând mesajul de nişă; şi cea a Maiei Sandu, care trebuie să fie unificatoare şi să adune români, pro-români, unionişti alături de pro-europeni. Şi pe ruşi. Nu trebuie uitat că şi ruşii din Republica Moldova votează, dacă sunt cetăţeni, şi că majoritatea sunt oripilaţi de perspectiva confruntării şi războiului cu românii majoritari, de izolarea internaţională a lui Dodon, de lipsa avantajelor de afaceri cu România şi UE cu comerţul care trece tot peste Prut. Şi există şi alţi candidaţi în afara lui Dodon care sunt pro-ruşi, dar echilibraţi, care-şi doresc şi proiectele europene, şi banii UE, şi apropierea de România, şi accesul la piaţa rusească.

Şansele contracandidaţilor în alegeri

Există mai multe componente şi indicatori care ne dau posibilitatea să vedem cine câştigă la Chişinău Preşedinţia, Igor Dodon sau Maia Sandu. E vorba despre diferenţa de scor dintre cei doi, despre poziţia şi voturile unioniştilor, despre perspectiva dezamăgiţilor perdanţi şi a susţinătorilor lor, respectiv a susţinerilor candidaţilor principali de către perdanţi – o susţinere reală. Dar contează şi situaţia şi voturile pro-ruşilor, cum s-au împărţit ele între Dodon, Usatâi, Shor, poate Candu pentru ruşii pro-europeni. Şi ce vor face aceşti candidaţi după vot, dacă vor susţine formal coaliţia anti-Dodon.

Mobilizarea cea mai bună este cea împotriva duşmanului comun. Igor Dodon joacă bine roul acesta şi independent. Şi dacă îmbrăţişează această variantă, de întărire a unei poziţii extreme şi încercare de găsire a unor noi votanţi, dincolo de furt, el poate să piardă liniştit turul doi. Nu e mai puţin adevărat că Maia Sandu trebuie să se mişte bine şi repede după alegeri, optând pentru acceptarea susţinerilor fără să le caute, fără să pertracteze funcţii în perspectivă contra vreunei susţineri. Dar lansând mesajele potrivite şi aşteptate pentru unionişti, români şi pro-români.

De toate aceste elemente şi de încă câteva altele ţine şansa trimiterii acasă a lui Igor Dodon. Şi aici responsabilitatea e a candidatului coaliţiei anti-Dodon, a mesajelor campaniei sale, a ştiinţei polarizării votanţilor şi preluării steagului victoriei proprii. Asumarea rolului de lider şi catalizarea tuturor voturilor candidaţilor anti-Dodon. Fireşte, contează enorm şi aparatul tehnic, juridic, membri în CEC şi comisiile de raion respectiv de localitate. Şi, mai ales, membrii în secţiile de votare şi capacitatea de a conlucra a tuturor membrilor frontului anti-Dodon.

Aici intervine şi un set de necunoscute, care pot altera rezultatul şi perspectiva. Mai întâi, mesajele şi negocierile imperative ale unor aliaţi naurali anti-Dodon, dar care doresc să tranzacţioneze pe funcţii voturile proprii. Apoi încăpăţânarea unora de a le recomanda votanţilor proprii să stea acasă în ziua alegerilor. Toţi aceşti candidaţi sunt responsabili de scorul final.

Aşa cum Dodon însuşi e responsabil de voturile lui Shor şi Usatâi. Ultimul nu-l poate suporta, şi sentimentul e reciproc, primul ar trebui să fie clar în opoziţie cu actualul Preşedinte, deşi se aud zvonuri şi despre un acord deja făcut şi care-l implică pe Dodon în relaţia cu Shor. Altfel, combaterea corupţiei şi recuperarea miliardului sunt doar vorbe în vânt ale lui Dodon.

Dar cea mai mare preocupare este furtul la urne, cine-l monitorizează, identifică, expune public şi-l prezintă ca atare. Observatorii sunt puţini şi doar în final de campanie, în ziua votului, secţiile din Rusia sunt complet necontrolabile de către opoziţie, iar cele din dreapta Nistrului greu de probat că sunt alcătuite de votanţi plătiţi la bucată. Dacă mai aşezăm pestea aceasta dificultăţile votului în diaspora, vedem şi aici dezavantajarea votanţilor pro Maia Sandu la urne.

Una peste alta, Dodon nu mai poate fi lăsat să zburde încă 4 ani preşedinte. Ar costa prea mult şi are ocazia – fiind neîgrădit nici de perspectiva realegerii sale – să radă tot ce a mai rămas element românesc în administraţie, în media, în şcoală – a anunţat schimbarea cursului de istoria românilor, alături de scoaterea în afara legii a partidelor unioniste. Şi nu a spus nici pîs când Ambasada Federaţiei Ruse şi PSRM au jignit mai bine de jumătate dintre românii basarabeni cu susţinerile sale despre comemorarea soldaţilor români morţi pe teritoriul Republicii Moldova atât în campania la Est, împotriva Uniunii Sovietice, cât şi în cea la Vest, contra Germaniei naziste.