Bătălia pentru credibilitate şi susţinere politică din Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova

După recenta hotărâre solomonică a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova – care nu a clarificat lucrurile, deşi s-a băgat într-o chestiune ce vizează viaţa politică, oportunitatea şi actul de voinţă al Preşedintelui – am intrat într-o situaţie de „pat”.

Practic, CCM a realizat că nu poate obliga Preşedintele să facă ceva, când e vorba despre exprimarea unui act de voinţă, şi singura sa referire din ultima Hotărâre este la neconstituţionalitatea decretului de numire a Premierului şi îndemnul/obligaţia consultării dintre Preşedinte şi Parlament. Nicidecum obligaţia de a numi un anumit candidat, eventual pe doamna Durleşteanu.

Iar Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, proaspăt ales, s-a pronunţat: ori Parlamentul declanşează alegerile parlamentare anticipate – cum s-au pronunţat toate grupurile, la prima consultare de după alegeri – ori Parlamentul obţine suspendarea preşedintelui şi merge în referendum pentru demiterea sa. În orice caz, soluţia revine la cetăţean, cel care va vota, în ambele cazuri. Deci Maia Sandu propune o confruntare politică şi de credibilitate cu majoritatea de strânsură PSRM-Şor-Pentru Moldova sau direct cu Parlamentul. În nici un caz nu acceptă varianta de a face compromisuri cu un Parlament corupt şi fără credibilitate, ieşit din spaţiul sprijinului public, plin de partide care nu vor mai atinge pragul la viitoarele alegeri şi de parlamentari care sunt mai preocupaţi să se agaţe de scaune, nicidecum să îndeplinească o funcţie şi o activitate în beneficiul publicului care i-a ales.

Nu este, deloc, o situaţie simplă. Nici de dorit. Maia Sandu a aruncat mănuşa. A stabilit şi cadrul jocului. Şi, cel mai probabil, a creionat şi strategia de „pat”: pentru că aici nu e vorba despre un blocaj etern, cele 90 de zile constituţionale se scurg până la constatarea neîndeplinirii condiţiei formării unui guvern. Mănuşa înseamnă aceasta e voinţa mea, cadrul de confruntare e cel electoral şi spaţiul public, în sensul politic şi de credibilitate, să vedem cine câştigă, Parlamentul sau Preşedintele proaspăt ales. Cu ingredientele corupţie, oligarhi, lipsă de soluţii – pentru că toate finanţările sunt blocate, şi sunt blocate pe termen lung, până la votarea unui guvern pro-european care chiar să treacă la treabă.

Parlamentul Republicii Moldova devine, iată, subiectul presiunii publice. Oricât ar dori să bată din picior şi să preseze numirea unui premier din propria curte, oricare ar fi acela, oricât ar constitui majorităţi, cadrul în care se dă bătălia este unul extern contextului favorabil al celor 101 deputaţi din Parlament şi al partidelor politice, cu pertractări de deputaţi şi influenţări mai subtile sau mai directe de voturi. În spaţiul politic şi de credibilitate, Maia Sandu a câştigat meciul, în orice caz.

Astfel, admiţând că ridică piatra, Parlamentul are şansa de a încerca o majoritate calificată pentru a suspenda Preşedintele. E o întreprindere foarte grea, însă nu imposibilă. Dar una care e descalificantă şi va conta în alegeri, oricând s-ar derula acestea. O eventuală mezalianţă la vot cu PSRM, Şor şi Pentru Moldova, chiar dacă nu există şanse de perspectivă, poate fi descalificantă şi în istorie, pentru posteritate, în memoria colectivă, pentru toţi cei care ar face un asemenea pas. Or toţi au vocaţia istorică, sau măcar cea utilitaristă a nevoii de a face ceva după alegeri, în Republica Moldova sau în Occident. Nu mai spun că partidele cât de cât „spălate” nu vor putea să convingă proprii parlamentari să le urmeze, pentru că oricine ar marşa, ar rămâne cu anatema cu care au rămas, în alt context, PPCD şi PSL, după votul lângă comunişti de acum... 17 ani. E simplu să te uiţi ce a devenit fiecare din cei de atunci pentru a realiza ce soartă îi aşteaptă: fără nici o perspectivă.

Nu cred că se va reuşi varianta majorităţii constituţionale care să suspende preşedintele şi să determine ca preşedintele interimar Zenaida Greceanîi să numească un premier, iar Parlamentul să voteze un guvern. Admiţând că va fi aşa, e doar pierdere de vreme: nici un asemenea guvern nu va putea fi credibil, nici nu va face reforme, dar nici nu va primi nici un ban. Deci oricum va face implozie în scurt timp, cu toate costurile tărăgănării şi confruntării cu un preşedinte credibil, reenergizat după referendum, şi critic acerb al acţiunilor unei asemenea forme de guvernare.

Pentru că votul la un referendum de demitere a Maiei Sandu nu reprezintă decât o creştere de formă a acesteia. Este puţin probabil ca să se poată constitui argumentele şi greutatea strategică de răsturnare a bătăliei pentru credibilitate între politicieni corupţi-Preşedinte curat, proaspăt ales. Fireşte, există un risc, dar un risc minor.

De asemenea, nu trebuie să uităm varianta implacabilă a ghilotinei constituţionale: 90 de zile. Cu sau fără acţiune. Preşedintele nu este obligat de hotărârea Curţii Constituţionale să facă nimic, dar va menţine iniţiativa în varianta consultărilor cu partidele. Dar unele formale. În rest, partidele pot să facă oricâte consultări doresc, ele sunt doar negocieri de culise şi nu îndeplinirea unor proceduri în sensul Constituţiei, care să dea un guvern. Sunt pertractări şi bătălii pentru supravieţuire, nicidecum dorinţa de a aplica prevederile Constituţiei, acolo unde, în consultările formale, numai Preşedintele este implicat.

Nu ştiu dacă, după consultările care vor avea(sau nu) loc, Preşedintele Maia Sandu va desemna din nou un candidat de premier. Dar, oricum, opţiunea sa e clară: alegeri anticipate. Acum avem şi cadrul de derulare a confruntării: politic şi de credibilitate, în faţa publicului. Nicidecum Parlamentul, acolo unde Preşedintele ales nu are încă pârghiile necesare. Cât timp nu scapă hăţurile din mână, preşedintele e suveran. Şi voinţa sa politică e cea care se aplică. Atât timp cât îşi menţine susţinerea publică şi încrederea cetăţenilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite