Avocaţi: Noul procuror general nu are altă opţiune decât să ceară revizuirea dosarelor politice

Avocaţi: Noul procuror general nu are altă opţiune decât să ceară revizuirea dosarelor politice

Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu are altă opţiune decât să ceară revizuirea dosarelor motivate politic şi a dosarului privind furtul miliardului. Opinia o împărtăşesc mai mulţi avocaţi, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avocatul Valeriu Pleşca consideră că dosarele care au fost judecate cu grave încălcări de procedură trebuie rejudecate, iar cele care se află la etapa de urmărire penală trebuie investigate de un procuror independent. 

„În caz contrar, Alexandr Stoianoglo s-ar alinia grupului de procurori care, spre exemplu, în dosarul furtul miliardului a muşamalizat acest dosar timp de 5 ani şi nu a găsit niciun ban din miliardul furat, în esenţă. Pornirea dumnealui este salutabilă”, a menţionat apărătorul în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

Avocatul Eduard Rudenco este de părere că cei care au pornit dosarele motivate politic, tot ei trebuie să le închidă. Procurorii ştiu foarte bine care dosare sunt cu tentă politică. Apărătorul menţionează că există trei capitole în care pot fi structurate dosarele deschise pe motive politice. 

„Sunt dosare care se află acum în cadrul urmării penale, sunt dosare care se află acum în instanţa de judecată şi sunt dosare în care instanţa deja s-a pronunţat. Dacă vorbim de cele care se află în cadrul urmării penale, acolo pot fi luate foarte simplu decizii de către procurorul care gestionează această cauză penală. Dânsul ştie cum a pornit acest dosar, cum a falsificat probele”, a remarcat Eduard Rudenco.

Avocatul Anatol Istrate susţine că intrigile dintre procurorul general şi şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie diminuează autoritatea Procuraturii. Totodată, apărătorul este convins că Alexandr Stoianoglo va avea o conlucrare eficientă cu Procuratura Generală. 

„Domnul procuror general poate să se manifeste în cauze penale care se află pe rolul organului de urmărire penală, în ceea ce priveşte dosarele politice de rezonanţă, dosarele de preluare de business şi dosarele care se află pe rolul instanţelor de judecată”, a completat Eduard Rudenco. Potrivit lui, în ceea ce priveşte dosarele pe care sunt sentinţe irevocabile, nu se va reuşi revizuirea lor atât timp cât nu va fi constatată vinovăţia procurorilor în ceea ce priveşte intentarea dosarelor şi tragerea la răspunde penală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: