Avere nejustificată, verişorul unui ministru PAS şi legăturile cu Dorel Musteaţă. Cine este judecătorul Denis Guzun

Avere nejustificată, verişorul unui ministru PAS şi legăturile cu Dorel Musteaţă. Cine este judecătorul Denis Guzun

Pe 25 mai curent, Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) încheia procedura de control a averii lui Denis Guzun, judecător din cadrul Judecătoriei Chişinău. Inspectorul de integritate constata la acel moment prezenţa unei diferenţe substanţiale, ce cădea sub incidenţa legislaţiei actuale şi reprezinta cea mai mare sumă identificată de ANI, în mărime de 3 milioane de lei, ce depăşeşte de 23.7 ori plafonul admis de lege, transmite Sinteza.org.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Această diferenţă substanţială a fost stabilită pentru anul 2018, când judecătorul a achiziţionat şapte bunuri mobile şi imobile în Capitală, în valoare totală de peste 3 milioane de lei, inclusiv două locaţii nelocative din sectorul Buiucani a Chişinăului, casa de locuit cu terenul aferent şi o construcţie accesorie, teren pentru construcţii şi încă un autoturism de model BMW X5. Inspectorul de integritate a stabilit că toate aceste bunuri, pe care judecătorul le deţine în proprietate au un caracter nejustificat, fapt pentru care ANI a dispus confiscarea averii în valoare totală de aproximativ 3 milioane de lei”, se menţiona în nota informativă emisă de ANI.
 
Totodată, ANI preciza atunci că s-a stabilit o diferenţă vădită, în mărime de peste 191 de mii de lei, sumă care depăşeşte semnificativ valoarea plafonată de 6 salarii medii lunare obţinute de subiect în perioada de declarare. Această sumă a fost generată de procurarea unui autoturism de model Mercedes Benz ML 250 Blue Tec, la preţ de circa 576 mii de lei.
 
„Suplimentar, după examinarea declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de judecătorul Denis Guzun în perioada 2016-2019, au fost stabilite aspecte şi de ordin penal. Astfel, acesta nu a declarat venitul în mărime de circa 1 milion 246 mii lei, înregistrat în anul 2018, sub formă de depuneri în numerar pe un cont bancar deschis pe numele său şi câte două bunuri imobile – un teren aferent şi o construcţie accesorie, situate în Chişinău şi raionul Criuleni, pe care le-a dobândit în anii 2008 şi 2018”, au mai precizat reprezentanţii ANI.
 
La fel, ANI a subliniat că judecătorul Denis Guzun a inclus date false şi eronate despre cadourile băneşti în mărime de 2 milioane 200 mii de lei şi 192 mii lei, dar şi mijloace financiare păstrate sub formă de economii, în cuantum de aproximativ 113 mii de euro: „Deoarece, aceste încălcări au caracter penal, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală pentru iniţierea unei cauze penale sub aspectul falsului în declaraţii”.
 
Deoarece aceste încălcări au caracter penal, inspectorul de integritate a sesizat atunci Procuratura Generală pentru iniţierea unei cauze penale sub aspectul falsului în declaraţii. Astfel, Denis Guzun risca să fie destituit din funcţia pe care o deţinea. De asemenea, el risca să nu mai poată deţine o funcţie de demnitate publică timp de 3 ani şi să fie inclus în Registrul Interdicţiilor.
 
Cu toate acestea, potrivit surselor portalului Sinteza.ORG, Denis Guzun continuă să meargă la Judecătoria Chişinău, iar tot acest caz cu îmbogăţirea ilicită, avere nejustificată şi riscul de a fi lipsit de posibilitatea de a deţine o funcţie de demnitate publică, e praf în ochi.
 
Cine este Denis Guzun
 
Denis Guzun, fiul lui Ion Guzun de la Curtea Supremă de Justiţie şi al Mariei Guzun, judecătoare la Curtea de Apel Chişinău, a fost promovat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcţia de magistrat pe un termen de cinci ani, în noiembrie 2018. El a fost numit în funcţie în pofida faptului că a acumulat la evaluarea profesională doar 77 de puncte dintr-o sută, fiind devansat de 10 contracandidaţi, care au obţinut un punctaj mai mare.
 
Decizia privind promovarea lui Denis Guzun a fost luată în şedinţa din 27 noiembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii. Deşi alţi participanţi la concurs au obţinut punctaje mai mari la evaluarea profesională, preşedintele CSM a menţionat că s-a luat în calcul experienţa candidaţilor. Hotărârea CSM a fost aprobată cu 7 voturi pro şi 1 vot contra. La concursul pentru suplinirea a două funcţii de magistrat s-au înscris 25 de candidaţi. 
 
De asemenea, Guzun a fost implicat, pe când avea 21 de ani, într-un accident de maşină, în urma căruia a decedat o femeie. Deşi experţii au constatat că impactul putea fi evitat dacă Guzun nu ar şi depăşit limita de viteză, acesta a fost absolvit de pedeapsă de procurorii din Străşeni şi judecătorul Ghenadie Morozan, iar victima a fost găsită vinovată.
 
Potrivit ordonanţei de încetare a urmăririi penale, semnată de procurorul Nicu Şendrea, accidentul s-a produs, în seara de 13 aprilie 2009, la intrarea în satul Căpriana. În urma tamponării automobilelor de model BMW 520 şi Toyota Corola, a decedat o femeie de 29 de ani. Denis Guzun a declarat ofiţerilor de urmărire penală că se deplasa cu viteza de 90 km pe oră şi a văzut un automobil care a încercat să facă o manevră în intersecţie. A vrut să frâneze, însă nu a reuşit.
În document se mai arată că cercetările la faţa locului nu au putut stabili cine se face vinovat de comiterea accidentului. Experţii însă au constatat că Denis Guzun conducea cu viteza de 125 km pe oră şi dacă nu ar fi depăşit limita de viteză, impactul putea fi evitat.
 
În final, victima a fost găsită vinovată de faptul că nu a cedat trecerea. Procuratura Străşeni a dispus atunci încetarea procesului penal. La 13 martie 2010, procurorul general adjunct, Andrei Pântea, a anulat ordonanţa procurorilor din Străşeni şi a dispus reluarea urmăririi penale. Decizia lui Pântea a fost menţinută şi de procurorul general din perioada respectivă, Valeriu Zubco. La 24 mai 2010, Ghenadie Morozan, în acea perioadă judecător de instrucţie în sectorul Râşcani al Capitalei, a anulat, la solicitarea apărătorului lui Denis Guzun ordonanţele semnate de Pântea şi Zubco. În mai puţin de o lună, procurorul Nicu Şendrea a emis o nouă ordonanţă de încetare a urmăririi penale.
 
Legăturile cu Dorel Musteaţă
 
Naşul de cununie al lui Denis Guzun este preşedintele interimar al CSM, Dorel Musteaţă, care a confirmat anterior legătura de rudenie cu Guzun, dar a subliniat că a evitat de fiecare dată să intre în conflict de interese.
 
„Faptul că el e finul meu nu este niciun impediment în exercitarea mandatului meu de membru al CSM, dar şi faptul că el este judecător. Sunt mai multe persoane care sunt naşi şi fini şi eu când a fost examinată chestiunea lui la CSM m-am abţinut şi nu am participat la examinare”, a spus Dorel Musteaţă. 
 
Finul lui Dorel Musteaţă, Denis Guzun, este la rândul său naşul lui Mihai Murguleţ, un alt judecător al Judecătoriei Chişinău. Cel din urmă s-a remarcat prin faptul că, datorită lui, mai mulţi judecători au fost înlăturaţi de la exercitarea funcţiilor administrative, pentru că i-ar fi denigrat imaginea de judecător.
 
Verişorul ministrului PAS, Andrei Spînu
 
Anterior, redacţia Sinteza a publicat o investigaţie de la o întrevedere a Maiei Sandu cu unii judecători, întâlnire care a avut loc pe ascuns. Atunci s-a demonstrat că unul dintre judecători ar fi verişorul secretarului general al PAS, dar şi fost secretar al Aparatului Preşedintelui, care a degrevat însă din funcţie pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Guzun Denis, cunoscut pentru faptul că ar fi ajuns magistrat datorită relaţiilor de rudenie.
 
Atunci, Andrei Spînu ar fi negat careva relaţii de rudenie cu judecătorul Guzun Denis, care ulterior însă – au fost demonstrate.
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările