Avantajul jucătorului de cursă lungă. Cine îşi permite să aştepte după alegerile din Republica Moldova?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am fost întotdeauna fascinat de marile învăţăminte ale istoriei. De lideri politici vizionari, de cei care au reuşit să anticipeze şi au dat învăţăminte valabile şi azi. Au găsit cuvintele potrivite care sunt de actualitate întotdeauna, în noi lecturi.

De la Lunga Telegramă a lui George Kennan, care anticipa Războiul Rece, la discursul lui Churchill la Fulton, când anunţa căderea Cortinei de Fier asupra Europei, la von Clausewitz, care privea Războiul drept continuarea politicii cu alte mijloace. Ca să nu mai spunem de interpretările lui Sun Tzî chiar astăzi, la apariţia formulelor noi şi moderne de război hibrid.

Anduranţa, răbdarea, forţa de a aştepta în politica de ieri şi de azi

Anduranţa şi răbdarea, judecata în termene lungi sunt caracteristice chinezilor. Se spune despre Mao că, la întâlnirea cu Kissinger şi Nixon, la reîncălzirea relaţiilor sino-americane, în anii 60-70 (de care România nu e străină, după cum o probează documentele CIA declasificate), întrebat ce părere are de Revoluţia franceză şi drepturile omului şi de ce a îmbrăţişat comunismul, ar fi răspuns că e prea devreme pentru a se pronunţa. Pentru un popor multimilenar, a fost simplu să spui că 250 de ani de la Căderea Bastiliei nu sunt suficienţi pentru a evalua efectele unui act istoric. (Desigur, nimeni nu l-a întrebat, în acelaşi context, de ce a trecut, totuşi, la comunismul apărut doar cu 60 de ani înainte, odată cu Revoluţia bolşevică.)

Învăţămintele chineze sunt reluate şi astăzi. Iar cel mai citat proverb chinez, despre răbdare, bineînţeles, spune că, dacă stai suficient de mult timp pe malul unui râu, vei vedea trupul duşmanului tău plutind la vale. Oricât de macabru ar suna, e şi asta o virtute salutată de învăţătura chinezească, de la celebra picătură care, repetată obsesiv, ajunge să facă gaură până şi în piatră sau la cel de-al 360-lea ultimatum definitiv zilnic, dat fără preget Uniunii Sovietice, pentru încălcarea propriului teritoriu.

În ziua de azi, răbdarea e dublată de consecvenţă şi încăpăţânare, de aşteptarea şi lupta până în ultimul moment. Despre echipa de fotbal a Germaniei se spune că nu e bătută decât atunci când a ajuns la cabine sau pleacă cu autocarul. Pe aceleaşi legende ale virtuţilor răbdării, doamna Merkel e cunoscută pentru că rămâne neclintită la fiecare Consiliu European, chiar până dimineaţa, când e nevoie, pentru că ştie povaţa, pe care o spune şi staff-ului său, că cine se ridică ultimul de la masă e cel care ia deciziile. Cine a plecat mai repede ar putea să aibă surprize.

Cine îşi permite să aştepte după alegerile de la Chişinău

Am făcut această digresiune pentru a reveni la origini, la punctul cheie, cred eu, pentru acţiunile post-electorale din Republica Moldova. Pentru că acum am intrat într-un joc de şah strâns, într-un „pat“ general în care doar răbdarea, anduranţa, forţa de convingere, ştiinţa politică şi inspiraţia, de ce nu, pot aduce rezultate. Deja intrăm în structura profundă care depinde de experienţă şi instinct de om politic, de forţă a liderilor partidelor implicate în alegeri.

Totul pleacă de la relativa situaţie de blocaj prin rezultatele la alegeri, care fac imposibilă o majoritate, odată ce un partid, ACUM, nu-şi doreşte să se asocieze cu niciunul dintre celelalte două partide majore (în ciuda unor presiuni externe relevante şi a înclinaţiei spre o formulă contra naturii cu PSRM, sub haina „coaliţiei anti-oligarhice“), iar PDM nu are niciun interes să valideze naraţiunea de campanie a ACUM privind binomul sau oligarhul care controlează statul, asociindu-se cu PSRM sau începând să cumpere parlamentari la bucată, expunându-se unor reacţii complicate de la Bruxelles.

Deci problema majoră este cine îşi permite să aştepte? Cine se precipită, pe de altă parte? Şi asta pentru că perspectiva unor alegeri anticipate peste 3 luni este luată în calcul, cel mai probabil, de către fiecare dintre jucători. Acolo unde contează trendul partidului politic – unde ACUM şi PDM cresc iar PSRM scade, resursele – financiare mediatice şi logistice, capacitatea administrativă şi mediatică în timp. Dar şi jocul propriu între alegeri, noile alianţe şi eventuale noi reguli ale jocului (cum îşi propun unii prin schimbarea legilor electorale sau a conducerilor instituţiilor dependente de Parlament).


Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc

Imagine indisponibilă

În campanie pentru alegerile anticipate

Cred că acum am văzut primele semnale ale aşezării în perspectiva negocierilor post-electorale. Iar rezultatele nu sunt deloc încurajatoare. Cred că nu întâmplător, jucătorii se aşează deja în perspectiva alegerilor anticipate ce urmează. Evident, cei cu trenduri în creştere şi perspective au timp să aştepte să se consume eforturile şi resursele celorlalţi. Aşteptarea poate fi o virtute, iar timpul are şi rolul de a vindeca, de a accentua şi a desena perspective diferite.

Din acest punct de vedere, cred că singurii care, într-adevăr, nu au timp să aştepte sunt PSRM şi Igor Dodon. Trendul de scădere al partidului nu este unul îmbucurător şi, dacă mai adăugăm şi pierderea de încredere majoră de la Moscova, mai puţine resurse şi mai puţine susţineri vor veni în perspectivă. Am văzut-o deja din declaraţiile post-electorale ale unor reprezentanţi ai Rusiei lui Putin pe această temă.

Suntem, de fapt, într-o adevărată campanie pentru viitoarele anticipate. Iar această perspectivă limitează opţiunile. Niciun parlamentar nu vrea să rişte să iasă din propria fracţiune pentru a nu se mai regăsi pe viitoarele liste. Chiar şi cei din votul uninominal, din circumscripţii, nu pot să joace la risc maxim. De aceea, perspectiva anticipatelor, de această dată, este mult mai probabilă.

În rest, între ACUM şi PDM, în special, se joacă confruntarea a două noi naraţiuni şi bătălia pentru percepţia publică aferentă credibilităţii fiecăreia dintre cele două. Politică destructivă sau constructivă a jucătorilor politici post electorali, în nevoia de a da o majoritate şi un Guvern Republicii Moldova, precum şi responsabilitatea pentru guvernare versus verticalitate şi forţa convingerilor, legitimitatea opţiunilor şi consecvenţa principiilor. Deja e un cu totul alt joc decât cel din campania clasică, şi e deschis oricăror rezultate.

Două sunt întrebările cheie pentru ambii combatanţi politici şi electorali: poziţia îmbrăţişată şi naraţiunea promovată aduce voturi noi? Le menţine/le stabilizează pe cele vechi? Eu cred că păstrarea pe aceste poziţii sigur consolidează electoratul, în cazul ACUM. E de văzut dacă îl şi extinde. La fel şi la PDM. Aici, el nu are probleme de conservare. Dar poate să-l extindă cu aceste politici responsabile şi deschiderea spre negociere şi dialog? În plus, cred că ambii actori principali trebuie să se gândească serios şi la posibilitatea schimbării regulilor jocului – a legii electorale (cum şi-ar dori ACUM), dar şi la perspectiva ca noua tablă de şah să se schimbe dramatic. Să apară noi actori, noi reaşezări la viitoarele alegeri anticipate. Qui Prodest? Cui va profita?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite