Aşteptându-l pe Dodon
0
Filmările realizate cu o dronă în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău au arătat, indubitabil, că la „marile manifestaţii” organizate de Platforma DA nu participă mai mult de 2-3000 de oameni, în momentele de vârf.
De regulă, un colţ din piaţă este ocupat de doar cca. 20-30 de protestatari, care încearcă să imite Piaţa Universităţii de la Bucureşti, din urmă cu 26 de ani. Oricât de mult s-au străduit organizatorii să copieze modelul democratic românesc, preluând cu neruşinare până şi iniţialele Alianţei DA, de odinioară, e limpede că avem de-a face cu un Maidan pe dos, în care cei aflaţi în piaţă doresc să aducă la putere un Ianukovici basarabean, în locul autorităţilor pro-europene de azi.
3000 de oameni este, chiar la nivelul Basarabiei de azi, foarte puţin. Complet nesemnificativ, din punct de vedere sociologic sau politic. Mai ales acum, în condiţiile în care situaţia politică, de bine, de rău, s-a stabilizat, iar ţara se îndreaptă către alegerile prezidenţiale din toamnă.
Se pune, prin urmare, întrebarea: de ce forţele de ordine, care au menirea legală de a păstra ordinea publică şi constituţională, tolerează prezenţa unei „manifestaţii” care, în mod evident, nu reprezintă interesele cetăţenilor ţării? De ce acceptă senin perpetuarea unei mascarade care, în iarnă, încerca să dea o mică lovitură de stat, iar acum încearcă să întreţină artificial o stare de spirit conflictuală, cu câteva luni înaintea unor alegeri importante?
Răspunsul e, pentru cine are o anumită experienţă democratică, destul de simplu. Aparatul de putere al statului se află, în Basarabia, într-o stare de expectativă. Din 1991 încoace. Pe loc repaus, însă pregătit. Dacă situaţia se îndreaptă către o revenire sub mantaua primitoare a Kremlinului, din rândul acestui aparat de putere se vor ridica noii imnografi ai „alianţei sfinte” cu Moscova. Dacă situaţia se va menţine la nivelul actual, tot de aici se vor recruta zbuciumaţii „statalişti”, care încearcă să prostească mulţimea că un stat de nici 4 milioane de locuitori, fără resurse energetice sau minerale, fără industrie şi cu o economie la pământ, se poate dezvolta singur. Dacă, în fine, se va urni căruţa în direcţia Europei, tot aceste forţe de ordine vor fi garanţii „deplinei europenizări” a Basarabiei.
Or, cum în spatele actualelor manifestaţii stau, nu foarte bine pitiţi, Usatâi şi Dodon (cel de-al doilea, creditat cu prima şansă la alegerile prezidenţiale din toamnă, deşi n-a avut curaj să candideze la Primăria Chişinăului), se pune întrebarea: de ce aparatul de putere al Basarabiei tolerează nişte manifestaţii politice la limita legalităţii, menite, prin manevre anti-democratice, să maximizeze şansele unor competitori politici care se află deja în teren? Să fi ajuns aparatul de putere, care ar putea şi ar trebui să pună capăt urgent acestor manifestări anti-democratice, la concluzia că aventura europeană a Republicii Moldova s-a încheiat înainte de a începe? Şi dacă a ajuns la această concluzie, şi-a pus el, oare, aparatul de putere, şi întrebarea cealaltă, obligatorie: ce se va întâmpla dacă, totuşi, s-a înşelat?
E o întrebare retorică, deoarece, pentru cine preţuieşte cu adevărat Basarabia, problemele reale sunt cu totul altele, ţinând de viaţa de zi cu zi, tot mai grea, a oamenilor şi de atmosfera irespirabilă, de sufocare culturală, pe care o întreţine, cu complicitatea unor organe interne ale statului, mass-media de peste Nistru.
Se încarcă comentariile...
