Arhivele comunismului: societatea refugiaţilor transnistreni (1921-1940) şi soarta membrilor ei

Arhivele comunismului: societatea refugiaţilor transnistreni (1921-1940) şi soarta membrilor ei

Primul congres al românilor transnistreni, ţinut la Tiraspol pe 17 decembrie 1917. FOTO: Revista „Tribuna românilor transnistreni“, nr. 1/1927

În perioada interbelică, în Basarabia au activat două organizaţii constituite de moldovenii de peste Nistru care au evadat din „raiul bolşevic“. După ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către sovietici, iniţiatorii şi membrii asociaţiilor au fost condamnaţi la moarte sau trimişi în gulag.

După 1918, organele de reprimare sovietice de peste Nistru au urmărit în permanenţă ce se întâmplă în Basarabia. Fiind o societate democratică şi deschisă, cele mai importante evenimente politice, economice, sociale etc. care aveau loc în această regiune erau reflectate în presă. NKVD a contabilizat aceste informaţii şi după 28 iunie 1940 le-a folosit drept probe pentru arestări, iar justiţia sovietică - pentru condamnare. În baza unor astfel de "probe" NKVD a intentat un dosar penal împotriva membrilor asociaţiilor refugiaţilor transnistreni.

Mişcarea de emancipare naţională declanşată pe malul stâng al Nistrului (Transnistria) după revoluţia din februarie 1917 de la Petrograd avea toate premisele să se transforme într-o mişcare de eliberare naţională similară celei care luase amploare în Basarabia.

UNIŢI PENTRU A RENAŞTE

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susţine, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chişinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluţie privind crearea Sfatului Ţării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei. Au dat curs acestei invitaţii moldoveni născuţi în stânga Nistrului precum Ştefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputaţi în Sfatul Ţării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie acelaşi an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni.

În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influenţă a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta.

Instabilitatea politică, alimentată de războiul civil din Rusia, colectivizarea forţată, foametea artificială şi represiunile politice au obligat mai mulţi moldoveni transnistreni, dar şi de alte naţionalităţi, să se refugieze peste Nistru, în Basarabia. La venirea sovieticilor toţi au fost condamnaţi fie la moarte prin împuşcare, fie la ani grei de gulag (am scris despre destinele câtorva dintre cei refugiaţi în Basarabia în articolul „Soarta transnistrenilor care au fugit în România din «raiul» bolşevic URSS“ (I , II) „Adevărul“ Moldova, 14 şi 28 februarie 2013).

Odată ajunşi pe malul drept al Nistrului, transnistrenii s-au încadrat în viaţa cotidiană a Basarabiei. Însă nu au uitat nici de semenii lor rămaşi în URSS, militând pentru drepturile conaţionalilor de acolo. Ajutaţi de autorităţile locale, în special de Pan Halippa, dar şi alţi fruntaşi ai vieţii publice, s-au unit în asociaţii pentru ajutorare reciprocă şi renaştere. Unii refugiaţi au participat activ la viaţa publică a provinciei româneşti.

SOCIETATEA PENTRU AJUTORAREA MOLDOVENILOR REFUGIAŢI DE PESTE NISTRU

Prima organizaţie cu denumirea „Societatea pentru ajutorarea moldovenilor refugiaţi de peste Nistru“ a fost creată în 1921, pe 12 aprilie fiind înregistrată la Tribunalul Lăpuşna. Cea de-a doua, cu denumirea „Renaşterea refugiaţilor de peste Nistru“ a luat fiinţă zece ani mai târziu, pe 15 decembrie 1932. Ambele s-au declarat asociaţii apolitice.

Rezultatele activităţii asociaţiilor transnistrene au ajuns în vizorul NKVD, iar după ocuparea Basarabiei de către URSS la 28 iunie 1940, au fost anexate la dosar drept probe.
Mihai Taşcă, istoric

Scopurile primei societăţi au fost stipulate în articolul 2 din statut: susţinerea refugiaţilor moldoveni transnistreni, inclusiv oferirea de ajutoare băneşti; intervenţia pe lângă autorităţile statului pentru a grăbi procesul de punere în libertate a celor deţinuţi; acţiuni de instruire şi culturale.

Primul Comitet de conducere al societăţii a fost constituit din persoane cu mare autoritate în Basarabia şi a avut următoarea componenţă: Î.P.S. Episcopul Gurie (viitorul mitropolit al Basarabiei) şi generalul Alexiu – preşedinţi de onoare, Pan Halippa – preşedinte activ, Vlad Cazacliu şi Anton Crihan – vicepreşedinţi, Teofil Ionco – secretar. În calitate de membri ai Comitetului de conducere au fost aleşi 25 de fruntaşi ai vieţii publice, printre care Ştefan Ciobanu, Leon T. Boga, Dumitru Cărăuş, Ion şi Maria Pelivan, Elena Alistar etc.

Sub aspect practic, societatea a înfiinţat şi a întreţinut un cămin unde, iniţial, erau adăpostiţi majoritatea refugiaţilor, iar în anul 1922 a fost fondată o şcoală primară, cu cursuri pentru adulţi, şi o grădiniţă.

Într-un raport al Comitetului de conducere datat cu 25 octombrie 1927, printre realizările societăţii - cu referire la studiile obţinute de copiii transnistrenilor refugiaţi - se menţionează că între anii 1921 şi 1927 opt persoane au obţinut studii superioare, trei au terminat şcoala de viticultură din Chişinău, nouă - şcoala normală, câte doi - liceul, Seminarul Teologic, şcoala de agricolă etc.

La data întocmirii raportului, alţi 33 de tineri refugiaţi îşi continuau studiile la diferite instituţii şcolare, dar şi în universităţi. De asemenea, societatea se implica în gasirea de locuri de muncă pentru cei veniţi de peste Nistru. În 1927 societatea a editat primul număr al revistei „Tribuna românilor transnistreni“.

Printre fondatorii celeialte organizaţii - „Renaşterea refugiaţilor de peste Nistru“ – s-a numărat avocatul Teodor Utium, iar din conducerea acesteia au făcut parte Ştefan Bulat, Petre Ştefănucă ş.a.

ACTIVI ÎN TIMPUL FOAMETEI

Câtă încredere aveau transnistrenii în aceste asociaţii ne vorbeşte următorul fapt. Refugiaţii transnistreni - în multe cazuri fiind sfătuiţi chiar de grănicerii români, atunci când erau reţinuţi după trecerea Nistrului - mergeau mai întâi la una din aceste organizaţii, nu la autorităţi. Societatea, la rândul ei, făcea demersurile necesare către autorităţi, anunţând despre venirea a încă unui refugiat, ceea ce, pe de o parte, îi garanta celui sosit un tratament preferenţial, iar pe de altă parte, o pedeapsă mai blândă (de obicei, era aplicată una simbolică).

Activitatea ambelor societăţi s-a intensificat mai ales în anii 1929-1932, când în URSS a avut loc colectivizarea forţată şi „lichidarea ţăranului înstărit“, numit de către bolşevici chiabur. Totodată, în anii 1932-1933 în Ucraina a bântuit o foamete cumplită organizată, care a secerat câteva milioane de oameni (renumitul Holodomor). Anume în acei ani, speriaţi de iminenta răsculăcire şi deportare în Siberia şi mânaţi de foamete, tot mai mulţi transnistreni treceau Nistrul, iar organizaţiile încercau să-i ajute pe toţi.

Periodic, „Societatea pentru ajutorarea moldovenilor refugiaţi de peste Nistru“ făcea întruniri de dare de seamă şi alegeri. Ultimul congres de până la raptul Basarabiei din 28 iunie 1940 a avut loc la 12-14 septembrie 1937, la Chişinău. Acesta a fost organizat cu ocazia a 20 de ani de la primul congres de la Tiraspol. La întrunire au participat peste 200 de delegaţi: persoane refugiate de peste Nistru şi oficialităţi. Informaţii despre lucrările congresului au fost publicate în ziarele de limba română şi de limba rusă din Basarabia.

În urma dezbaterilor, congresul a formulat mai multe cerinţe faţă de autorităţi, cele mai importante fiind: 1) Primăria să-i ofere un sediu organizaţiei; 2) Să le fie acordată cetăţenia română tuturor refugiaţilor; 3) Să le fie oferit pământ tuturor refugiaţilor; 4) Să se facă un recensământ al refugiaţilor; 5) Ministerul Educaţiei să facă apel către corpul didactic şi liceeni ca aceştia să vină în ajutor copiilor transnistreni etc.

ARESTAREA FOŞTILOR ACTIVIŞTI

Fiind făcute publice, rezultatele activităţii asociaţiilor transnistrene au ajuns în vizorul NKVD, iar după ocuparea Basarabiei de către URSS la 28 iunie 1940, au fost anexate la dosar drept probe. Toate întrunirile la care s-a pomenit despre URSS au fost calificate de NKVD drept reuniuni antisovietice. Imediat după anexarea Basarabiei, a început arestarea membrilor societăţilor refugiaţilor, deşi dosarul penal a fost pornit abia la 10 noiembrie 1940.

Astfel, între 16 iulie şi 9 octombrie 1940 au fost arestate nouă membri ai asociaţiilor, toţi figurând într-un singur dosar. Dintre acesştia, opt erau refugiaţi transnistreni şi unul era originar din Basarabia. Iată lista lor şi faptele incriminate:

Petre Ştefănucă – renumit folclorist, etnograf, dialectolog, publicist şi pedagog născut la Ialoveni, judeţul Chişinău (mai multe despre el vom scrie în numărul de vineri).

Teodor Gonciarenco, născut în 1891, la Grigoriopol. Până la trecerea Nistrului, a fost învăţător la Corjevo şi Dubăsari. A venit în Basarabia la finele anului 1919. Aici a fost învăţător de matematică, fizică şi chimie la şcoala societăţii refugiaţilor şi la Gimnaziul industrial din Chişinău. Arestat de sovietici, a fost învinuit că până la 1918 a fost ofiţer albgardist, iar după venirea în Basarabia a făcut parte din organele de conducere ale societăţii refugiaţilor, şi că la congresul din 1937 a chemat la luptă împotriva Internaţionalei a III-a comuniste, fiind ales în comitetul de conducere al societăţii. Totodată, a fost acuzat că a găzduit în casa sa refugiaţi transnistreni, împreună denigrând URSS. Sovieticii i-au mai incriminat că ar fi fost informator la Corpul 3 de Armată.

Nichita Neluş s-a născut în anul 1901, în satul Coşniţa, raionul Dubăsari. Până la trecerea Nistrului, în luna august 1921, a fost învăţător în satul natal. La Chişinău termină o şcoală de învăţători. A fost încadrat în Armata Română. Din 1934 şi până în 1939 a fost instructor al premilitarilor din comuna Cojuşna, judeţul Lăpuşna. La arestare a fost învinuit că, având o atitudine ostilă faţă de puterea sovietică, a fugit în Basarabia, unde a comunicat organelor de securitate date cu caracter secret despre URSS. I s-a mai incriminat că a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, apoi - al Frontului Renaşterii Naţionale. La congresul din 1937 a pledat pentru ca statele străine să acorde o atenţie sporită Moldovei din componenţa URSS, fiind ales membru al Comitetului de conducere al organizaţiei.

Iacov Gherlac s-a născut în 1910, în satul Doroţcaia, raionul Grigoriopol. Până la refugiere, a lucrat pământul propriu, pe care îl deţinea împreună cu mama sa. În anul 1931, gospodăria le-a fost naţionalizată, iar la 3 mai acelaşi an el a trecut Nistrul. Aici şi-a întemeiat o familie. A fost învinuit de sovietici că a comunicat organelor militare româneşti informaţii cu caracter militar. Fără a fi membru al societăţii, a fost un activist pentru drepturile refugiaţilor transnistreni. A participat la congresul din 1937.

Alexandra Grebenicenco s-a născut în 1894, în localitatea Camenca. Până la refugiul în Basarabia, în anul 1921, a fost învăţătoare la Butor, raionul Grigoriopol. Apariţia bandelor în regiunea transnistreană şi spusele unei cunoscute că în satul vecin sovieticii au omorât un învăţător au făcut-o să treacă împreună cu soţul Nistrul. La Chişinău şi-a continuat nobila profesie de dascăl la şcoala refugiaţilor. A fost învinuită că a devenit membră a Partidului Naţional Ţărănesc, activând în secţia de femei a formaţiunii. A fost foarte activă în anii când au venit cei mai mulţi refugiaţi (1929-1933). Alexandra Grebenicenco a vorbit la congresul din 1937 împotriva URSS. În anul 1937 a trimis o scrisoare la ambasada URSS în care spunea că vrea să se întoarcă în URSS, dar n-a primit răspuns.

Vasile Mustafa s-a născut în 1879, în satul Jura, raionul Râbniţa. Între 1902 şi 1917 a fost poliţist la Odessa. În 1931, pentru că era considerat chiabur, gospodăria i-a fost deschiaburită, iar el a fost lipsit de drepturile civile. Şi nici în colhoz nu putea intra. La 31 ianuarie 1931 a organizat trecerea unui grup de locuitori din Jura peste Nistru. La Chişinău a lucrat măturător de stradă. În 1932 a făcut parte din delegaţia refugiaţilor transnistreni care a mers la Bucureşti pentru a participa la manifestările cu ocazia revenirii regelui Carol al II-lea în ţară. La arestare i s-a adus aminte de activitatea desfăşurată, fiind învinuit de sovietici că a comunicat organelor militare informaţii false şi provocatoare despre URSS. A fost membru activ al societăţii.

Nichita Verlan s-a născut în 1902, în satul Pârâta, raionul Dubăsari. În 1929 a fost deschiaburit (i s-a luat o parte din inventarul agricol şi toate grânele). Fără mijloace de existenţă, la 5 ianuarie 1931 a trecut Nistrul, în Basarabia. Mai întâi a lucrat livădar, apoi a reuşit să-şi cumpere 5,5 desetine de pământ, alte 12 (şase de vie şi şase de livadă) le lua în arendă pentru prelucrare. Avea trei cai, două vaci şi orătănii. Când a fost arestat, sovieticii au dedus că el a fost un antisovietic şi că a comunicat românilor informaţii denigratoare şi cu caracter militar despre URSS. A fost membru al societăţii refugiaţilor, participând la congresul din 1937.

Petru Mihailov s-a născut în 1883, în satul Hlinaia, raionul Slobozia. În 1930 a fost deschiaburit şi deportat Siberia, iar peste un an a fugit. La 1 februarie 1931 a trecut Nistrul. Societatea refugiaţilor i-a acordat un lot de pământ în arendă. Din 1935 s-a stabilit cu traiul la Durleşti, unde a reuşit să-şi construiască o casă. Sovieticii l-au învinuit că a povestit siguranţei române informaţii neadevărate despre viaţa din URSS, despre deportare, fugă, foamete. A activat în comitetul ucrainean al societăţii.

Iosif Boaru s-a născut în 1897, în satul Delacău, raionul Grigoriopol. A participat la Primul Război Mondial. În 1922 în Transnistria bântuia o foamete cumplită, aşa că la 10 aprilie Boaru trece Nistrul şi se stabileşte cu traiul în Basarabia. La Chişinău a terminat o şcoală sanitară. A lucrat mai întâi la spitalul orăşenesc, iar din 1932 a fost agent sanitar în Chişinău. Bolşevicii l-au învinuit că după ce s-a refugiat a denigrat viaţa din URSS şi a comunicat organelor de securitate româneşti informaţii cu caracter politic şi social despre ţara sovietelor. A fost un membru activ al organizaţiei refugiaţilor, promovând ideile societăţii, iar la congresul din 1937 a fost ales membru în conducerea societăţii. 

(continuare în numărul de vineri)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările