ARHIVELE COMUNISMULUI „Miliţienii moldoveni susţin protestatarii anticomunişti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voronin solicita favoruri pentru angajaţii MAI FOTO: Arhiva de Stat a Republicii Moldova
Voronin solicita favoruri pentru angajaţii MAI FOTO: Arhiva de Stat a Republicii Moldova

În 1989, ministrul de Interne al RSSM, Vladimir Voronin, solicita suplimentarea efectivului miliţiei şi sporirea dotării tehnice pentru a contracara manifestaţiile antisovietice. Totodată, se plângea că mulţi subalterni refuză să-i îndeplinească ordinele şi se solidarizează cu cei care cereau independenţă, limbă şi alfabet.

Anul 1989 este anul căderii regimurilor comuniste în Europa de Est. La Chişinău, deşi nu a căzut definitiv, regimul comunist a fost zdruncinat din temelii. În acest context, puterea formulează o serie de strategii de menţinere a pârghiilor de conducere. Între altele, se propune dotarea tehnică şi logistică mai bună a forţelor de ordine. Autorităţile n-au ţinut cont însă de factorul uman şi de cel naţional.

VORONIN SOLICITĂ ÎNTĂRIRI PENTRU MILIŢIE

Într-un raport din 28 februarie 1989, înaintat Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti (condus de Ivan Calin), ministrul de Interne, colonelul de miliţie Vladimir Voronin, îşi exprima îngrijorarea în legătură cu intensificarea protestelor stradale puse la cale de organizaţiile neformale. Voronin preciza că dacă se va menţine tendinţa evenimentelor din lunile ianuarie-februarie 1989, miliţiei îi va fi greu să-şi îndeplinească funcţiile, adică să menţină ordinea într-o societate în care tensiunile pe criterii etno-naţionale tind să se acutizeze.

De aceea ministrul propune să fie trimisă o solicitare la Executivul central de la Moscova ca să fie suplimentat numărul de personal, fondurile, inclusiv în valută, mijloacele tehnice etc. Mai exact, cere angajarea a încă 270 de miliţieni de sector pentru localităţile rurale – nu întâmplător, întrucât anume mobilizarea populaţiei din sate neliniştea regimul, dat fiind faptul că 75% din etnicii români locuiau în mediul rural.

MAI de la Chişinău era îngrijorat şi de asigurarea securităţii organelor de stat şi de partid, de aceea solicită încă 49 de gardieni pentru batalionul special menit să protejeze nomenclatura de rang înalt. Nu erau uitaţi nici miliţienii care participau la acţiuni de patrulare – pentru ei se cereau suplimentar 250.000 de ruble pentru a le mări salariile. Mai erau solicitate cel puţin 20 de automobile, şase autobuze LAZ (pentru a interveni rapid împotriva protestatarilor) şi 20 de tone de combustibil pe lună. Unele echipamente urmau a fi procurate din străinătate, de aceea Vladimir Voronin solicită Consiliului de Miniştri al RSSM acordarea a 100.000 de ruble în dolari (circa 62.500, la cursul din 1989).

MAI anticipa şi creşterea substanţială a numărului de protestatari arestaţi, de aceea solicită să fie amenajate noi spaţii pentru deţinerea celor reţinuţi. În acest scop, cerea 250 de tone de ciment, 25 de tone de oţel, 1.000 de metri păstraţi de sticlă, două tone de vopsea, 1.200 de metri pătraţi de linoleum. Dacă ţinem cont de faptul că unui deţinut în RSSM în anii 1970 îi reveneau mai puţin de doi metri pătraţi şi raportăm la cantitatea de linoleum solicitată, iese că autorităţie aveau în plan să creeze suplimentar 600 de locuri pentru cei reţinuţi.

CONSTRUIREA UNUI ORĂŞEL MILITAR

În scrisoarea din 28 februarie 1989, Vladimir Voronin mai solicită o favoare pentru angajaţii ministerului pe care îl conducea, mai exact pentru trupele de elită care spera să poată ţine situaţia sub control, în cazul unor proteste anticomuniste. La începutul lunii aprilie, guvernul de la Chişinău emite în acest sens o decizie privind crearea unui orăşel militar, unde urmau să fie  construite două blocuri locative a câte 72 de  apartamente fiecare. Prima fază a proiectului era prevăzută pentru anii 1990-1991, iar cea de-a doua – pentru 1992-1993. Se prevedea, de asemenea, ridicarea unui edificiu pentru cazarmă, a unuia pentru cartierului general al militarilor sovietici, precum şi a unei cantine. Orăşelul militar pentru unitatea militară nr. 5447 trebuia să fie construit de către Direcţia spaţiului locativ al Comitetului executiv orăşenesc Chişinău. Dată fiind urgenţa, importanţa strategică şi politică a proiectului, a fost stabilit ca până la 1 septembrie trebuia să fie gata toată documentaţia şi proiectul de construcţie.

Între timp, soldaţii unităţii militare nr. 5447 trebuiau cazaţi în cele două blocuri ale cazarmei de pe strada Puteiskaia nr. 23 (e vorba de cladirile de pe actuala strada Haltei şi care aparţin Academiei Militare „Alexandru cel Bun“). Responsabili de implementarea proiectului au fost desemnaţi Mihail Sergheevici Platon, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, şi Ion Timofeevici Guţu, preşedintele Comitetului Executiv orăşenesc al deputaţilor poporului din Chişinău (funcţie echivalentă astăzi cu cea de primar).

„DEZERTAREA“ CADRELOR DE PARTID

Drept motiv pentru a consolida forţele de ordine servea nu doar intensificarea manifestaţiilor publice împotriva regimului comunist. Situaţia era mai gravă, atât din perspectiva Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, cât din cea a Ministerului de Interne şi a KGB-ului, întrucât erau dese cazurile când cadrele de partid din teritoriu nu-şi îndeplineau misiunea. În loc să se opună revendicărilor protestatarilor, ei se alăturau acestora sau chiar iniţiau diferite acţiuni contra puterii. La manifestări se scandau lozinci precum „Jos ocupanţii“, „Jos colonizarea“, „Jos rusificarea“ ş.a. Aşa cum menţiona un raport al MAI al RSSM, din iulie 1989, manifestanţii au pângărit steagul URSS şi pe cel al Moldovei sovietice, fluturând tricolorul românesc, numit depreciativ „steagul burghez român“. Ziua de 28 iunie 1940 era considerată de manifestanţii anticomunişti drept cea mai tragică zi din istoria poporului moldovenesc, lucru apreciat în raport drept „o sfidare la adresa valorilor şi fundamentelor statului şi societăţii sovietice“. Pe mai multe clădiri de pe strada 28 iunie 1940 din Chişinău (astăzi Vlaicu Pârcălab) au apărut inscripţii: „Strada ocupanţilor“. Acţiuni antisovietice aveau loc nu doar în Capitală, ci şi la Ialoveni, Nisporeni, Edineţ şi în alte localităţi.

„SABOTAJUL“ MILIŢIENILOR MOLDOVENI

Mai îngrijorător pentru conducătorii MAI al RSSM care promovează folosirea forţei împotriva manifestanţilor este faptul că miliţienii etnici români din teritoriu refuzau să îndeplinească ordinele de la Chişinău. Dezacordul celor din teritoriu s-a manifestat mai întâi prin semnarea unor scrisori iniţiate de intelectuali, în care erau solicitate drepturi naţionale pentru moldovenii români - dreptul la limbă, alfabet latin etc. Erau scoşi în evidenţă lucrătorii secţiilor de miliţie din Ialoveni şi Kotovsk (Hânceşti) care şi-au pus semnătura pe un demers publicat în săptămânalul „Literatura şi arta“, cea mai influentă publicaţie din epocă. Era evidenţiat, în special, inspectorul miliţiei din Ialoveni, I.F. Bogos.

În ansamblu, în iulie 1989, aproximativ 80 de lucrători ai organelor de miliţie erau învinuiţi de exprimarea empatiei faţă de „mişcarea democratică“ (expresia figurează exact aşa în raportul MAI). Mai alarmant însă pentru conducerea MAI al RSSM şi pentru Voronin personal, ca şef al instituţiei, era faptul că reprezentanţii moldovenilor din miliţie refuzau să îndeplinească ordinele privind contracararea mitingurilor din centrului Chişinăului. Era scos în evidenţă cazul locotenentului major A. P. Bugai care a spus franc că nu are de gând să vină la Chişinău şi să împrăştie demonstranţii: „Nu ne vom bate cu moldovenii, iar ruşii să râdă de noi“. ;

Concluzii

Aflaţi în dilemă - să fie de partea puterii sovietice sau a comunităţii lor naţionale, mulţi miliţieni au ales, în 1989, cea de-a doua opţiune, chiar cu riscul de a fi intimidaţi, demişi din funcţii sau ameninţaţi cu închisoarea. Acest lucru a redus manifestările de confruntare corp la corp dintre forţele miliţiei şi protestatari, procesul de eliberare naţională a românilor moldoveni din stânga Prutului fiind, prin comparaţie cu alte republici, relativ paşnic (confruntările violente, dar fără consecinţe letale, au avut loc în anumite zile, precum 7 şi 10 noiembrie 1989; violenţa a fost declanşată de Moscova în stânga Nistrului, începând cu 13 decembrie 1991 când sunt omorâţi primii poliţişti moldoveni la Dubăsari şi continuă după 2 martie 1992 cu începutul războiului transnistrean, iniţiat de fosta armată a 14-a sovietică).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite