FOTO Arhivele comunismului: Decapitarea unui sat de intelectuali. Cazul comunei Buţeni, judeţul Lăpuşna

FOTO Arhivele comunismului: Decapitarea unui sat de intelectuali. Cazul comunei Buţeni, judeţul Lăpuşna

Comuna Buţeni în 1940. În perioada 1934-1940 satul s-a numit Ion Gh. Duca. FOTO Albumul personal Anton Bunduchi

Primari, învăţători, preoţi, şefi de cămine cultulare. Toţi erau consideraţi elemente periculoase de către sovietici, care i-au „judecat“ şi i-au dus cât mai departe de Basarabia „eliberată“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tăvălugul bolşevic venit peste Basarabia la 28 iunie 1940 avea să pârjolească tot ce i-a stat în cale. Deportări în masă, judecăţi nedrepte şi împuşcări fără judecată, naţionalizări şi confiscări de averi, colectivizarea forţată şi deportări în Siberia – acestea au fost doar unele dintre măsurile bolşevicilor pentru crearea „noii vieţi socialiste“ în teritoriul dintre Prut şi Nistru. Experienţa acumulată în primul an de ocupaţie avea să fie extinsă după 23 august 1944. 

Nu a fost excepţie nici comuna Buţeni, din judeţul Lăpuşna. Ca şi majoritatea basarabenilor, buţenenii au simţit pe propria piele „raiul sovietic“ promis de comunişi. Au avut de suferit, în primul rând, fruntaşii  satului.

Primarul liberal,  în primul val

Profir Hariton a fost unul din gospodarii satului. Până la venirea puterii sovietice a avut în proprietate două case, 21 de desetine de pământ (inclusiv 1,5 desetine de vie, livadă), doi boi, o vacă, doi juncani şi până la 40 de oi, orătănii şi tehnica agricolă necesară. A participat la Primul Război Mondial. Împreună cu soţia, Eudochia, a educat trei feciori şi o fiică. În perioada interbelică, a fost membru activ al Partidului Liberal (a participat la congresele partidului la Chişinău), fiind ales de trei ori primar al comunei (1934-1935, 1937-1938 şi 1939-până la 28 iunie 1940).

A fost arestat la 13 iunie 1941, iar soţia şi copiii - deportaţi. Avea atunci 41 de ani. A fost învinuit că, fiind membru al Partidului Liberal, iar din 1939 al Frontului Renaşterii Naţionale, a făcut propaganda împotriva mişcării revoluţionare - art. 58 Cod Penal al Federaţiei Ruse.

Buţenenii Simion Bunduchi (a.n. 1896), Marin Ţăruş (a.n. 1887) şi Demian Mămăligă (a.n. 1902) au povestit securităţii, la interogatoriu, lucrurile cunoscute de ei şi de săteni: componenţa familiei lui, averea pe care o deţinea, au relatat despre activitatea politică, au afirmat că îşi lucra singur pământul şi doar la munci sezoniere angaja trei-cinci lucrători etc. Spre mirarea securiştilor, aceştia au afirmat că nu cunosc careva acţiuni de-ale lui Profir Hariton îndreptate împotriva puterii sovietice, astfel dând dovadă de mare curaj, spunând, de fapt, un adevăr.

Din cauza demarării operaţiunilor militare la 22 iunie 1941, bolşevicii n-au reuşit să-l judece în Basarabia. Profir Hariton a fost evacuat în lagărul din Ivdeli, regiunea Sverdlovsk. În pofida lipsei unor probe clare, anchetatorul, la terminarea anchetei prealabile, pe data 8 noiembrie 1941, a propus Consfătuirii Speciale, unde a transmis dosarul pentru „judecare“, comndamnarea la pedeapsa capitală – împuşcarea.

Cauza lui Profir Hariton a fost examinată la 21 martie 1942, fostul primar liberal fiind condamnat la 10 ani munci corecţionale. Profir Hariton a decedat la 11 iunie 1942, în lagărul din Ivdeli. A fost reabilitat de Procuratura Generala a RSS Moldoveneşti la 18 aprilie 1989.

Toţi „colaboratorii“ românilor au ajuns în vizorul sovieticilor

Lazăr Mămăligă a fost instalat în funcţia de primar al satului la 1 aprilie 1942 şi a deţinut demnitatea respectivă până la a doua ocupaţie a Basarabiei de către sovietici – august 1944. A fost primar al satului şi anterior, cu intermitenţe - între 1925 şi 1930.

FOTO: Fostul primar Lazăr Mămăligă şi soţia sa Agripina/ Albumul personal Anton Bunduchi

S-a născut în anul 1887 la Buţeni. S-a căsătorit cu Agripina, cu care a avut cinci copii: trei fete şi doi băieţi. Avea în proprietate o casă, zece desetine pământ arabil, doi boi, o vacă, oi şi producea până la două tone de vin.

Munca unui primar în vreme de război este mult mai responsabilă decât în vreme de pace – succesul comunei contribuie la succesul de pe front. Cât s-a aflat în funcţie, primarul Mămăligă a mobilizat sătenii la repararea unor drumuri, a îndemnat să facă donaţii pentru ostaşii români, a efectuat, în condiţiile legii, rechiziţionări pentru Armata Română etc.

Odată, când unii săteni au pus la îndoială necesitatea lucrărilor organizate de el, Lazăr Mămăliga le-a tăiat-o scurt: „Trebuie de lucrat. Sau poate aşteptaţi bolşevicii? Ei nu se vor mai întoarce în Basarabia“.

Primarul a avut un rol activ în activitatea Căminului cultural (organizaţie obştească a satului), care îşi ţinea şedinţele de două-trei ori pe lună, în deosebi în lunile de iarnă, la care se citeau ziare, populaţia era informată despre situaţia de pe front, se ţineau lecţii privind termenele şi corectitudinea efectuării lucrărilor de câmp etc.

În anul 1944, s-a zvonit în sat că în pădurea din apropiere au apărut partizani paraşutaţi. Jandarmeria judeţeană, împreună cu tinerii premilitari din sat au efectuat razii pentru a-i prinde.

Toate aceste activităţi au stat la baza arestării lui Lazăr Mămăligă, la 21 iunie 1945. Au fost interogaţi mai mulţi consăteni, printre care Mihail Pădureţ, Tudor Nour, Ion Gorea, Vasile Plăcintă şi Teodor Plăcintă. Niciunul n-a spus însă cuvinte urâte despre primar. La întrebările-capcană ale securistului ei au dat răspunsuri evazive: nu ştiu, n-am văzut, n-am auzit etc.

Ancheta preliminară a fost terminată la 19 iulie, iar la 10 august acelaşi an Tribunalul Militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească, într-o şedinţă care a durat de la ora 20.30 până la 22.40, aplicând prevederile art. 54, p. 3 (Cooperarea cu un stat străin în scop contrarevoluţionar) Cod Penal al RSS Ucrainene, l-a condamnat pe Lazăr Mămăligă la 7 ani privaţiune de liberate şi 3 ani decădere din drepturile civile. Soarta lui ulterioară nu se cunoaşte. A fost reabilitat la 27 noiembrie 1992.

Directorul şcolii, preotul şi secretarul primăriei, judecaţi la pachet

Învăţătorul Vasile Iovu, preotul Nicolae Cuprianov şi secretarul primăriei Anton Bunduchi au fost luaţi în vizorul poliţiei politice sovietice datorită rolului activ pe care l-au jucat în viaţa politică şi obştească a satului.

FOTO: Anton Bunduchi şi preotul Nicolae Cuprianov s-au revăzut în anii 1960/ Albumul personal Anton Bunduchi

Vasile Iovu s-a născut în anul 1910, în satul Bardar, judeţul Chişinău. A fost căsătorit cu Tamara Iovu, cu care au avut doi feciori - Octavian, a.n. 1942, şi Cornel, a.n. 1944. Din anul 1934 a fost învăţător la şcoala primară din Buţeni. A fost învinuit de către bolşevici că a fost preşedinte al Căminului cultural, iar din 1942 - subcomandant al Centrului premilitar din localitate. În acest timp el a pregătit circa 160 de adolescenţi pentru Armata Română. Iovu s-a mai făcut „vinovat“ că din 1942 a fost conducătorul organizaţiei „Extra şcolar“, societate a elevilor.

Nicolae Cuprianov s-a născut în anul 1897, la Bolgrad. A absolvit Seminarul Teologic din Bolgrad. Din anul 1928 a fost preot la biserica „Sf. Nicolae“ din Buţeni. Parohul a fost unul din organizatorii, în anul 1941, a societăţii Căminul cultural Buţeni, devenind vicepreşedintele asociaţiei. Potrivit sovieticilor, în calitatea lui de preot, ar fi făcut agitaţie antisovietică printre enoriaşi, a îndemnat buţenenii să doneze bani şi alimente pentru Armata Română. În anul 1941, a întâmpinat autorităţile româneşti cu pâine şi sare, rostind un discurs în care a „denigrat“ puterea sovietică şi a salutat instaurarea celei româneşti.

Anton Bunduchi s-a născut în anul 1913, la Buţeni. În anul 1926, a terminat şcoala primară din localitate, iar în anul 1932 - şcoala normală (de învăţători) din Chişinău. Între 1941 şi 1944, a fost secretarul primăriei Buţeni. Anton Bunduchi a fost unul din conducătorii Căminului cultural, fiind secretar la primărie şi casierul organizaţiei. Bunduchi a contribuit la colectarea produselor pentru Armata Română, a subscris populaţia la obligaţiunile militare, iar în luna martie 1944 a participat la razia pentru prinderea paraşutiştilor sovietici. A fost unul dintre organizatorii întâmpinării Armatei Române, a făcut agitaţie şi propagandă antisovietică, denigrând puterea sovietică şi Armata Roşie.

Acuzaţi că ar fi cooperat cu un „stat străin“

Toţi au fost arestaţi la 7 septembrie 1945. Securitatea a interogat mai mulţi oameni, printre care pe Afanasie Groiţă, Demian Mămăligă, Efim Mămăligă, Mihail Pădureţ, Gheorghe Bunduchi, Feodosie Agheni, Lazăr Mămăligă. Mulţi dintre cei interogaţi au respectat un tabu al buţenenilor de a nu spune ceva rău despre consăteanul lor. Însă, au fost şi dintre cei care cu exces de zel au povestit securităţii cele mai mici amănunte din activitatea celor arestaţi. Ancheta preliminară a fost terminată la 25 octombrie 1945. Tuturor li s-a încriminat art. 54, p. 2 (Răscoală armată sau intervenţie armată a bandelor înarmate în scopuri contrarevoluţionare pe teritoriul sovietic) şi art. 54. p. 3 (Cooperarea cu un stat străin în scop contrarevoluţionar) şi art. 54 p. 11 (participarea la o organizaţie contrarevoluţionară în scopul pregătirii unor infracţiuni contrarevoluţionare) Cod Penal al Ucrainei.

FOTO: Învăţătorul de muzică Vasile Iovu/ Arhiva gimnaziului "Anton Bunduchi" din Buţeni

La 7 decembrie 1945, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşi, într-o şedinţă închisă, i-a condamnat pe Vasile Iovu şi Nicolae Cuprianov la câte 10 ani privaţiune de libertate, iar pe Anton Bunduchi la 7 ani gulag, toţi cu decăderea din drepturile politice pentru 5 ani şi confiscarea averii.

În anul 1955, Prezidiul Judecătoriei Supreme a RSSM a exclus din sentinţă art. 54, p. 11, iar condamnaţii şi-au ispăşi pedeapsa integral.

Vasile Iovu, Nicolae Cuprianov şi Anton Bunduchi au fost reabilitaţi la 11 februarie 1991.
Vasile Iovu mi-a fost învăţător de muzică, iar pe Anton Bunduchi am avut onoarea să-l cunosc, el decedând la venerabila vârstă de 95 de ani. Şcoala din comuna Buţeni, unde între 1944 şi până la arestare Anton Bunduchi a fost director, îi poartă astăzi numele.

Învăţătorul Vasile Iovu, preotul Nicolae Cuprianov şi secretarul primăriei Anton Bunduchi au intrat în vizorul sovieticilor datorită rolului activ pe care l-au jucat în viaţa politică şi obştească a satului.
Mihai Taşcă, istoric


Condamnat şi de autorităţile române, şi cele sovietice

Mihail Pădureţ s-a născut în satul Buţeni, în anul 1881. În 1902 a fost încorporat în Armata Ţaristă, unde s-a aflat cinci ani, fiind din nou mobilizat în anul 1914 pentru a participa la Primul Război Mondial. S-a întors acasă în anul 1918. A fost un ţăran mijlocaş: a avut în proprietate o casă, 3,5 desetine pământ arabil, patru oi, o căruţă. Împreună cu soţia Eudochia a crescut două fete, Efrosinia şi Zevastia.

Averea modestă, dar mai ales cumsecădenia lui Mihail Pădureţ, i-au determinat pe sovietici să-l propună pentru funcţia de preşedinte al sovietului sătesc. Avea la acea vreme 60 de ani. În perioada în care a administrat satul, au avut loc deportarea din 13 iunie 1941 şi naţionalizarea averii. În calitatea sa de preşedinte al sovietului sătesc, Pădureţ a participat, într-un fel, la aceste nelegiuiri, deşi listele au fost făcute la raion.

Nu s-a evacuat cu Armata Roşie, aşa cum presupunea demnitatea pe care o ocupa, şi a rămas să locuiască în sat, exercitându-şi în continuare funcţia de primar. Acest fapt nu a fost însă uitat de sovietici.

I-a întâmpinat pe soldaţii români cu pâine şi sare

La intrarea trupelor române în sat, în iulie 1941, Pădureţ le-a întâmpinat cu pâine şi sare rostind o cuvântare. Preşedintele sovietului sătesc, printre altele, a declarat: „Vă felicit cu revenirea. Suntem recunoscători fraţilor români şi Armatei Române pentru eliberarea de sub jugul bolşevic. V-am aşteptat demult. Am fost preşedinte al sovietului sătesc în timpul ocupaţiei Basarabiei de către ruşi, dar mie nu mi-au plăcut sovieticii. Eu am lucrat împotriva bolşevicilor. Legile sovietice au fost foarte rele şi nu puteau fi executate, de aceea toţi moldovenii sunt bucuroşi că aţi revenit în Basarabia“. Trupele române erau conduse de un general, iar la întâmpirarea lor au participat circa 300 de oameni.

Tot atunci, generalul român l-a desemnat primar, iar el a rupt portretul lui Kalinin care se afla pe unul dintre pereţii sovietului sătesc.

Lucrurile s-au complicat pentru Mihail Pădureţ la 26 august 1941, când a fost a fost arestat şi interogat de noile autorităţi. Dar a fost lăsat acasă. A fost arestat din nou la 28 decembrie 1943, fiind internat în lagărul din comuna Vertiujeni, judeţul Soroca, unde s-a aflat până în august 1944.

FOTO: Şcoala din satul Buţeni care a purtat numele lui Ion Gh. Duca

Întors acasă a fost din nou numit preşedinte al sovietului sătesc de către sovietici, funcţie din care a fost demis la 29 octombrie 1945, „pentru nexecutare hotărârilor de guvern privind naţionalizarea pământului la Buţeni“. La scurt timp, la 21 februarie 1946, a fost din nou arestat, de data asta de către sovietici.

I s-a încriminat faptul că a tăinuit activitatea lui din timpul administraţiei româneşti. Paradoxal, dar Mihail Pădureţ a recunoscut cele incriminate, povestind cu amănunţit fiecare episod.

Nu s-a întors din gulag

La 20 mai 1946, Tribunalul Militar al trupelor NKVD din RSS Moldovenească, aplicând prevederile art. 54, p. 1 (Trădare de patrie) şi art. 54. p. 10 (Agitaţie şi propaganda conrarevoluţionară) Cod penal al RSS Ucrainene, l-a condamnat pe Mihail Pădureţ la 7 ani munci corecţionale, decăderea din drepturile politice pentru 3 ani şi confiscarea averii.

Cererea de reexaminare a dosarului, adresată de Mihail Pădureţ Tribunalului Militar al trupelor NKVD din RSS Ucraineană a fost respinsă. Pădureţ nu s-a întors din gulag. A fost reabilitat la 25 mai 1992.

Executat de NKVD-işti, în anul 1937

Unul dintre primii buţeneni care au ajuns în faţa plutonului de execuţie al NKVD a fost Ion Lungu. S-a născut la 28 decembrie 1897, în familia lui Ioan a lui Constantin Lungu şi Ioana lui Vasile Răzmeriţă, cea de-a doua lui soţie.

Nu se cunoaşte cum a ajuns dincolo de Nistru, dar din anul 1914 locuia în satul Cotovca, raionul Grigoriopol. Era căsătorit, avea trei fiice, Sonia, Ana şi Maria, şi era membru al colhozului „Moldova Roşie“ din Cotovca.

Ion Lungu a fost arestat la 4 octombrie 1937, pentru că ar fi fost membru al unei organizaţii antisovietice din localitate. Printr-o decizie a Consfătuirii Speciale a NKVD, din 18 decembrie 1937, compusă din Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne al URSS Nikolai Ejov şi procurorul general al URSS Ianuari Vîşinski, Ion Lungu a fost condamnat la pedeapsa capitală prin împuşcare.

„Sentinţa“ a fost executată la 29 decembrie acelaşi an, la Tiraspol. Pentru a cunoaşte soarta tatălui, fiica lui Sonia, în anul 1958, a făcut un demers la securitate. I s-a răspuns că tatăl său a fost judecat la 10 ani detenţie şi că a decedat în lagăr la 29 decembrie 1943. A fost minţită şi soţia lui Lungu, care a scris autorităţilor în anul 1960.

La 14 ianuarie 1991, fiica cea mai mică, Maria, face un demers către Ministerul Securităţii de Stat al RSS Moldova. În răspunsul primit, securitatea moldovenească, în sfârşit, recunoaşte tragicul adevăr. Ion Lungu a fost reabilitat de Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti la 27 august 1957.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: