Are Republica Moldova o societate multietnică?

Există o construcţie de idei care porneşte de la premiza că Republica Moldova are o societate multietnică. Pe cale de consecinţă, afirmă susţinătorii acestei teorii, în Republica Moldova limba rusă s-a dezvoltat ca limbă de comunicare interetnică – iar orice fel de promovare a limbii române ar fi de natură să tulbure acest echilibru stabilit cu dificultate.

Sunt scăpate intenţionat din vedere mai multe detalii. În primul rând, românii (declaraţi ca moldoveni) au reprezentat dintotdeauna majoritatea clară a Republicii Moldova, în jur de 70%. Disputa identificării român/ moldovean este o chestiune care ţine de politica diverselor regimuri care s-au aflat la guvernare şi merită o discuţie separată. Minorităţile naţionale (expresie care nu este sub nici o formă jignitoare) reprezintă în jur de 25% din populaţia Republicii Moldova – ucraineni, ruşi, găgăuzi şi ţigani.

Recensământul din 2014 ar fi trebuit să mai aducă un plus de lumină în această chestiune, însă publicarea rezultatelor sale întârzie în mod inexplicabil. Rezultatele vehiculate în spaţiul public şi neconfirmate până în ziua de azi spun că s-au declarat etnici români un procent de peste 25% şi cei care s-au declarat vobitori de limbă română ar fi depăşit 40%. Dacă aceste cifre sunt reale nu schimbă cu nimic situaţia generală faţă de minorităţile naţionale, doar reflectă o creştere a asumării identităţii naţionale române şi disoluţia mitului naţiunii moldoveneşti create în laboratoarele politice sovietice.

Limba rusă nu s-a impus în mod natural ca limbă de comunicare interetnică – dimpotrivă, a fost impusă ca limbă oficială de cele două imperii care au guvernat succesiv între Prut şi Nistru, Imperiul Ţarist şi imperiul sovietic. Dezvoltarea naturală a societăţii dintre Prut şi Nistru a fost întreruptă şi viciată de ocupaţiile pe termen lung, dezvoltarea naturală a limbii şi culturii autohtonilor a fost perturbată de experimentul limbii moldoveneşti şi de colonizările succesive cu etnii favorabile conducerii imperiale.

Toate aceste date nu trebuie să servească drept fundament pentru persecutarea minorităţilor naţionale, doar că trebuie să nu fie lăsate deoparte atunci când vorbim despre aceste subiecte. Şi mai ales nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de acest fals raţionament pentru a accepta principiul limbii ruse drept limbă de comunicare interetnică: limbile minorităţilor naţionale trebuie să primească sprijinul guvernamental conform tratatelor internaţionale, însă limba de comunicare generală în societate trebuie să fie cea vorbită de majoritatea oamenilor, indiferent cum i se spune.