Apel către subiecţii cu drept de sesizare a CC privind preluarea unui proiect de sesizare privind alegerile

Apel către subiecţii cu drept de sesizare a CC privind preluarea unui proiect de sesizare privind alegerile

FOTO IPN

Reprezentanţii Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte îndeamnă subiecţii cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale să preia de pe platforma www.alegeliber.md, un proiect de sesizare pe care să-l înregistreze la Înalta Curte.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Proiectul este propus de membrii Asociaţiei Comunitatea „WatchDog.MD” şi vizează interpretarea normelor Constituţiei în cinci aspecte fundamentale ce vizează criteriile care pot duce la invalidarea alegerilor.

Într-o conferinţă de presă la IPN, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, susţine că documentul este unul foarte bine scris şi argumentat, fiind gata de a fi preluat şi depus la CC. Directorul ADEPT consideră că cerinţa din sesizare, care se referă la posibilitatea sau imposibilitatea invalidării alegerilor de instanţele de judecată din oficiu, în lipsa unei cereri de anulare a alegerilor motivată şi însoţită de probele pertinente pe care se întemeiază, depusă de alegători, organele electorale sau concurenţii electorali participanţi la scrutinul electoral, este una extrem de importantă.

„Noi am făcut exerciţii care să ne facă să înţelegem cum Curţile adoptă decizii. De exemplu, dacă nimeni nu sesizează Curtea şi nu cere anularea alegerilor, cum stabileşte curtea că alegerile au fost fraudate? Dacă zice că au fost fraudate, poate e cazul să spună cum au fost influenţate alegerile, pozitiv sau negativ? De ce în cazul alegerilor din Chişinău Curtea a decis că au fost influenţate rezultatele alegerilor? Dacă rezultatele alegerilor au fost influenţate, Curtea trebuia să ne spună în detrimentul şi în favoarea cui?”, susţine Igor Boţan.

Directorul ADEPT menţionează că CC a făcut o muncă înalt apreciată în decembrie 2016, atunci când a adoptat decizia privind validarea mandatului prezidenţial: a) a stabilit patru criterii care trebuie examinate împreună atunci când se examinează problema invalidării alegerilor; b) plus cele şase adrese înaintate Parlamentului în vederea eliminării lacunelor din legislaţia electorală şi cea conexă. Autorii sesizării roagă Curtea să treacă în revistă şi să stabilească care din cele şase adrese au fost îndeplinite.

Pavel Postica, director de programe Promo-LEX, a menţionat că respectiva sesizare este un produs care poate fi privit atât ca o critică adusă împotriva a ceea ce s-a întâmplat în cadrul alegerilor locale generale, dar poate fi privit şi ca un ajutor, în special, pentru Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului care urmează la mijlocul lunii septembrie să vină cu un proiect foarte clar de analiză asupra ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale generale din Chişinău şi anume, invalidarea acestora.

„Este o opinie juridică pe care o susţinem şi încercăm să o promovăm. Credem că acest proiect va fi mai mult de ajutor comisiei Parlamentului şi poate fi privit ca un prim document de la care pot porni ei”, a declarat Pavel Postica. El a mai menţionat că termenul până la ziua viitoarelor alegeri rămâne tot mai scurt, respectiv, toate autorităţile statului trebuie să dea dovadă de mai multă receptivitate pentru a examina situaţiile incluse în proiectul de sesizare. Aceasta cu scopul de a înlătura lacunele din legislaţia electorală şi pentru a reda siguranţa că viitoarele alegeri se vor desfăşura liber şi corect, iar „votul cetăţeanului nu va fi aruncat la urna de gunoi aşa cum s-a întâmplat la alegerile din Chişinău”.

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte este o entitate constituită din 35 organizaţii neguvernamentale.

citeste totul despre: