VIDEO Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari şi alţi trei deputaţi părăsesc Partidul Democrat

VIDEO Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari şi alţi trei deputaţi părăsesc Partidul Democrat

Un grup din şase deputaţi ai Partidului Democrat au anunţat miercuri, 19 februarie, că părăsesc formaţiunea condusă de Pavel Filip. Printre aceştia sunt Andrian Candu, Sergiu Sîrbu şi Vladimir Cebotari, cei care au deţinut funcţiile de vicepreşedinte când partidul era condus de Vlad Plahotniuc, dar şi deputaţii Corneliu Padnevici, Eleonora Graur şi Grigore Repesciuc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Andrian Candu a anunţat că decizia celor şase deputaţi a fost luată ca urmare a acţiunilor PDM din ultime vreme, când s-a înţeles „că lucrurile nu merg aşa cum trebuie în echipa PDM”. Candu spune că PDM a greşit că nu a negociat o alianţă de guvernare cu partidele proeuropene PAS şi PPDA şi că s-a apropiat de PSRM, în detrimentul intereselor naţionale ale ţării.
 
Andrian Candu a afirmat că deputaţii care au părăsit formaţiunea vor forma un grup parlamentar distinct. Întrebat dacă cei şase vor forma şi un nou partid, Candu a spus: „lăsaţi-ne să venim cu surprize şi în zilele următoare”.

Andrian Candu a subliniat că noul grup parlamentar va sprijini atât moţiunea simplă împotriva ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, cât şi declaraţia propusă de PAS şi PPDA privind ireversibilitatea vectorului european de dezvoltare al ţării. El a criticat lipsa de reacţie a PDM pe subiectul declaraţiilor controversate ale lui Aurel Ciocoi.

Candu spune că PDM „îşi pierde din ineficienţă, importanţă, devine practic invizibil, intrând într-o amorţeală din care nu se mai trezeşte. Evoluţiile din interiorul formaţiunii dezamăgesc oamenii care şi-au dat votul de încredere pentru PDM, dezamăgesc societatea, dezamăgesc membrii prin lipsă de iniţiativă, de reacţie, de poziţionare şi de determinare”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: