Andrian Candu afirmă că nu se dezice de Plahotniuc: Foarte mulţi spun că în perioada lui era o anumită stabilitate, creştere şi siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Pavel Filip Vlad Plahotniuc şi Adrian Candu la un miting PDM din Chişinău FOTO RFE-RL/Tatiana Eţco

Liderul grupului parlamentar Pro Moldova, fostul democrat Andrian Candu, susţine că încă nu s-a dezis de Vlad Plahotniuc, aşa cum au făcut-o mai mulţi membri ai Partidului Democrat, despre care consideră că l-au trădat pe Plahotniuc. Comentând afirmaţia unui internaut că „era mai bine cu Plahotniuc”, Candu a afirmat că mai multă lume îi scrie şi i-ar spune că „era mai bine pe timpul lui Plahotniuc”.

„Nu sunt ca alţii care s-au dezis de dumnealui şi de echipa care a fost cândva la guvernare. Da, s-au făcut greşeli, dar s-au făcut şi lucruri bune. (...) Foarte mulţi spun că în perioada lui Plahotniuc măcar era stabilitate, era creştere, era o anumită siguranţă, ştiai la ce să te aştepţi. Da, existau şi lucruri rele făcute, recunosc, şi anumite abuzuri, multe din ele eu nu cunoşteam şi, probabil, nici dumnealui nu cunoştea”, a declarat Andrian Candu într-un Live pe Facebook.

El a mai adăugat că aşa „un dezmăţ” ca acum, în R. Moldova niciodată nu a existat.

Amintim că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a solicitat autorităţilor competente ale Statelor Unite ale Americii extrădarea fostului lider PDM Vlad Plahotniuc pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova.

Întreg setul de acte şi materiale inerente acestei proceduri au fost deja expediate colegilor americani.

Cererea de extrădare are la bază Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de Republica Moldova la 16 octombrie 2005, precum şi în temeiul principiului reciprocităţii.

Concomitent, Procuratura Anticorupţie a expediat recent autorităţilor americane o cerere de comisie rogatorie fiind solicitată efectuarea mai multor acţiuni de urmărire penală, inclusiv ce vizează bunurile lui Vladimir Plahotniuc de pe teritoriul SUA.

În zilele imediat următoare, PCCOCS, care investighează o altă cauză penală în privinţa numitului, urmează să expedieze o cerere de comisie rogatorie autorităţilor din SUA.

Ambele cereri de comisie rogatorie sunt înaintate în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzaţiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării şi indisponibilizării bunurilor rezultate din infracţiuni, precum şi recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar.

Vlad Plahotniuc se află în SUA, acolo unde a solicitat azil politic. Fostul lider democrat a fost anunţat în căutare internaţională de autorităţile moldoveneşti pe 29 august 2019. Interpol însă nu s-a grăbit să dea curs solicitării Chişinăului şi a anunţat că cererea de dare în căutare pe cazul lui Plahotniuc este în examinare.

Judecătorii au emis admis demsersul procurorilor şi au emis un mandat de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc. Acesta ar urma să petreacă 30 de zile după gratii, odată ce este reţinut.

Vlad Plahotniuc este învinuit într-un dosar penal de spălare de bani în proporţii deosebit de bani. Mai exact, Plahotniuc ar fi spălat 18 milioane de dolari şi 3.500.000 de euro, bani proveniţi din furtul bancar de la BEM, Unibank şi Banca Socială.

Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova imediat ce democraţii au plecat de la guvernare. Politicianul a dat de înţeles că viaţa sa ar fi în pericol dacă s-ar afla la Chişinău. El a spus că are nevoie de o pauză, inclusiv pentru a-şi proteja familia, şi că va reveni în ţară odată ce va fi în siguranţă. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite