Andrei Năstase, către Igor Dodon: „Dă-te, domnule, la o parte, dacă nu te pricepi. Lasă-i pe specialişti să se descurce”

Andrei Năstase, către Igor Dodon: „Dă-te, domnule, la o parte, dacă nu te pricepi. Lasă-i pe specialişti să se descurce”

„Domnule Dodon, hai poate mă auzi acuma. Dă-te, domnule, la o parte, dacă nu te pricepi. Lasă-i pe specialişti să se descurce. Dă nişte indicaţii bazându-te pe expertiza altora, nu improviza, nu de improvizaţie are Republica Moldova acum”. Declaraţia aparţine preşedintelui Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr Andrei Năstase şi au fost făcute în platoul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţiile dure ale politicianului au făcute în contextul în care, în opinia sa, autorităţile ar trata superficial stoparea răspândiririi virusului COVID-19.

„Igor Dodon a tratat lucrurile cu iresponsabilitate de la bun început, această guvernare, nu vreau să critic, dar se pare că a tratat lucrurile cu foarte multă superficialitate. În principal, cu acest preşedinte Dodon băgăreţ în seamă, care ne spunea că nu este atât de grav, chiar sunt lucrurile grave. Igor Dodon a considerat că Republica Moldova este o gubernie rusească, iar el un fel de guvernator şi trebuie să aştepte ce va spune ţarul. Republica Moldova nu este nici a lui Igor Dodon, nici a lui Vladimir Putin, nici a Rusiei. Republica Moldova este un stat independent care putea să ia din cele mai bune practici ale celor care au trecut prin această situaţie”, a declarat Andrei Năstase.

Andrei Năstase afirmă că a înaintat autorităţilor direct responsabile de gestionarea situaţiei de urgenţă mai multe măsuri care au fost ignorate.

„Am propus şi propun în continuare echiparea corespunzătoare a personalului MAI dislocat în oraşe şi mediul rural, înăsprirea foarte serioasă a tuturor sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea restricţiilor. Aceste sancţiuni trebuie luate în strictă conformitate cu legislaţia şi să nu existe abuz. Trebuie să luăm experienţa altor state, acolo unde au dat cele mai bune rezultate, asta trebuie să facem şi noi”, a adăugat liderul Platformei DA.  

În situaţia creată, Andrei Năstase spune că formaţiunea a formulat o scrisoare care va fi trimisă din partea opoziţiei către Comisarului european pentru situaţii de urgenţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: