Andrei Năstase: Ieşirea masivă la vot va rezolva ecuaţia şi această guvernare va pleca aşa cum nu se aşteaptă

Andrei Năstase: Ieşirea masivă la vot va rezolva ecuaţia şi această guvernare va pleca aşa cum nu se aşteaptă

FOTO privesc.eu

Pentru a nu se mai întâmpla ceea ce a avut loc la alegerile locale din Chişinău, adică pentru a nu mai fi nevalidat scrutinul, cetăţenii cu drept de vot trebuie să iasă masiv la urne. Declaraţia aparţine liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat la municipale, pentru a nu-i permite să fure în continuare, este de datoria noastră să ieşim cât mai multă lume la vot. Ieşirea masivă la vot va rezolva ecuaţia şi această guvernare va pleca aşa cum nu se aşteaptă. Este esenţial să nu stăm acasă”, a declarat liderul PDA.

Potrivit lui, alegerile municipale, cele care nu au fost validate de instanţele de judecată, au fost un precedent periculos, dar, în acelaşi timp, au demonstrat că se poate, dacă cetăţenii sunt uniţi.

Andrei Năstase, de asemenea, a menţionat că viitorul bloc ACUM nu negociază cu partidele politice o eventuală participare împreună la parlamentare, ci a înaintat o ofertă pentru formaţiunile pro-europene ca acestea să propună unii candidaţi. „Uşile acestui bloc sunt deschise pentru alţi exponenţi ai partidelor din Republica Moldova de orientare democratică, pro-europeană, populară – oameni buni şi oameni de calitate. Iată pentru ei suntem deschişi”, a menţionat liderul PDA.

Politicianul menţionează că indiferent de decizia unor partide sau entităţi civice sau politice, blocul ACUM, format de PDA şi PAS, împreună cu exponenţi ai societăţii civile, îşi continuă ceea ce şi-a propus să facă – să identifice cei mai buni oameni care vor fi pe listele acestui bloc şi în circumscripţii.

În ceea ce priveşte ancheta în cazul „Open Dialog” în care s-a examinat o eventuală finanţare de către acest ONG a Partidului Acţiune şi Solidaritate, Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr şi liderilor acestora, Andrei Năstase spune că nu a primit vreo citaţie de la Procuratură.
 
„Nu am primit nicio citaţie din partea Procuraturii şi nici nu cred că voi primi vreodată pentru că orice procuratură din această lume nu ar da curs unor inepţii de-ale lui Candu, Vremea, Plahotniuc sau alţii”, a menţionat Andrei Năstase. Liderul PDA spune că dacă va exista o asemenea citaţie, va reacţiona „ca atare”.

 

citeste totul despre: