Andrei Năstase, despre voturile pentru guvernul său: Când a fost votat Guvernul Maiei Sandu cu voturile socialiştilor nu s-a pus problema toxicităţii acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Năstase FOTO IPN
Andrei Năstase FOTO IPN

Lipsă de consens între forţele proeuropene din Parlament privind depăşirea crizei politice în care se află Republica Moldova. În timp ce reprezentanţii PAS spun că învestirea unui Guvern plenipotenţiar nu face decât să amâne data alegerilor anticipate, cei ai Platformei DA spun că sunt gata să-şi asume responsabilitatea unui guvern minoritar, susţinut inclusiv de PSRM, transmite IPN.

Potrivit liderului Platformei DA, socialiştii au fost cei care au votat şi Guvernul Sandu în 2019. În acelaşi timp, democraţii spun că doar prin consultările partidelor cu şeful statului poate fi găsită o soluţie de compromis.

Preşedintele interimar PAS, Igor Grosu, spune că formaţiunea sa nu agreează ideea învestirii unui Guvern, oricât de scurt ar fi mandatul acestuia. Potrivit lui Grosu, în prezent, ar fi imperativ necesară schimbarea clasei politice prin organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Toate guvernele de salvare, de tranziţie, nu sunt altceva decât guverne de salvare a Parlamentului. A unui Parlament compromis, plin de transfugi, Parlamentul lui Plahotniuc, Şor, Dodon. Scopul lor este să-şi menţină influenţa, să-şi împartă schemele, să influenţeze justiţia”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Democraţii îi cer preşedintelui Maia Sandu să se conformeze deciziei Curţii Constituţionale şi să înceapă consultările cu fracţiunile parlamentare. Liderul PDM Pavel Filip propune includerea la discuţii şi a unor mediatori.

„Maia Sandu nu are de ales acum între un Guvern al lui Dodon şi Şor şi anticipate. Ea are de ales între Guvernul lui Dodon şi Şor, dar poate iniţia consultări care să ducă la un consens care să echilibreze situaţia în Republica Moldova. Am avut discuţii cu PSRM şi ei încă sunt dispuşi la dialog, eu am teama că pe zi ce trece ei vor prinde la curaj şi vor spune că insistă pe majoritatea lor şi atunci cu toată retorica asta vom ajunge în 2023 cu actualul guvern interimar”,  a declarat preşedintele PDM, Pavel Filip.

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a menţionat că formaţiunea sa optează pentru un guvern minoritar creat de forţele pro-europene din Parlament şi susţinut inclusiv cu voturile PSRM.

„În iunie 2019, în favoarea Guvernului blocului ACUM, din care am făcut parte şi eu ca ministru şi dna Sandu ca prim-ministru, au votat tot socialiştii. Atunci nu se punea problema toxicităţii. Propunem un Guvern asumat de Platforma DA, făcut cu foştii colegi din blocul ACUM, cu colegii noştri de la PDM”, a declarat Andrei Năstase.

În contextul blocajului politic creat, preşedintele Maia Sandu a anunţat că nu vede rostul desemnării unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. Reacţia şefului statului vine după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul prezidenţial prin care Natalia Gavriliţa a fost desemnată repetat candidat la şefia Executivului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite