Andrei Năstase, despre anunţul că Pro-Moldova este gata să-l voteze în funcţia de prim-ministru: Retorică propagandistică

Andrei Năstase, despre anunţul că Pro-Moldova este gata să-l voteze în funcţia de prim-ministru: Retorică propagandistică

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, consideră că anunţul preşedintelui grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, privind disponibilitatea de a-l sprijini în funcţia de prim-ministru, nu este altceva decât „retorică propagandistică”.

„Nişte afirmaţii foarte bogate în retorică propagandistică, dar le găsim complet lipsite de conţinut şi substanţă. Platforma DA nu poate discuta principii cu domnul Candu, pentru că acest domn nu are principii şi acest lucru este înţeles pentru toată lumea. Platforma DA îşi păstrează abordarea. Am prezentat poziţia noastră oficială”, a declarat Andrei Năstase într-o conferinţă de presă. 

Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a anunţat că Pro-Moldova poartă discuţii cu Platforma DA şi PAS atât pe subiecte ce ţin de demiterea Guvernului Chicu, cât şi privind învestirea unui nou Cabinet de Miniştri. Candu a spus că este gata să-l voteze pe Năstase în funcţia de premier.

Anterior, Andrei Năstase a anunţat că Platforma DA este gata să voteze demisia Guvernului Chicu, dar şi să-şi asume formarea unui nou guvern, în frunte cu unul dintre liderii Platformei DA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: