Analiză: Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România şi „echilibrarea” relaţiilor cu Rusia

Analiză: Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România şi „echilibrarea” relaţiilor cu Rusia

Ministrul de Externe de la Chişinău, Nicu Popescu şi omologul său rus, Serghei Lavrov. FOTO EPA-EFE

Diplomaţia moldovenească manifestă dinamică şi coeziune vizavi de câteva priorităţi de politică externă. Pe lângă accelerarea dimensiunii de integrare europeană, printr-o coordonare şi sincronizare a agendelor preşedintelui Maia Sandu şi a Partidului Acţiune şi Solidaritate în Guvern şi Parlament, Moldova se arată determinată să aprofundeze relaţiile cu România şi să însănătoşească dialogul cu Moscova, scrie expertul Dionis Cenuşă.

Deşi din relaţia cu UE decurg multiple avantaje politice şi economice, efectele cele mai tangibile asupra stabilităţii politice interne din Moldova le poate genera o gestionare inteligentă a raporturilor cu România (vecin imediat) şi Rusia (vecin geopolitic). Chiar dacă prevalează principiul diferenţierii, obiectivul final urmărit de Moldova este de a încărca cu substanţă relaţiile bilaterale (România) sau de a elimina sursele de iritare (Rusia). Acest lucru se datorează faptului că partidul de la guvernare (PAS) deţine o majoritate absolută şi controlează puterea în stat. Prin urmare, acesta nu se simte nicidecum în primejdie şi, de aceea, nu este stimulat să exploateze anturajul şi discursul geopolitic pentrru a se menţine la putere acasă. Această particularitate sporeşte imparţialitatea în abordarea faţă de principalele două state – România şi Rusia, care deţin pârghii şi interes strategic pentru a influenţa situaţia din Moldova. Asemenea modalitate de interacţiune cu cele două ţări este însă atât raţională, cât şi urgentă. Moldova se confruntă concomitent cu multiplele constrângeri, iar „interconectarea” cu România şi „echilibrarea” cu Rusia poate oferi spaţiu de manevră şi resurse materiale pentru a gestiona mai efectiv cele trei crize legate de pandemie, recuperarea economică şi scumpirile din domeniul energetic. Mai ales pe timp de criză, la fel ca şi alte ţări cu dependenţe excesive de factorii externi, Moldova este obligată nu doar să consolideze şi să construiască noi prietenii, ci şi să evite deteriorarea relaţiilor problematice. Aplicarea acestei reguli capătă un caracter şi mai imperativ, dacă se ia în calcul potenţialul crizelor artificiale care pot fi provocate de dependenţele structurale curente ale Moldovei de Rusia, legate de sectorul energetic sau gestionarea conflictului transnistrean. Pe lângă efectele benefice generate de „interconectarea” cu România pentru populaţia Moldovei, acelaşi proces poate contribui la reducerea vulnerabilităţilor faţă de Rusia. De fapt, datorită îmbunătăţirii infrastructurii terestre şi energetice cu România, pot creşte fluxurile spre şi dinspre restul UE, care la rândul său va determina o „echilibrare” firească a relaţiilor cu Rusia. Ambele procese vor permite Moldovei să dezvolte o politică externă mai autonomă, dar şi mai puternic ancorată în UE şi mai coerentă în raport cu Moscova. Principala întrebare care planează asupra scenariilor pozitive ţine de interesele geopolitice ale Rusiei. În mod tradiţional, aceasta nu renunţă la sferele sale de influenţă în spaţiul post-sovietic, nici benevol şi nici în urma constrângerilor externe. Interconectarea cu România – mai multă viteză şi conţinut Una din cele mai dinamice relaţii, după cea cu UE, Moldova o are cu România. Cea din urmă îşi revine după cea mai recentă criză politică (octombrie-noiembrie 2021), soldată cu revenirea la putere a Social-Democraţilor, care în perioada 2015-2018 au susţinut regimul oligarhic din Moldova. Noua coaliţie de guvernare din România este alcătuită de Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Social-Democraţi (PSD), împreună cu formaţiunea minoritară UDMR (318 mandate din totalul de 466). Până la alegerile parlamentare din 2024, PNL şi PSD au convenit să partajeze funcţia de premier, fiecare câte 18 luni (EuroNews, Noiembrie 2021). Chiar dacă coaliţiile de guvernare din România sunt deseori instabile, Preşedinţia şi Ministerul de Externe asigură previzibilitate şi continuitate în dialogul politic moldo-român. Totuşi, ca România să poate contribui în mod substanţial la cooperarea bilaterală, aceasta are nevoie de un guvern funcţional, care în prezent este asigurat de către mariajul politic dintre PNL, PSD şi UDMR. Anunţul despre finalizarea crizei politice de la Bucureşti a permis semnarea „foii de parcurs” pentru domeniile prioritare de cooperare moldo-română (23 noiembrie), cu două zile înainte ca noul guvern român să fie învestit în funcţie. Astfel, s-au conturat condiţiile necesare pentru ca relaţiile bilaterale să capete mai multă viteză şi un conţinut mai divers, pe lângă intenţia politică deja prezentă. Deşi documentul este tehnic, iar pe alocuri schematic, semnarea acestuia a implicat atât miniştrii de externe, cât şi preşedinţii de ţară ai României şi Moldovei. Un asemenea nivel de reprezentativitate denotă semnificaţia politică a „foii de parcurs”, dar şi faptul că preşedinţii şi ministerele de externe a celor două ţări vor urmări îndeaproape implementarea documentului. „Foaia de parcurs” reprezintă un document tehnico-politic, care nu are efecte juridice şi, respectiv, obligaţii stricte (MFA.GOV.MD, Noiembrie 2021). Documentul se focusează pe 18 aspecte, ce pot fi divizate în trei categorii majore, precum: 1) reînnoirea cadrului financiar; 2) realizarea interconectării pe energie şi transport; 3) cooperare sectorială. Ordinea domeniilor de cooperare incluse în document nu urmăresc nicio logică specifică, dar se înşiră practic peste toate domeniile – de la energetică şi transport, până la sănătate şi cooperare în domeniul culturii. La examinarea obiectivă a măsurilor înglobate în „foia de parcurs” pot fi identificate domenii cu obiective vagi, acţiuni vechi, dar şi domenii noi cu parametri concreţi 

Deşi cooperarea moldo-română pătrunde în tot mai multe domenii, obiectivele din 7 domenii descrise în „foaia de parcurs” sunt vagi şi se rezumă la cooperare interinstituţională. În alte 5 domenii se întrezăresc acţiuni vechi, neimplementate până la capăt, cum ar fi interconectarea efectivă în sectorul energetic. Concomitent, alte cel puţin 5 domenii conţin măsuri concrete, ce pot fi realizate doar cu o asistenţă financiară suficientă din partea României (legate de reducerea tarifelor la roaming, pregătirea cadrelor didactice etc.). Fezabilitatea „foii de parcurs” necesită un buget semnificativ, ai cărui parametri nu au fost dezvăluiţi de niciuna din părţile semnatare şi nici nu sunt facil de stabilit la această etapă. Cu toate acestea, atât formaţiunile politice cu viziuni unioniste tranşante, cât şi partidele politice româneşti convenţionale, vor fi tentate să aloce resurse pentru „foaia de parcurs” ce poate consolida poziţiile României în Moldova. Probabil, pentru unele voci unioniste, acest document îmbină idei ce pot contribui latent la proiectul strategic de re-unificare. Pe fundalul “diplomaţiei vaccinurilor” (2020-2021) şi a asistenţei tehnice din timpul crizei gazelor (septembrie-octombrie 2021), factorul românesc şi-a sporit relevanţa în politica externă moldovenească. În orice caz, avansarea continuă a factorului românesc depinde de modul cum noua guvernare de la Chişinău va reanima dialogul cu Moscova. Echilibrarea relaţiilor cu Rusia, fără politică externă multivectorială Fără vreo intenţie declarată de a realiza o politică externă multivectorială, guvernarea pro-europeană de la Chişinău exprimă dorinţa de a reanima relaţiile cu partea rusă. Intenţiile autorităţilor moldoveneşti au la rădăcină realităţi politice locale. Pe dimensiunea politică, publicul moldovenesc încă favorizează relevanţa forţelor politice care beneficiază influenţa rusească în ţară. Din acest considerent, relaţiile cu Rusia nu pot fi pur şi simplu neglijate, decât numai dacă autorităţile sunt capabile să absoarbe costurile politice, care pot afecta coeziunea socială şi dinamica votului geopolitic. În altă ordine de idei, din punct de vedere economic, legăturile comerciale cu Rusia s-au micşorat de 4 ori ca urmare a restricţiilor comerciale ruseşti - de la 36% în 2004 până la 9% în 2020. Acest handicap constituie ceva artificial şi poate fi eliminat, dacă piaţa rusă este redeschisă pentru producătorii moldoveni, care între timp şi-au îmbunătăţit competitivitatea pentru a pătrunde pe pieţe mai exigente decât cea rusească.
 
Faptul că simpatiile politice faţă de Rusia nu s-au redus la acelaşi nivel ca şi exporturile indică asupra faptului că există aspecte structurale care menţin relevanţa factorului rusesc (cum ar fi, spaţiul informaţional, migraţia, Biserica Ortodoxă Rusă). Prin urmare, indiferent de demersul pro-european ambiţios, guvernarea de la Chişinău înţelege că relaţiile moldo-ruse trebuie reparate în vederea anticipării mai bune a paşilor Moscovei. Contrar dialogului cu România, caracterul imperativ al relaţiilor cu Rusia este determinat mai mult de nevoia de a diminua riscurile decât de dorinţa de extinde domeniile de cooperare. Acest lucru este confirmat de ultimele evoluţii din raporturile bilaterale şi anume prelungirea tratatului bilateral, semnat în noiembrie 2001. Datorită extinderii tratatului de prietenie moldo-rus pentru încă 10 ani se face imposibilă revizuirea documentului în viitorul apropiat. Potrivit Art. 32 al documentului, prelungirea are loc automat, dacă niciuna din părţi nu-l denunţă cu 6 luni până la expirare. Reieşind din faptul că tratatul a fost semnat în noiembrie 2001 (şi prelungit în 2011), terminarea lui putea fi solicitată cel târziu în primăvara lui 2021, când venirea PAS la guvernare nu era nici măcar în prognoze (august 2021). Deja în faţa faptului împlinit, şeful diplomaţiei moldoveneşti Nicu Popescu a semnat o declaraţie cu omologul său rus Serghei Lavrov, în care ambele părţi subliniază „importanţa” tratatului (17 Noiembrie 2021). De asemenea, declaraţia Popov-Lavrov confirmă că se doreşte continuarea cooperării politice, socio-economice şi cultural-umanitare, fără intensificare sau lărgire a cadrului de cooperare. Declaraţia face referinţă la două principii esenţiale pentru relaţiile bilaterale - pragmatism şi neutralitatea Moldovei – inexistente în tratat. Probabil, prin intermediul principiului de „pragmatism”, partea moldovenească încearcă să scoată din uz „relaţiile strategice” cu Rusia, folosite de guvernările anterioare. Conform programului de guvernare al PAS, Moldova urmăreşte parteneriate „strategice” doar cu România, Ucraina şi SUA. Iar menţionarea „neutralităţii” corespunde intereselor ambelor părţi, deoarece pentru Moldova acesta constituie argumentul major în favoarea retragerii forţelor şi armamentului rusesc din regiunea transnistreană, iar pentru Rusia – o garanţie de nealiniere la NATO. Prelungirea tratatului moldo-rus nu a adăugat în niciun fel mecanisme utile pentru soluţionarea problemelor noi apărute în relaţiile bilaterale, precum criza din sectorul gazelor. Anume din aceste motive, a fost necesară semnarea unui protocolul adiţional la noul acord multianual de achiziţie a gazelor (semnat pe 28 octombrie 2021). Deşi protocolul trebuia să vizeze strict cooperarea în sectorul energetic (evaluarea datoriei istorice pe gaze, auditarea Moldovagaz etc.), acesta indică asupra necesităţii convocării de către Moldova a comisiei interguvernamentale moldo-ruse în domeniul economic şi ulterioara elaborare a unui acord bilateral de colaborare în domeniul energetic. Acest exemplu demonstrează în mod repetat că tratatul bilateral recent reînnoit este incomplet şi ineficient. Totuşi, până în 2031, Moldova nu poate ieşi din el în mod unilateral fără a declanşa o criză politico-diplomatică în relaţia cu Rusia, cu efecte imprevizibile. În loc de concluzii... Este indubitabil faptul că aprofundarea relaţiilor cu România încă necesită concretizare şi substanţă pentru a corespunde intenţiilor politice mult mai ambiţioase. În acest sens, „foaia de parcurs” moldo-română necesită completări serioase şi documente adiţionale pentru a fi operaţionalizată de cea mai bună manieră. Între timp, dacă „interconectarea” cu România reuşeşte să se transformă, în mod deplin, din aspiraţie politică în realitate practică, atunci dialogul cu Moscova ar putea fi „echilibrat” cu sau fără voinţa celei din urmă. Reducerea vulnerabilităţilor moldoveneşti în raport cu Rusia va determina în mod firesc însănătoşirea relaţiilor bilaterale, care sunt victima abuzurilor care derivă din asimetriile post-sovietice profunde, favorabile părţii ruse şi încă menţinute în viaţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările