Analiză: Lecţii din Moldova privind securitatea energetică a UE şi monopolul rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sankt Petersburg. Vicepremierul moldovean Andrei Spînu şi şeful Gazprom, Alexei Miller, după semnarea unui nou contract privind livrarea gazelor naturale.
Sankt Petersburg. Vicepremierul moldovean Andrei Spînu şi şeful Gazprom, Alexei Miller, după semnarea unui nou contract privind livrarea gazelor naturale.

Experienţa moldovenească demonstrează că interconectarea energetică, accesul la infrastructura transfrontalieră de transportare a gazelor, dar şi solidaritatea europeană, pot diminua impactul negativ al monopolului rusesc, scrie expertul politic Dionis Cenuşa, într-o analiză pentru IPN.

Moldova a reuşit să depăşească una din cele mai serioase crize energetice de la declararea independenţei faţă de URSS în 1991. Deşi problema gazelor este arhicunoscută în ţară, din cauza dependenţei excesive de importurile de resurse energetice, niciodată până acum gradul de alertă nu a fost atât de înalt. Anterior, şocurile provocate de subiectul gazelor s-au datorat scumpirii considerabile a gazelor naturale începând cu anul 2004. Acest lucru a fost precedat de refuzul Preşedintelui Vladimir Voronin de a semna “Memorandumul Kozak” în 2003, spulberând tentativa de federalizare a Moldovei. Ulterior, ţara s-a confruntat cu stoparea livrărilor de gaze în 2009, devenind victima colaterală a disputelor pe tema gazelor dintre Rusia şi Ucraina. Sursa crizei energetice moldoveneşti din 2021 a fost însă nedorinţa Rusiei de a prelungi contractul vechi din cauza formulei preţului şi neachitării datoriilor istorice (de circa 700 milioane dolari) de către noua guvernare din Moldova. Alt motiv care explică rigiditatea Moscovei poate fi retragerea preferinţelor comerciale, anterior asigurate forţelor pro-ruse, şi care nu se extind faţă de noua conducere de la Chişinău din cauza orientării sale pro-UE (3DCFTAs, Octombrie 2021).

Interconectarea cu UE prin România şi accesul liber la infrastructura de transport a Ucrainei, care a finalizat implementarea legislaţiei europene în domeniul liberalizării pieţei gazelor naturale (înaintea Moldovei), au consolidat poziţiile moldoveneşti în negocierile cu Gazpromul. Aceste eforturi s-au soldat cu prelungirea contractului dintre Moldova şi Gazprom până în 2026. Contractul prelungit este defectuos, deoarece permite acumularea de datorii de către regiunea transnistreană. Totodată, acelaşi contract oferă Guvernului de la Chişinău un termen de cinci ani pentru a liberaliza, eficientiza şi interconecta piaţa energetică autohtonă cu sistemul european.

Situaţia energetică precară în care se află Moldova în prezent ar trebui să servească ca o reamintire pentru UE şi statelor membre privind faptul că dependenţa energetică de Rusia mereu are costuri. Diversificarea surselor de import a gazelor naturale, eficientizarea căilor de interconectare în interiorul UE, accelerarea tranziţiei la resursele regenerabile (inclusiv producţia de energie pe bază de hidrogen) şi eficientizarea consumului de energie trebuie să fie prioritizate mai mult decât construcţia de conducte noi de gaze din Rusia. Or, cea din urmă implică riscuri de securitate pe termen mediu şi lung. Totodată, multiplicarea conductelor de gaze din aceleaşi surse descurajează reorientarea sectorului energetic spre soluţii sustenabile şi sporirea autonomiei şi rezilienţei energetice împotriva acţiunilor externe de destabilizare.

Criza energetică din Moldova şi evitarea scenariilor negative

Spre deosebire de complicaţiile energetice traversate de ţară în trecut, criza energetică din toamna lui 2021 are la bază două particularităţi nefavorabile pentru Moldova, care au agravat situaţia. Pe de o parte, ţara îşi revine anevoios după criza economică (FMI, Octombrie 2021), iar cea pandemică este încă în derulare din cauza ratei de vaccinare scăzute (la 30 octombrie: 871,564 de persoane vaccinate complet sau 33% a populaţiei). Noul val de infecţii (peste 1 mie de cazuri noi zilnic în luna octombrie 2021) poate reduce considerabil elanul de recuperare a economiei, planificat de către guvernare cu ajutorul asistenţei externe din partea UE şi FMI (600 milioane euro şi respectiv 564 milioane USD), care constituie peste un miliard de euro în următorii 3-4 ani.

Pe de altă parte, în cazul neprelungirii contractului cu Gazprom, achitarea unor preţuri exorbitante (800-1000 euro pentru 1.000 m3) pentru gazele achiziţionate de pe pieţele europene ar fi fost practic inevitabilă. Moldova a achitat preţuri europene pentru gazul rusesc achiziţionat în luna octombrie (790 dolari pentru 1,000 m3). Volatilitatea extremă a preţului la gaze, înregistrată în ultimele luni pe pieţele energetice globale, ar fi pus sub presiune enormă bugetul naţional în mijlocul iernii. Cele 60 milioane euro de asistenţă financiară venite din partea UE (Reuters, Octombrie 2021) nu ar fi putut acoperi alte cheltuieli decât achitarea compensaţiilor pentru grupurile vulnerabile, care vor trebui ajutate, deoarece noul preţ va fi oricum relativ ridicat (circa 450 USD pentru 1.000 m3). În locul asigurării unei creşteri economice prognozate de FMI, Moldova ar fi putut devenit victima stagflaţiei (stagnării şi inflaţiei), cu toate consecinţele socio-economice corespunzătoare.

Efectele provocate de escaladarea crizei energetice puteau genera consecinţe de ordin socio-economic, sporind rata sărăciei energetice din ţara. Întreruperea livrărilor de gaze din Rusia şi respectiv scumpirea inevitabilă a gazelor ar fi avut efect destabilizator pentru reglementarea conflictului transnistrean, unde gazul rusesc joacă un rol semnificativ pentru supravieţuirea regimului separatist. De aceea, prelungirea contractului reprezintă un succes în sine şi o modalitate de a evita scenariile negative.

Cărţile jucate de Chişinău

În timpul negocierilor cu Gazprom, care s-au desfăşurat în ultimele zile ale lunii Octombrie (Riddle, Octombrie 2021), guvernarea de la Chişinău a pus în joc două cărţi importante care au asigurat un anumit confort psihologic: valorificarea interconectărilor cu statele vecine (România, Ucraina) şi apelarea la solidaritatea UE.

Primo, deschiderea României şi Ucrainei au fost vitale pentru a livra gaze naturale pentru menţinerea presiunii în sistemul de gaze moldovenesc. În ambele cazuri, deşi volumele de gaz au fost nesemnificative, statele vecine au reacţionat operativ la demersurile Chişinăului. Adiţional, prin sistemul de transportare ucrainean, Moldova a recepţionat gaze procurate pe pieţele europene (Polonia etc.).

Segundo, solidaritatea manifestată de UE a luat forma unui ajutor bugetar direct, în valoare de 60 milioane euro, destinat sprijinului pentru mecanismul de compensare a facturilor pentru categoriile sociale nevoiaşe. Noua asistenţă financiară a UE este a treia la număr de când Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a preluat guvernarea în iulie 2021. Pe lângă aceasta, UE s-a poziţionat ferm de partea Moldovei în intenţiile sale de a prelungi contractul pe gaze cu Rusia. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell s-a pronunţat deschis împotriva utilizării gazelor naturale în calitate de armă geopolitică, condamnând Rusia pentru că ar fi exercitat presiune politică asupra guvernării de la Chişinău (EEAS, Octombrie 2021). Tot în acelaşi context, Bruxelles-ul a agreat ideea lansării unui „Dialogul Înalt” în domeniul energetic cu partea moldovenească, împreună cu alte dialoguri similare pe politica externă şi securitate. În opinia Chişinăului, Dialogul pe energie cu UE ar avea menirea, printre altele, să prevină crize energetice similare în viitor (Gov.md, Octombrie 2021).

Lecţiile moldoveneşti pentru UE, dependenţa energetică de Rusia şi Nord Stream 2

Criza energetică din Moldova reprezintă o miniatură a unor eventuale crize prin care poate trece UE, dacă nu îşi schimbă atitudinea faţă de dependenţa sa energetică acută în raport cu Rusia. Doar în 2020, UE a importat 43% din gazul natural necesar din Rusia, iar dependenţa la nivel de ţară este şi mai problematică. Prin intermediul contractelor de lungă durată, Gazprom şi compania fiică Gazprom Export pot exercita o influenţă enormă asupra stabilităţii energetice a ţărilor consumatoare, dacă interesele geopolitice vor prevala asupra celor comerciale. Din 19 state UE care achiziţionează gaz rusesc, majoritatea absolută este dependentă în proporţie de peste 60% de gazul rusesc. Doar România, Olanda şi Franţa importă din Rusia sub 30% din gazul consumat. Totodată, în cazul a opt state, contractele au durată ce depăşeşte anul 2030. Deşi oferă o anumită previzibilitate a preţurilor de achiziţie a gazelor, acest lucru prelungeşte dependenţa de Rusia (Vezi Tabelul de mai jos). 

În locul evaluării critice a conductei de gaz Nord Stream 2 din perspectiva securităţii energetice europene, Ministerul Economiei german a avizat pozitiv conducta, referindu-se cu precădere la securitatea livrărilor de gaze. Asemenea estimări omit situaţiile de insecuritate, precum cea cu care s-a confruntat Moldova recent, care implică factorul rusesc. Prin excluderea evaluării riguroase a riscurilor de securitate, Nord Stream 2 are toate şansele să fie certificat în curând şi operaţional în 2022. Cu scopul accelerării procedurilor, Rusia mizează pe deficitul de gaze şi preţurile înalte pentru consumatorii europeni pentru a evidenţia utilitatea conductei în rândul companiilor europene şi a guvernelor naţionale a statelor UE. Ca şi Turkish Stream, Nord Stream 2 poate fi folosit pentru a devia sau reduce considerabil fluxurile de gaze prin teritoriul ucrainean, ceea ce are de asemenea conotaţii de securitate pronunţate. Materializarea acestui deziderat deja a avut loc în cazul contractului nou de livrare a gazului către Ungaria prin Marea Neagră şi Turcia, ocolind Ucraina (TheMoscowTimes, Septembrie 2021).

Reieşind din dependenţa substanţială de gazul rusesc a peste jumătate din statele UE, diversificarea surselor de livrare a gazelor, interconectarea pieţei de gaze la nivel european sau tranziţia spre energia verde constituie soluţii strategice. Totodată, pe lângă acestea, este extrem de important de asigurat achiziţia comună de gaze naturale (deja examinată de UE) şi depozitarea lor pe teritoriul european, pe bază anuală, pentru a garanta siguranţa energetică a statelor UE în situaţii de urgenţă. În vederea prevenirii deficitului de gaze şi a majorării excesive a preţurilor, UE a propus de asemenea modificarea legislaţiei energetice, deja în decembrie 2021, pentru a facilita accesul transfrontalier la depozitele de gaze la nivel european (Starea Uniunii Energetice a UE în 2021).
 
În loc de concluzii...


Experienţa moldovenească demonstrează că interconectarea energetică, accesul la infrastructura transfrontalieră de transportare a gazelor, dar şi solidaritatea europeană, pot diminua impactul negativ al monopolului rusesc. Totodată, influenţa factorului rusesc putea fi anticipată, dacă autorităţile de la Chişinău ar fi anticipa riscurile legate de dependenţa energetică de Rusia, în baza unei strategii de securitate curente, pregătite de preşedinţia ţării încă de la începutul anului şi preluate ulterior de noua guvernare după alegerile anticipate din iulie 2021.

UE are toate instrumentele necesare pentru a diminua influenţa monopolului rusesc pe piaţa europeană a gazelor. Acest lucru poate fi făcut prin renunţarea la noile conducte de gaze (Nord Stream 2), care amplifică dependenţa sa, dar şi prin asigurarea autonomiei energetice ca parte integră esenţială a „autonomiei sale strategice”. Sustenabilitatea şi rezilienţa energetică depinde de tranziţia la energia verde, inclusiv cea provenită din hidrogen. În fine, achiziţiile comune de gaze naturale şi înmagazinarea lor în depozitele europene sau cele din vecinătatea estică (Ucraina) poate oferi mai multă siguranţă în timpul situaţiilor de criză energetică. Consolidarea propriilor capacităţi energetice îi va permite UE să consolideze solidaritatea sa cu statele vulnerabile din punct de vedere energetic din Parteneriatul Estic.

Această analiză este realizată pentru Fundaţia germană Hanns Seidel şi Agenţia de presă IPN.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite