Analiză. Candidatura de aderare la UE: Diferenţe interne şi geopolitice dintre Ucraina şi Moldova

Analiză. Candidatura de aderare la UE: Diferenţe interne şi geopolitice dintre Ucraina şi Moldova

La o distanţă de peste trei luni de la depunerea aplicaţiei pentru candidatura de aderare la Uniunea Europeană (UE), Ucraina şi Moldova au primit statutul de ţară candidat, iar Georgia - cel de candidat potenţial. Decizia a fost publicată în concluziile Consiliului UE, reunit la Bruxelles, pe 23-24 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest fel, ţările asociate cu UE din Parteneriatul Estic au primit o perspectivă europeană clară. Înainte de aceasta, timp de circa 8 ani, UE era dispusă să recunoască doar aspiraţiile lor europene, ca aspect explicit din Acordurile de Asociere, semnate cu aceste ţări în 2014. Prin urmare, lista statelor cu perspectivă europeană a crescut până la 10 state, numărând Turcia şi şase ţări din Balcanii de Vest (Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo). Apetitul UE pentru a include state din Parteneriatul Estic în anticamera procesului de lărgire a schimbat în mod esenţial contextul geopolitic regional, în prezent perturbat de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Odată cu noua decizie a Consiliului UE, numărul ţărilor în aşteptare pentru viitoarea extindere europeană a devenit similar cu cel din anul 2004, când la UE au aderat 10 state. Mai mult ca atât, Ucraina şi Moldova devin noile state ex-sovietice care, dacă adoptă reformele necesare, demonstrează stabilitate politică, asigură instituţii democratice funcţionale şi beneficiază de un climat geopolitic favorabil, s-ar putea alătura, într-un viitor deocamdată incert, altor trei foste republici sovietice (Estonia, Letonia şi Lituania), ale căror apartenenţă la UE durează deja de 18 ani. Viitorul european al Ucrainei şi Moldovei (iar în eventualitate şi al Georgiei) va depinde nu doar de îndeplinirea condiţiilor politice, economice şi legislative faţă de UE (“criteriile de la Copenhaga”), în procesul de accedere, dar şi de predispunerea statelor UE de a se extinde în continuare. Totodată, până ca negocierile privind aderarea să demareze, cele două state asociate urmează să demonstreze rezultate tangibile în cadrul reformelor deja în desfăşurare (statul de drept, lupta cu corupţia, administraţia publică locală etc.). Deşi UE este bine intenţionată, evoluţia dialogului bilateral cu cei doi noi candidaţi depinde de situaţia internă şi nicidecum nu de voinţa politică de la Bruxelles. Ca elitele ucrainene şi moldovene aflate la guvernare să se descurce pe calea reformelor, acestea vor necesita asistenţă financiară şi sprijin politic, adiţional la cel acordat în prezent. Acest lucru înseamnă că vor creşte costurile UE în transformarea statelor candidate. Prin urmare, având în vedere numărul mare de solicitanţi pentru resursele de pre-aderare ale UE, se va impune o exigenţă sporită din partea Bruxelles-ului privind calitatea reformelor implementate. Mai mult ca atât, evoluţiile interne din Ucraina (şi într-o măsură mai mică din Moldova) depind într-o măsură considerabilă de situaţia de pe câmpul de război, unde, deocamdată, Rusia se impune, ocupând noi teritorii ucrainene (la începutul lui iunie constituind 20% din teritoriul ucrainean). În consecinţă, asigurarea unor reforme calitative în cele două ţări candidate va fi într-o competiţie firească cu rezilienţa acestora în faţa şocurilor provocate de factorul rusesc. Factorii ce au determinat candidatura Ucrainei şi Moldovei Decizia istorică a şefilor statelor UE privind oferirea statutului de candidat pentru Ucraina şi Moldova, recomandată anterior de către Comisia Europeană, se datorează unui melanj de factori pozitivi, dar şi nefaşti, care au permis spargerea reticenţei birocratico-politice tradiţionale din interiorul UE, precum şi cea de la nivelul statelor membre, împotriva extinderii. Primo, atât Ucraina cât şi Moldova (precum şi Georgia) au implementat din 2014 acorduri de asociere (circa 8 ani), care le-au permis să ajungă din urmă statele din Balcanii de Vest la capitolul aproximarea legislaţiei. Din acest punct de vedere, UE a dispus de evidenţă, colectată inclusiv cu ajutorul chestionarelor completate de autorităţile statelor asociate, care demonstra că integrarea europeană, în termeni practici, a atins un anumit progres. Acest lucru a scos în evidenţă că, aparent, pe partea sectorială, multe procese s-au derulat conform aşteptărilor şi standardelor UE, inclusiv în perioada regimurilor oligarhice (Ucraina, Moldova) sau pro-ruse (Moldova) din anii precedenţi (IPN, Mai 2021). Secundo, pe partea politică, partidele de la guvernare în Kiev şi Chişinău au o vocaţie pro-europeană. Formaţiunea înfiinţată de preşedintele ucrainean Volodymyr Zelensky, Slujitorul Poporului, a aderat la familia liberalilor europeni în luna iunie (ALDE), iar Partidul Acţiune şi Solidaritate, al cărui lider informal este preşedintele Maia Sandu, este asociat cu Popularii Europeni (PEE) începând cu 2017. Prin intermediul acestor afilieri politice cu principalele grupuri politice la nivel european, Parlamentul European a susţinut masiv candidatura la UE pentru cele două state asociate. Tertio, forţele politice pro-UE deţin un monopol al puterii, cu control efectiv, pe orizontală, a principalelor instituţii în stat, inclusiv a preşedinţiei. Acest lucru permite asumarea plenară a răspunderii pentru agenda reformelor, totodată, oferind instrumentariul necesar pentru a iniţia reforme, indiferent de costurile politice şi eficienţa procesului. Chiar dacă într-un tempou mai degrabă decelerat, din cauza agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei şi a crizelor de ordin economic, energetic şi de securitate din Moldova, reformele au continuat să fie în desfăşurare. Cuarto, guvernele din ambele ţări au capitalizat pe marginea relaţiei pozitive atât cu actorii non-guvernamentali din ţară, cât şi cu guvernele din statele UE. Subiectivismul din aceste relaţii au favorizat o deschidere masivă a instituţiilor europene. La aceasta se adaugă socializarea intensă dezvoltată în raport cu UE de către actorii de politică externă de la Kiev (Volodymyr Zelensky şi Dmytro Kuleba) în contextul agresiunii ruseşti şi respectiv cei de la Chişinău (Maia Sandu şi Nicu Popescu) pe marginea crizei refugiaţilor. Quinto, şi cel din urmă factor, constituie dilemele geopolitice legate de securitatea regională, în combinaţie cu solidaritatea faţă de Ucraina. Printre altele, candidatura de aderare la UE este văzută drept stimulent nou ce ar putea ţine mobilizată populaţia ucraineană în jurul guvernării de la Kiev, care refuză să cedeze în faţă agresorului rus. Chiar dacă candidatura oferă un calendar nebulos legat de aderare, aceasta oricum ancorează Ucraina într-o perspectivă clară a dezvoltării post-război. Acelaşi raţionament de mobilizare socială în jurul guvernării a contat în cazul Moldovei, unde guvernarea riscă să se confrunte cu o criză de legitimitate (încă în formă ascunsă) din cauza degradării situaţiei socio-economice (inflaţie de 30% etc.). Pe acest fundal nefast, poziţiile forţelor pro-ruse se consolidează, care, în contextul viitoarelor alegeri prezidenţiale şi parlamentare (2024-2025), pot avea efecte negative pentru poziţiile UE în Moldova, generând probleme şi Ucrainei. Din aceste considerente, se pare că statutul de candidat pentru Moldova a fost condiţionat într-o proporţie considerabilă de calculele de securitate regională, precum şi de dorinţa de a asigura o continuitate a guvernării forţelor pro-UE. Considerentele descrise mai sus au avut un efect cumulat favorabil deciziei de acordare a statutului de ţară candidat atât Ucrainei, cât şi Moldovei, care, cel puţin deocamdată, par să fie văzute “la pachet”. Principalele distincţii între Ucraina şi Moldova în raport cu candidatura de aderare la UE Potrivit scenariilor anterioare, Ucraina şi Moldova riscau să obţină statutul de candidat potenţiale, care i-a fost acordat Georgiei (IPN, Iunie 2022). Totuşi, factorii descrişi mai sus au dus la materializarea scenariului pozitiv, a cărui derulare depinde, pe de o parte, de calitatea reformelor (pe interior) şi, pe de altă parte, de dispoziţia UE faţă de extindere şi urmările, deocamdată încă necunoscute, ale războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei (pe exterior). Cu toate acestea, pe partea politică, situaţia internă din Ucraina şi Moldova diferă semnificativ. Chiar dacă în ambele cazuri, la guvernare sunt partide care sunt creditate cu încredere din partea UE, doar în Ucraina există o certitudine că viitoarele alegeri nu vor inversa procesele din ţară. Sondajele recente arată că 69% din populaţia ucraineană este convinsă că ţara lor va adera la UE în 5 ani, alte 14% văd acest obiectiv atins în 5-10 ani, iar 3% - în 10-20 de ani. Acest nivel de încredere se datorează lipsei de alternative geopolitice. Or, colaborarea cu Comunitatea Statelor Independente a încetat în 2018, iar dialogul cu Uniunea Economică Euroasiatică sau alte organizaţii dominate de Rusia va fi sub interdicţie politică pe termen lung. De asemenea, nicio forţă politică ucraineană nu a pus sub îndoială importanţa statutului de candidat UE, parţial ca urmare a marginalizării politice (temporare) a opoziţiei pro-ruse, al cărui lider Viktor Medvedciuk se află sub arest şi cercetat pentru trădare de ţară. Aceste circumstanţe creează un context ireversibil pentru candidatura de aderare la UE a Ucrainei. Actuala guvernare de la Chişinău este ancorată într-o agendă pro-reformă şi are un discurs pro-european incontestabil. Cu toate acestea, poziţia partidului de la guvernare este fragilă din perspectiva legitimităţii publice. Sondajele arată foarte clar că până la obţinerea candidaturii de aderare la UE, atât PAS, cât şi opoziţia formată de Socialişti şi Comunişti aveau practic acelaşi nivel de popularitate (în jur de 24% fiecare formaţiune în parte). Este foarte probabil că apropierea de UE o să repare declinul în simpatiile publice, provocată de şocurile socio-economice. Totuşi, efectul candidaturii UE poate avea un efect temporar. Prognozele negative pentru a doua jumătate a anului legate de inflaţie şi menţinerea preţurilor înalte la hidrocaburi, din cauza utilizării energiei în calitate de armă de presiune de către Rusiei, expun guvernarea unor riscuri majore de instabilitate politică. Spre deosebire de Ucraina, Moldova este atât membră a Comunităţii Statelor Independente, cât şi deţine statul de ţară observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Datorită acestor conexiuni cu organizaţiile internaţionale controlate de Rusia, actorii politici pro-ruşi au posibilitatea să readucă în atenţia populaţiei subiectul politicii externe multivectoriale. Acest lucru permite alimentarea caracterului polarizat al societăţii în privinţa orientării externe a ţării (IMAS, Februarie 2022: Aderarea la UE – 52%; Aderarea la Uniunea Euroasiatică – 48%). În vederea exploatării clivajelor geopolitice existente, opoziţia formată de forţele pro-ruse, reprezentată de Socialişti, a condamnat acordarea statutului de ţară candidat. În acest sens, a fost invocat faptul că cererea transmisă UE nu a fost sprijinită în cadrul unui referendum, deoarece ţara urmează să transmită UE anumite aspecte din suveranitatea sa (Socialiştii, Iunie 2022). Orientarea externă a Moldovei spre UE este vulnerabilă, deoarece forţele pro-ruse manifestă rezistenţă, chiar dacă liderul lor informal Igor Dodon este în arest la domiciliu şi investigat pentru trădare de ţară, corupţie şi îmbogăţire ilicită. Pe lângă realizarea reformelor în mod transparent şi eficient, guvernarea moldoveană trebuie să reducă la maxim divergenţele geopolitice. În loc de concluzii... În următoarele luni şi ani vor conta rezultatele concrete, iar UE şi multe state membre au semnalat că nu există duble standarde sau scurtături pentru noii candidaţi. De aceea, în paralel cu supravieţuirea agresiunii ruseşti (Ucraina) şi a multiplelor crize (Ucraina, Moldova), aceste ţări vor fi sub o presiune enormă de a livra reforme. De această dată, cele din urmă nu sunt condiţionate de vreo asistenţă macro-economică, ci de promisiunea făcută propriilor cetăţeni privind avansarea cât mai rapidă spre etapa de deschidere a negocierilor pentru aderare. Odată cu obţinerea candidaturii de aderare, Ucraina şi Moldova au identificat traseul exact în direcţia UE. Din cauza factorului rusesc, efortul ţărilor asociate pare a fi mai complicat decât cel depus de Balcanii de Vest. Candidatura de aderare la UE pentru ţările, tratate de Rusia ca fiind parte a zonei sale de influenţă, o nemulţumesc pe cea din urmă. În pofida acestui fapt, actuala conjunctură geopolitică constituie o oportunitate istorică de a substitui dependenţele de Rusia cu aprofundarea integrării cu UE, realizabilă prin intermediul statutului de candidat.

Analiză realizată de Dionis Cenuşa pentru IPN. Dionis Cenuţa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varşovia. Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relaţiile UE-Moldova, politica externă a UE şi Rusia, migraţia şi securitatea energetică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările