Analiză. Alegeri prezidenţiale fără „vot geopolitic” în Republica Moldova?

Scrutinul pentru alegerea preşedintelui, din luna noiembrie 2020, creează multiple “ferestre de oportunitate” pentru democraţia moldovenească. În primul rând, există şanse reale ca la conducerea preşedinţiei să ajungă o femeie, stimulând astfel participarea dezinhibată a femeilor în politica autohtonă, spune expertul politic Dionis Cenuşă într-o analiză făcută pentru IPN.

Al doilea moment esenţial poate fi înregistrarea primei victorii, în urma votului popular, a candidatului cu viziuni politice dominate de o afiliere pro-occidentală irevocabilă. Nu în ultimul rând, apare oportunitatea de a lansa şi pedala reforme radicale din numele preşedintelui, minim pe durata a 4 ani, cu condiţia unui sprijin robust din partea Parlamentului şi Executivului. Stabilitatea mandatului de preşedinte este incomparabilă cu natura efemeră a guvernelor, expuse mereu moţiunii de cenzură sau cu slăbiciunea parlamentelor, provocată de probabilitatea constantă a anticipatelor. Aceste oportunităţi se pot materializa, dar numai dacă actualul preşedinte Igor Dodon pierde alegerile în faţa principalului lider al opoziţiei, ex-premierul Maia Sandu.

Într-un sistem de guvernare parlamentar, atribuţiile majore ale preşedintelui alcătuiesc responsabilităţi din sfera politicii externe. Până acum, dezbaterile politice (pre-)electorale iniţiate de opoziţie au vizat numeroasele neajunsuri din politica internă. În concret, opoziţia s-a concentrat pe reanimarea acuzaţiilor vechi şi noi despre implicarea lui Igor Dodon în abuzuri şi acte de corupţie între anii 2006-2020. Reieşind din firea divizată a preferinţelor geopolitice ale societăţii, ocuparea atenţiei publice cu problematica sărăciei, corupţiei atotcuprinzătoare şi guvernării ineficiente a gărzii politice vechi poate scădea relevanţa votului geopolitic. Această tactică pare să definească, deocamdată, conduita Maiei Sandu. Contrar acesteia, Igor Dodon pune în discuţie nu doar politica internă, dar şi orientarea externă a ţării. El promovează asiduu politica multi-vectorială, potrivit căreia dialogul cu Rusia trebuie refăcut pentru a echilibra relaţiile cu Occidentul.

Un alt „2016” sau ba?

Deşi majoritatea sondajelor locale suferă de credibilitate redusă, unele dintre acestea, totuşi, permit schematizarea distanţei existente între pretendenţii principali pentru fotoliul de preşedinte. Dacă în scenariul electoral nu intervin schimbări radicale – neînregistrarea candidaturii sau agravarea situaţiei epidemiologice - atunci unicii concurenţi reali în disputa pentru preşedinţie vor fi Igor Dodon şi Maia Sandu. Pe de o parte, repetarea duelului electoral din 2016 (30 Octombrie-13 Noiembrie), se datorează capacităţii lui Igor Dodon de a capitaliza pe eliminarea de la putere a oligarhului Vladimir Plahotniuc. Pe de altă parte, Maia Sandu şi-a cimentat poziţiile ca urmare a intransigenţei faţă de agenda de reformă, în pofida duratei scurte a mandatului de premier (5 luni).

Conform rezultatelor electorale din 2016, Igor Dodon şi Maia Sandu au obţinut 680,550 voturi şi respectiv 549,152 voturi în primul tur. În al doilea tur, rezultatul s-au împărţit în 834,081 de voturi (52,1%) pentru primul şi 766,593 (47,8%) pentru al doilea candidat. Cu alte cuvinte, superioritatea electorală a lui Igor Dodon a constat în circa 67 mii de voturi (5%). Ca şi la alegerile prezidenţiale anterioare, actualmente, între Igor Dodon şi Maia Sandu există un decalaj în preferinţele de vot ale populaţiei. Diferenţa de circa 5-10%, elucidată de sondaje, nu este însă deloc determinantă pentru deznodământul alegerilor (Vezi Tabelul de mai jos).

Un motiv serios pentru a privi cu rezervă la aceste decalaje este rata indecişilor, care atinge circa 60% din populaţie. La aceasta se însumează variaţiile puternice în dispoziţia electoratului, produse de avansarea crizei sanitare (circa 46 mii cazuri de infecţii şi peste 11.530 cazuri la 1 milion persoane populaţie) şi insuficienţa resurselor pentru mitigarea celei climatice (secetă de proporţii nevăzute – reducerea roadei cu circa 25%).

2016 versus 2020

Victoria lui Igor Dodon împotriva Maiei Sandu în anul 2016, chiar dacă la o diferenţă nesemnificativă de circa 4% (sau 67 mii de voturi), a rezultat din avantaje comparative, nici pe departe de impactul electoral al meritelor individuale. O serie de factori politici - controlabili şi involuntari – au influenţat mersul alegerilor în beneficiul lui Igor Dodon.

Factori politici intenţionaţi. Pentru început, regimul oligarhic, condus de Vladimir Plahotniuc între anii 2016-2019, l-a favorizat pe Igor Dodon prin intermediul discreditării mediatice a Maiei Sandu. Eşecul celui mai integru lider al opoziţiei emergente îl îngrijora pe Plahotniuc mai mult decât victoria candidaturii hiper-compromise a lui Dodon. O parte din eforturi s-a concentrat pe discreditarea mediatică, al cărui apogeu a fost răspândirea falsului despre preluarea a “30 de mii de refugiaţi sirieni” din Germania, în cazul victoriei Maiei Sandu. Dezinformarea propagată în spaţiul public a stimulat anumite voturi pro-Dodon. Alte contribuţii s-au cristalizat sub forma transportării votanţilor din regiunea transnistreană (6.964 de persoane în primul tur şi 16.728 - în al doilea) şi deficienţele votării în străinătate în condiţiile unei mobilizări masive a diasporei (67.205 votanţi - în primul tur şi 138.720 - în turul doi). Îngrijorările legate de asigurarea corectitudinii votării în 2020 continuă să facă referinţă la transportarea votanţilor din regiunea transnistreană şi secţiile de votare în străinătate. Pe de o parte, preşedintele Dodon insistă pe asigurarea dreptului la vot pentru cetăţenii din stânga Nistrului, adică facilitarea participării. Pe de altă parte, solicitările de înregistrare prealabilă pentru votarea în străinătate sunt suspectate de manipulare pentru a justifica multiplicarea secţiilor de votare în Rusia. Suspiciunile reies din triplarea înregistrării prealabile a votanţilor moldoveni în afara ţării pentru scrutinul din 2020, comparativ cu interesul la alegerile parlamentare din 2019 (doar 24 mii). CEC deja a dispus inaugurarea secţiilor de votare, cu o schimbare incrementală a numărului secţiilor de votare în Rusia - de la 8 unităţi în 2016 (8% din totalul de 100 secţii) până la 38 unităţi în 2020 (18% din totalul de 202 secţii).

Factori politici neintenţionaţi. În 2016, PAS de abia făcea primii paşi în politica autohtonă. S-a constituit cu aproape 5 luni înainte de scrutinul prezidenţial, iar experienţa politică a Maiei Sandu era oarecum incipientă. Iar votul din 2016 era de protest împotriva lui Dodon într-o proporţie mai mare decât va fi în 2020, când Maia Sandu a adunat merite personale. În decurs de 4 ani, sub conducerea ei, PAS a propulsat în Parlament 14 deputaţi. După alegerile locale din octombrie 2019, formaţiune dispune de o infrastructură teritorială ramificată, dezvoltată alături de Platforma DA, cu care a colectat circa ¼ din voturile populaţiei. Traiectoria politică traversată de Maia Sandu între 2016 şi 2020 a fost marcată esenţial de sacrificarea funcţiei de prim-ministru în lupta pentru reformarea procuraturii. Acest gest a umbrit critica legată de acceptarea coaliţiei tehnice cu PSRM, instituită după demontarea regimului oligarhic în vara lui 2019.  

Alegeri cu sau fără geopolitică?

În conformitate cu prevederile constituţionale, preşedintele numeşte judecători şi procurorul general, la recomandarea altor instituţii (Consiliul Superior al Magistraturii şi respectiv Consiliul Superior al Procuraturii). De asemenea, el este acel actor politic care propune candidatura premierului şi poate să tergiverseze votarea legilor prin aplicarea veto-ului (o singură dată per lege). În multe privinţe, funcţiile preşedintelui sunt (inter-)dependente de alte instituţii, cum ar fi convertirea dreptului la iniţiativă legislativă într-o lege votată de facto. Prin urmare, acesta nu poate fi totalmente autosuficient, iar domeniile în care acesta acţionează autonom sunt infime ca număr. Din acest considerent, forţa preşedintelui în politica internă şi externă reiese din suficienţa reprezentării intereselor sale politice în Parlament şi Guvern. În consecinţă, funcţia de preşedinte fără o majoritate parlamentară şi compoziţie guvernamentală convenabile va determina un mandat slăbit de conflicte inter-instituţionale.

În domeniul politicii externe, atribuţia majoră a preşedintelui ţine de negocierea şi semnarea tratatelor internaţionale, care trebuie ratificate ulterior de Parlament. Aceste limitări au fost ocolite de preşedintele Igor Dodon, când acesta a solicitat statutul de ţară observatoare în Uniunea Economică Euroasiatică, conferit în mai 2018 (IPN, Mai 2018). Prin urmare, cu unele abateri, competenţele prezidenţiale se pot extinde parţial temporar, mai ales dacă nu are loc sesizarea Curţii Constituţionale.

Până la demararea campaniei electorale, Igor Dodon şi Maia Sandu au formulat preponderent mesaje ce atacă problemele socio-economice ale ţării. Deşi fără exces de zel, Dodon menţine accentul geopolitic prin reiterarea caracterului multi-vectorial al politicii externe, încurajând sporirea influenţei ruseşti. În schimb, el poate primi asistenţa Rusiei (credit inter-statal, ajutor umanitar) şi accede la votanţii moderaţi şi cei pro-ruşi. Această dependenţă geopolitică diferă de relaţiile cu Occidentul, care se bazează pe magnificarea reformelor, ale căror desfăşurare fortifică instituţiile democratice. Anume acest tip de politică externă, în mod subtil, este promovat de Maia Sandu. Chiar dacă nu etalează cu discursuri pro-occidentale, ea le substituie cu dedicaţia pentru instaurarea statului de drept în Moldova, care reprezintă principiul consacrat al modelului occidental de dezvoltare.

Cât timp Moldova este în afara UE, iar Rusia este prezentă prin regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză, “votul geopolitic” va figura la alegeri. Spre deosebire de anul 2016, concurenţii politici principali folosesc geopolitica într-un regim mai silenţios sau deghizat. Ambele tabere înţeleg că o poziţionare geopolitică deschisă poate fi un dezavantaj într-o societate polarizată. Orice mişcare pe acest teren va fi calculată cu atenţie pentru a diminua costurile electorale.

În loc de concluzii…

Atât Igor Dodon, cât şi Maia Sandu au ştiut că sunt principalii concurenţi la funcţia de preşedinte, cu mult timp înainte ca pregătirile electorale să înceapă. Unica întrebare pertinentă se referă la votul geopolitic şi cât de mult acesta va conta pentru a determina câştigătorul.

Până acum, doar Igor Dodon a reamintit despre politica externă. Principalul lider al opoziţiei, Maia Sandu a adus în atenţia publică subiecte din sfera politicii interne. Într-o societate polarizată pe multiple criterii, inclusiv legate de orientarea externă a ţării, poziţionarea geopolitică poate izola bazinul potenţialilor votanţi.

Oricum, cel mai reuşit pare să fie poziţionat Igor Dodon, datorită politicii multi-vectoriale, care uneşte atât voturile moderate, cât şi cele pro-ruse. Totuşi, Maia Sandu poate compensa absenţa unei retorici conturate vizavi de politica externă prin focusarea pe reforme, inclusiv combaterea corupţiei. Pe lângă efecte practice, acestea vor materializa principiile occidentale de funcţionare a statului. “Votul geopolitic” este inevitabil, deoarece scrutinul mobilizează diaspora şi migranţii moldoveni, dar ponderea lui încă nu este în totalitate decisă şi previzibilă.