Ana Revenco: Pe 9 mai, Poliţia nu va răspunde cu provocări la provocări

Ana Revenco: Pe 9 mai, Poliţia nu va răspunde cu provocări la provocări

Ana Revenco

Carabinierii şi poliţiştii vor fi mult mai prezenţi în ziua de 9 mai în spaţiul public şi vor monitoriza atât respectarea ordinii publice, cât şi respectarea legii ce interzice simbolistica războiului. Ministrul de Interne, Ana Revenco, spune că oamenii legii nu vor răspunde la provocări cu provocări, iar cei care nu se supun legii vor fi documentaţi prin metode moderne de identificare şi vor fi sancţionaţi, notează IPN.

Şefa Ministerului de Interne spune că în ziua de 9 mai un efectiv sporit de carabinieri şi poliţişti va fi dislocat pe străzile oraşelor. Oamenii legii se vor asigura că participanţii la manifestaţiile dedicate Zilei Victoriei nu vor utiliza simbolurile agresiunii militare, adică litere V şi Z, şi panglica Sfântului Gheorghe, simboluri folosite drept semne distinctive ale armatei ruse în timpul războiului din Ucraina. „Ministerul Afacerilor Interne va trata această zi ca pe o zi de lucru, când avem o sărbătoare. Ceea ce înseamnă că atât carabinierii, cât şi poliţia vor fi mai prezenţi în spaţiul public, ca să asigure ordinea publică. Noi ne vom asigura că marşurile, manifestaţiile sunt organizate cu respectarea ordinii publice. Oricine va ieşi în această zi şi va purta simbolistica interzisă prin lege, sperăm că ia această decizie conştient şi îşi asumă toate consecinţele. Cu certitudine, nici poliţia, nici carabinierii nu vor răspunde cu provocări la provocări, dar vor rămâne fermi în aplicarea legii”, a spus Ana Revenco în cadrul emisiunii „Joi cu Liliana Barbăroşie” de la postul public de televiziune. Ministrul de Interne spune că poliţia va aplica amenzi pentru confecţionarea, promovarea sau răspândirea simbolurilor războiului, aşa cum prevede legea. „Există metode moderne de documentare, oamenii vor fi documentaţi şi le vor fi aplicate sancţiuni. În primul rând, vor fi vizaţi organizatorii, cei care autorizează aceste marşuri. Sarcina principală a MAI este să asigure un climat social liniştit, nu vom răspunde la provocări, totodată vor fi documentaţi şi sancţionaţi toţi cei care vor sfida legea. Parlamentul a aprobat legea, preşedintele Republicii Moldova a promulgat-o, iar Ministerul doar aplică legea, imediat ce prevederile ei au intrat în vigoare, noi suntem obligaţi să asigurăm respectarea ei ”, a mai spus Ana Revenco. Potrivit legii, promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse se sancţionează cu amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice sau cu funcţii publice, amenda se ridică până la 30 000 de lei. Documentul a fost contestat la Curtea Constituţională de către deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor. Potrivit autorilor sesizării, legea contravine principiului libertăţii de exprimare şi libertăţii opiniei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările