Ambasadorul R. Moldova în Rusia, rechemat la Chişinău după ce ar fi fost implicat într-un scandal sexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Golovatiuc, ex-deputat socialist, actual ambasador al Moldovei în Federaţia Rusă.
Vladimir Golovatiuc, ex-deputat socialist, actual ambasador al Moldovei în Federaţia Rusă.

Ministerul de Externe l-a rechemat la Chişinău pe ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Vladimir Golovatiuc. Instituţia precizează că rechemarea are loc pentru consultări, pe o perioadă nedeterminată, în vederea clarificării modului de gestionare a activităţii misiunii diplomatice, cât şi ale aspectelor care vizează comportamentul acestuia. Precizările au fost făcute pentru IPN de către purtătorul de cuvânt al MAEIE.

„Cu referire la multiplele solicitări din partea instituţiilor media, MAEIE, până la clarificarea tuturor circumstanţelor acestui caz, se abţine de la comentarii aferente informaţiilor apărute în presa naţională, cu menţiunea că în cadrul Ministerului se promovează toleranţă zero faţă de abuzuri de oricare tip. Respectul şi protejarea demnităţii umane constituie unul din principiile de bază de care se ghidează serviciul diplomatic”, mai precizează sursa citată.

Poziţia Ministerului vine după ce presa a scris că Vladimir Golovatiuc ar fi hărţuit sexual o angajată a Ambasadei Republicii Moldova în Rusia.

Vladimir Golovatiuc a fost numit ambasador în Federaţia Rusă în luna decembrie a anului trecut. Predecesorul său, Andrei Neguţa, a fost rechemat după cazul anabolizantelor depistate în autoturismul diplomatic care se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chişinău – Moscova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite