Alianţă între comunişti şi socialişti în comisiile parlamentare. Demisia lui Gurin, Chetraru şi Ciocan, avizată pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Gurin, procuror general al Republicii Moldova FOTO Alexandru Tarlev
Corneliu Gurin, procuror general al Republicii Moldova FOTO Alexandru Tarlev

Şefii Procuraturii Generale, Centrului Naţional Anticorupţie, Comisiei Electorale Centrale şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului ar putea fi demişi de către Parlament. Mai multe comisii parlamentare ar fi votat propunerile socialiştilor.

„La două comisii parlamentare s-a votat deja pentru demisia lui Gurin, Chetraru, Cecan (Iurie Ciocan - n.r.), CCA în întreaga componenţă etc.”, anunţă fostul deputat PSRM Ion Ceban. Este vorba despre Comisia administrare publică, dezvoltare regională, mediu şi schimbări climatice şi Comisia agricultură şi industrie alimentară

Un alt socialist, Grigore Novac, a anunţat că proiectele de hotărâri ale Parlamentului cu privire la demisia celor numiţi au fost avizate pozitiv şi de către Comisia privind drepturile omului şi relaţii interetnice.

Potrivit acestora, membrii comisiilor parlamentare respective au votat proiectele cu voturile deputaţilor comunişti şi socialişti. La celelalte comisii, deputaţii comunişti şi socialişti nu au avut majoritatea pentru avizarea proiectelor.

„Cred că în Parlament o să vedem cine pe cine protejează în caz că alţi colegi deputaţi nu vor susţine aceste proiecte”, a scris pe Facebook Novac.

Partidul Socialiştilor a anunţat anterior că va depune şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Streleţ.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite