Alianţa pentru Centenar anunţă o Mare Adunare pentru 25 martie: Mai devreme sau mai târziu, ne vom regăsi în acelaşi stat

Alianţa pentru Centenar anunţă o Mare Adunare pentru 25 martie: Mai devreme sau mai târziu, ne vom regăsi în acelaşi stat

FOTO IPN

Alianţa pentru Centenar, din care fac parte mai multe organizaţii unioniste, organizează duminică, 25 martie, o acţiune publică – Marea Adunare Centenar, pentru a marca cei 100 de ani de la Marea Unire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cetăţenii care susţin ideea unirii Republicii Moldova cu România sunt aşteptaţi la ora 11.00, fie în scuarul Academiei de Ştiinţe, fie în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, cel al Universităţii „Ion Creangă” sau în faţa Circului, pentru a porni în  marş către Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde la ora 12.00 va fi adoptată o declaraţie simbolică de unire cu România.

Declaraţia de unire va fi scoasă la tipar în mai multe exemplare şi va fi expediată Parlamentului de la Chişinău, celui de la Bucureşti, ambasadelor străine acreditate la Chişinău, organismelor internaţionale şi partenerilor de dezvoltare ca să ia atitudine faţă de doleanţele cetăţenilor moldoveni.

Vlad Bileţchi, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „UNIREA - ODIP”, a afirmat miercuri, 14 martie, la o conferinţă de presă la IPN, că, deşi socialiştii încearcă să organizeze o contramanifestaţie la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, aflat în preajma PMAN, unioniştii nu vor cădea pradă provocărilor şi vor manifesta paşnic. El a îndemnat tinerii să vină la acţiune într-un număr cât mai mare, deoarece este vorba despre viitorul lor şi despre perspectiva de dezvoltare de mai departe a acestui stat.

Ion Leaşcenco, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale „BUN”, a declarat că la 25 martie va fi organizată cea mai mare manifestaţie unionistă din istoria Republicii Moldova. Ion Leaşcenco a vorbit despre un număr de peste 100 de localităţi şi instituţii care au semnat simbolic declaraţii de unire cu România. 

„Cetăţenii Republicii Moldova nu mai pot trăi dezbinaţi, au dreptul la un trai mai bun”, a subliniat liderul BUN.

Potrivit lui George Simion, preşedintele platformei unioniste „Acţiunea 2012”, şi cetăţeni români vor participa la manifestaţie, iar acest lucru înseamnă că şi România îşi doreşte ceea ce vrea Republica Moldova – unirea. 

„Dacă Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi plină pe 25 martie, toţi românii vor acţiona pentru a realiza această dorinţă a moldovenilor. Mai devreme sau mai târziu, ne vom regăsi în acelaşi stat”, a spus George Simion

„Îi îndemn pe cei care simt româneşte să vină şi să dăm dovadă că suntem uniţi, solidari, că suntem cei care dorim să avem o ţară puternică, unde cetăţenii noştri să aibă un trai mai bun la noi acasă”, a declarat primarul satului Puhoi, Ialoveni, Petru Frunze.

Primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu, a menţionat că fiecare zi de întârziere în realizarea unirii este o lovitură dată cetăţenilor Republicii Moldova, viitorului copiilor acestei ţări. Edilul a făcut apel către cetăţeni să se mobilizeze şi să vină să ceară unirea, pentru a avea o altă viaţă decât cea pe care au avut-o până acum.

 

citeste totul despre: