Alexei Tulbure: Plahotniuc va merge pe scenariul schimbării sistemului electoral, din unul proporţional în unul mixt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analistul politic Alexei Tulbure a declarat vineri, 18 noiembrie, că alegerile prezidenţiale au demonstrat că partidele de la guvernare nu au nicio şansă să intre în viitorul Legislativ. De aceea, prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, va face tot posibilul ca să modifice sistemul electoral.

„Un rezultat incontestabil al acestor „alegeri” este totala delegitimizare a tuturor aşa-numitelor partide de guvernare. Toate sunt la nivelul 1-2%. Rating-ul PDM conform unor evaluari interne (informaţii de la insaideri) este sub 1%. Plahotniuc a ucis partidul.


Acum el va merge pe scenariul schimbării sistemului electoral din unul pur proporţional în unul mixt (50% - liste de partid, 50% - circumscripţii majoritare). Circumscripţiile majoritare sunt unica şansă pentru Plahotniuc să bage o fracţiune în Parlament în 2018. Dacă dizolvăm Parlamentul acum, sau nu-i permitem efectuarea acestei „reforme”, perspectivele păpuşarului sunt sumbre. Opoziţia este cum este (participarea în alegeri anticonstituţionale a indicat asupra calităţii îndoelnice a acesteia), trebuie să nu permită efectuarea acestei schimbări a sistemului electoral. 


Poate în al doisprezecelea ceas opoziţia va apleca urechea la ce mai spune lumea, cu „alegerea directă a preşedintelui” nu pur şi simplu a eşuat, dar a contribuit în mod direct la distrugerea spaţiului constituţional al Moldovei”, scrie Tulbure într-o postare pe Facebook.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite