Aleşii poporului ignoră legea. Panglica Sf. Gheorghe, purtată de mai mulţi deputaţi la marşul organizat la Chişinău de Ziua Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Deşi Parlamentul R. Moldova a interzis prin lege purtarea panglicii Sfântului Gheorghe după invazia Rusiei în Ucraina, mai mulţi deputaţi socialişti şi comunişti, dar şi simpli cetăţeni, au purtat această panglică în timpul Marşului Victoriei, organizat luni, 9 mai, în Chişinău, transmite IPN.

Igor Dodon, ex-preşedintele Republicii Moldova, a menţionat că a venit să participe la marş, deoarece „suntem urmaşii învingătorilor în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Igor Dodon, care purta panglica Sfântului Gheorghe, a spus că legea care interzice purtarea acesti panglici „este anticonstituţională şi va fi anulată”. Fostul preşedinte a adăugat că va merge în instanţa de judecată ca să conteste această lege, iar, în cazul în care instanţele naţionale de judecată nu îi vor da câştig de cauză, se va adresa la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Igor Dodon a mai spus că „este regretabil ceea ce întâmplă în Ucraina, ucrainenii sunt fraţii noştri, dar şi ruşii sunt prietenii noştri, sunt parteneri strategici”.

Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor, a menţionat că poartă panglica Sfântului Gheorghe, pentru că aceasta reprezintă o mare victorie asupra fascismului, dar o poartă şi în memoria celor 27 de milioane de oameni sovietici, care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Liderul comunist a adăugat că acest simbol a fost purtat şi de tatăl său.

Deputatul socialist Vlad Batrâncea a precizat că poartă panglica Sfântului Gheorghe, pentru că aceasta este un simbol al victoriei. Deputatul comunist Constantin Starâş, care la fel avea în piept panglica Sfântului Gheorghe, a spus că va plăti amendă pentru purtarea acestui simbol.

Unii tineri erau îmbrăcaţi în haine negre şi oranj, iar alţii au spus că au venit să participe la marş pentru că buneii lor au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

După invazia Rusiei în Ucraina, Parlamentul de la Chişinău a aprobat o lege, potrivit căreia pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecţionarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe şi a literelor „Z” şi „V”, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina.

Persoanele fizice care nu se vor conforma legislaţiei în acest sens, riscă amendă de la 4500 la 9 000 lei sau 30/60 de ore de muncă în folosul comunităţii. Totodată, persoana cu funcţie de răspundere riscă amendă de la 9000 la 18000 de lei, iar persoana juridică – de la 18000 la 30000 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite