Până la punctul de unde Transnistria şi-a creat nu numai instituţii paralele, dar chiar şi poliţie, armată, servicii secrete. Acestea erau asigurate până de curând cu profesioniştii veniţi, în mare parte din lăsarea la vatră a militarilor din fosta Armată Sovietică, ulterior armata a 14-a rusă, respectiv Grupul Operativ al Trupelor Ruse, încartiruit în regiune, o parte jucând rolul de pretinşi „pacificatori“, o alta alcătuind o caricatură de instituţii de forţă similară celor statale.

Iată că trecerea timpului a fost nemiloasă şi importurile de veterani ruşi nu mai acoperă necesităţile locale, mai ales că veteranii sunt absorbiţi în zone mai bănoase precum Companiile Militare Private ruse aparţinând serviciilor de informaţii militare GU - fostul GRU, şi sunt trimişi în teatrele de operaţiuni ruse hibride de peste hotare şi în zonele gri ale intervenţiilor ilegale ruse, prin omuleţi verzi şi trupe neasumate direct. Ei bine, acest proces a dus la un deficit major de bărbaţi apţi să acopere nevoile unei „armate“, „servicii secrete“, „poliţii“ locale.

Nu trebuie uitat că, periodic, Rusia şi Armata rusă în sine recrutează pe teritoriul Republicii Moldova, cu precădere în zonele separatiste. În plus, în regiunea separatistă funcţionează aşa numitele şcoli suvoroviste, şcoli de învăţământ patriotic velicorus şi pan-slavist care oferă învăţământ militar/para-militar unor tineri ce vin în regiune din autonomia găgăuză şi din alte zone ale Republicii Moldova aflate sub controlul autorităţilor legitime de la Chişinău.

Şi acesta e un alt fenomen reprobabil şi condamnabil, faţă de care şi reacţiile autorităţilor de la Chişinău, şi cele ale OSCE, sunt extrem de slabe. Mai mult, sancţiuni pentru aceste fapte şi pentru tolerarea unor asemenea recrutări şi pregătiri militare ilegale nu există, şi chiar protestele se fac mai degrabă în surdină. Fireşte că această recrutare de militari şi paramilitari pentru zonele de conflict gri secătuiesc instituţiile statului Republica Moldova, dar cu precădere pseudo-instituţiile de forţă din regiunea separatistă. Şi dacă pretinsul Minister al Securităţii Naţionale al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene e profund legat de FSB, serviciul intern rus care funcţionează pe tot cuprinsul fostei URSS, organele de natură militară şi paramilitară sunt sub controlul GU/GRU, serviciile militare ruse. Şi aici necesarul de militari sunt obţinuţi prin recrutare locală.

Astfel, la 3 decembrie anul acesta, pretinsele comisariate militare din stânga Nistrului vor desfăşura înrolarea populaţiei pentru a oferi resursă militară contingentului aşa-numiţilor „pacificatori“, trupele de menţinere a păcii ce ar veni din partea separatistă, a aşa-numitei RMN, alături de contingente similare ale autorităţilor legitime ale Republicii Moldova şi de cele ale Rusiei. Înrolarea/serviciul militar va dura 90 de zile, iar remunerarea va fi de 2500 de ruble transnistrene (circa 155 de dolari SUA.

Un semnal de alarmă ce trebuie luat în serios şi investigat cu mare atenţie şi minuţiozitate.

La arme sunt chemaţi bărbaţii cu vârste de până la 50 de ani, ce deţin cel puţin studii medii, deci nu este vorba despre o formă de serviciu militar în rândul tinerilor. Pentru a fi înrolaţi, candidaţii trebuie să depună o cerere pe numele comisarului militar raional până la 30 noiembrie. Amintim că, anterior, Rusia a fost condamnată la CEDO pentru înrolarea unor cetăţeni ai Republicii Moldova în aşa-numitele trupe militare transnistrene.

Interesat este însă, aspectul că acest surplus de militari recrutaţi de separatişti la nivel local vine chiar în perioada campaniei electorale, a desfăşurării alegerilor şi a formării noii majorităţi în Republica Moldova, după alegerile generale programate la 24 februarie. De unde se pune întrebarea de ce e nevoie de suplimentarea trupelor separatiste fix în această perioadă? Nu că am considera că recruţi pe bani puţini ce ar fi desfăşuraţi în regiune ar avea un impact major, dar aceştia vor înlocui contingentul de pretinşi pacificatori care sunt militari mai experimentaţi şi care ar urma, nu-i aşa, să fie utilizaţi în alte operaţiuni?

Un semnal de alarmă ce trebuie luat în serios şi investigat cu mare atenţie şi minuţiozitate. Şi e responsabilitatea misiunii OSCE să pună întrebările grele la Tiraspol şi a statelor membre UE, acreditate la Chişinău, să se gândească de două ori în faţa deschiderilor excesive şi a vizitelor ce legitimează autorităţile separatiste, mai ales în această perioadă. Ca să nu fie părtaşi sau spectatori consimţători, cu deficit major de imagine, după ce vor avea lor şi alte tipuri de acţiuni. Uitaţi-vă doar la cazul semnării acordurilor din februarie 2014 a unui număr de state cu Yanukovici, pentru ca ulterior, la represiunea titushki şi uciderea a peste 1000 de oameni, fuga lui Yanukovici să vină şi cu ruşinea şi delegitimarea semnatarilor acordurilor cu un criminal împotriva propriului său popor. Lecţii de învăţat!