Alegeri generale cruciale la Chişinău: ultima şansă pentru a rămâne agăţaţi de România şi de Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Am intrat în săptămâna alegerilor generale pentru Parlamentul Republicii Moldova. Alegeri cruciale din mai multe motive: pe baza lor se decantează orientarea strategică de mâine a Chişinăului – pro-Occident, pro-democraţie, pro-stat de drept, reconectându-se la Uniunea Europeană şi valorile Vestului sau pro-Rusia, pro-autoritarism, pro-control al statului de către un grup izolat, într-un model pro-rus şi asociat Rusiei lui Putin.

Sunt lecţii de învăţat pentru toate cele trei forţe principale care au intrat în aceste alegeri: PSRM, socialiştii pro-ruşi ai lui Igor Dodon, fără lideri charismatici, prăbuşiţi de greşelile propriului preşedinte, PDM şi majoritatea declarat pro-europeană, dar care a cotit-o înainte de campanie într-o variantă pro-Moldova şi ACUM, opoziţia pro-europeană din stradă care aspiră să intre în Parlament şi să înfrângă deodată socialiştii pro-ruşi şi pe Oligarhul care a Capturat Statul, într-o bătălie pentru cine e mai pro-european sau real pro-european dintre partidele de la Chişinău.

Adversarii se înfrâng în alegeri, nu la masa verde

Campania a fost anostă, neconvingătoare şi plicticoasă, cu puţine sclipiri şi bătălii reale. În diferite circumscripţii înfruntările au fost mai dure, cu accente de anii 90, la primele confruntări agrarieni şi interfrontişti versus partidele pro-româneşti de la acea vreme. Cu şicane, pe alocuri cu violenţe, cu rivalităţi surde şi lupte încrâncenate pentru electorat. La nivel central, au contat suma de lovituri sub centură şi atacuri furibunde, dar fără a se detaşa ceva special, crucial şi care schimbă ireversibil sorţii.

Pentru socialiştii pro-ruşi şi chiar pentru Preşedintele Igor Dodon, principalele lovituri vin din ostentativitatea vizitelor repetate la Kremlin ale Preşedintelui Republicii Moldova şi de la expunerea finanţărilor primite – unele ilegale, altele profund imorale – pe care trebuie să le justifice pe viitor, imediat după alegeri. Se adaugă problemele ingerinţei – care se dorea avantaj strategic în alegeri – în situaţia amnistierii alegătorilor cetăţeni ai Republicii Moldova din Rusia, care stăteau ilegal, dar veneau să voteze acasă, cu speranţa votului pentru socialiştii lui Igor Dodon.

După cum a arătat presa de la Chişinău, a fost o gogoriţă, 19 cetăţeni au fost deja interzişi în Federaţia Rusă unde lucrau pentru că au fost creduli, iar o femeie a născut în închisoare dintr-o asemenea naivitate. Peste toate, lovitura sub centură a lui Vladimir Voronin aplicată fostului său membru de partid care l-a trădat a contat, ca şi filmuleţele apărute la televiziunile ruse în care Preşedintele Dodon e luat în râs. E trimiterea în ridicol a unui politician venal şi superficial, care a ratat această campanie, afectându-şi partidul şi trăgând în jos toate candidaturile PSRM, potrivit sondajelor.

Socialiştii se plângeau, ba chiar vroiau să se lamenteze şi victimizeze, afirmând că vor fi eliminaţi din cursă. Ar fi o mare greşeală, după mine, mai ales că suntem în final de campanie. Socialiştii şi Igor Dodon (foto dreapta) şi curentele pro-ruse trebuie învinşi la urne, în alegeri, nu la masa verde. Şi cred că actuala guvernare a văzut ce înseamnă lecţiile date de greşeli, forţări şi mai ales de anularea victoriei lui Andrei Năstase la Chişinău: o lipsă de credibilitate deplină şi o ruptură a relaţiilor cu partenerii occidentali, care au pledat, în unanimitate pentru alegeri libere, corecte, transparente şi fără ingerinţe administrativo-juridice în rezultatele numărate la urne.

Igor Dodon presedinte.md

Majoritatea declarat pro-europeană, aflată încă la guvernare, s-a confruntat în această campanie cu rezultatul propriei acţiuni în ultimii ani. Nu numai greutatea de a comunica ce s-a făcut, nu numai cu plusurile din anumite măsuri de natură populistă – care ar putea greva bugetul, mai departe – ca şi costurile ignorării recomandărilor europene, care au vizat sistemul electoral mixt, sau adoptarea prin forţare a unor legi nepotrivite, sau şi mai mult, anularea în instanţe discutabile şi imputabile a alegerilor la Chişinău.

Peste toate, PDM plăteşte pentru imaginea de atotputernic al zilei, de factotum şi responsabil absolut a preşedintelui său, Vladimir Plahotniuc, pentru campania necontracarată suficient şi convingător a Oligarhului Rău care a capturat Statul şi pentru exhibarea posturii de stăpân absolut a liderului PDM, care a realizat că iubirea şi emoţiile de apreciere nu se pot cumpăra cu bani. Cât de mult contează acest lucru vom vedea săptămâna viitoare, cu rezultatele pe masă. Dar nu trebuie uitat că victoriile se obţin în alegeri la urne, nu la masa verde şi prin sălile de judecată. Şi nimic nu e mai rău decât o conducere ilegitimă, generată prin exces administrativ şi abuz juridic.

Alegerile se câştigă la urne, nu se smulg prin manifestaţii publice fără temeiuri profunde, după alegeri, eventual în alianţă cu oricine contestă, în beneficiul unor forţe obscure şi finanţatori ciudaţi.

Nu în ultimul rând, ACUM plăteşte pentru imobilismul, lipsa de inventivitate şi radicalismul din abordările campaniei, cu precădere aţoşenia şi manifestările nepotrivite şi excesiv de nervoase ale lui Andrei Năstase, dar şi alegerea candidaţilor şi lipsa unei formule de atractivitate a tuturor segmentelor pro-europene, pro-româneşti, unioniste. Tema Oligarhului Rău care a Capturat Statul a fost demonetizată şi a intrat în efecte secundare prin abuz, aşa cum ideea binomului Plahotniuc-Dodon a devenit nepotrivită prin înfruntările din campanie şi argumentele contrare.

Practic, în locul unui bloc unitar şi cumpănit, acoperind toate aceste direcţii ale opţiunilor posibile şi pierzând cât mai puţine voturi la alţi competitori, ACUM l-a lăsat acasă pe Viorel Cibotaru, preşedintele PLDM – cel care a adus în PPE celelalte două partide şi a susţinut fără limite alianţa în trei, cu preţul propriei poziţii, în timp ce a procedat la concentrarea voturilor la fel de cinic cu PLDM şi PL, în primul rând, dar şi cu societatea civilă care i-a susţinut, precum a acţionat PDM faţă de blocul ACUM. (De remarcat că PDM a lăsat loc de bună ziua după alegeri în timp ce ACUM a afirmat fără echivoc blocarea oricărei alianţe.)

Dacă adăugăm visele nerealiste afirmate public privind aspiraţia de câştigare a peste 50% din voturi şi pregătirea pentru proteste premeditate indiferent de rezultatul alegerilor, e lesne să apreciem rezultatele săptămâna viitoare şi acţiunile fiecărui candidat în parte. Cu o notă specială pentru diferenţele vizibile de atitudine între Năstase şi Maia Sandu (foto dreapta) – prezente şi în sondaje, detaşându-i pe cei doi, cu un plus evident pentru PAS şi fostul candidat la Preşedinţie. Dar şi comportamentele distincte ale candidaţilor de pe liste şi din teritoriu, majoritatea decenţi şi corecţi, dar şi unii care nu şi-au cumpănit umorile şi au revărsat ură în toată campania, fapt ce costă rezultatul final. Dar fiecare va plăti pe limba lui.

Imagine indisponibilă

Şi aici nu trebuie uitat că alegerile se câştigă la urne, nu se smulg prin manifestaţii publice fără temeiuri profunde, după alegeri, eventual în alianţă cu oricine contestă, în beneficiul unor forţe obscure şi finanţatori ciudaţi. Cum m-am pronunţat explicit în cazul tentativei majorităţii de a valorifica aberant - în Parlament şi în justiţie - cazul Open Dialog, exact în aceeaşi măsură cred că e onorantă recunoaşterea rezultatului de la urne, cu toată critica tipului de alegeri prin care se trece. Participarea la scrutin nu legitimează contestarea regulilor jocului, după ce exerciţiul electoral s-a consumat.

Menţionez că sunt subiectiv, în sensul în care am prieteni foarte buni cu precădere pe listele ACUM. În plus, blocul e parte a PPE, partid european de care sunt apropiat şi pe care l-am susţinut, din nou prin prezenţa majorităţii prietenilor mei români şi europeni sub culorile acestui partid. Dar tot de pe listele şi din acţiunile şi declaraţiile celor de pe aceste liste par să apară şi comentariile cele mai nepotrivite. Am promis că voi deconta toate cele după alegeri şi nu va fi nimeni iertat!

Până la urmă, politica şi campaniile se judecă prin finalitate. Iar acum, principala finalitate sunt rezultatele la scrutin. Pentru că în alegeri contează imaginea, comunicarea şi construirea percepţiei cetăţenilor votanţi, dar şi capacitatea administrativă de a aduce votanţii proprii la urne, de a le număra voturile şi de a le contabiliza în beneficiul propriei formaţiuni politice. Apoi se vor face şi deconturile, se vor număra voturile şi parlamentarii şi vom putea purcede la cea de a doua etapă, a formării, eventuale, a unei majorităţi. Sau de a marşa spre noi alegeri anticipate.


FOTO EPA-EFE

Alegeri în Republica Moldova FOTO EPA-EFE

Responsabilitate, compromis, trădare

Alegerile generale de duminică sunt doar începutul unui proces extrem de complex în Republica Moldova. Pentru prima oară, prin sistemul mixt adoptat – pe care l-am criticat cu asupra de măsură şi argumente, la vremea potrivită – vom avea două categorii de deputaţi, cu acelaşi statut, dar legitimităţi sensibil diferite: cei din circumscripţii uninominale şi cei de pe liste. Cu aceeaşi ocazie, vom putea măsura şi impactul celor două referendumuri – reducerea numărului de parlamentari şi posibilitatea de demitere a acestora de către alegători – asupra rezultatelor şi, respectiv, vom putea cântări justeţea implicării sau neimplicării în aceste scrutine a diferiţilor actori politici.

Mai complicată va fi formarea majorităţii. Şi asta pentru că în joc nu intră doar cele trei partide şi orientări majore, cu eventualele partide mai mici intrate în Parlament, ci şi candidaţii câştigători în cele 51 circumscripţii, unii independenţi, alţii din partide neparlamentare, poate, majoritatea mult mai independenţi de partid decât cei aleşi pe liste. Şi de aici apare un joc care nu a avut precedent. Şi care deschide cutia Pandorei a influenţelor multiple.

În acest context vine şi analiza despre triada responsabilitate-compromis-trădare în cazul actorilor partide şi a candidaţilor individuali. Până la urmă ce înseamnă fiecare din termenii acestei triade?

Responsabilitatea e trădată de comportamentul post-electoral, de capacitatea de a viza scopul unui partid, ajungerea la putere. Nu în orice condiţii, nu cu orice preţ, dar mânat de nevoia ca să dea Republicii Moldova şi electoratului său un guvern, să facă statul guvernabil şi să-i ofere stabilitatea. Nu în orice condiţii, pentru că nivelul de compromis politic necesar trebuie să se afle în limitele acceptabile. Şi de aici începe jocul moralei şi al pragmatismului, al verticalităţii care să nu fie rigiditate, al flexibilităţii care să nu fie mercantilism şi al compromisului care să nu compromită.

Iresponsabilitatea va fi la fel plătită de toţi actorii politici şi individuali. Aşa cum verticalitatea la un anumit moment a făcut ca nici un parlamentar peste cei 60 din alegeri să nu se alăture votului pentru preşedinte în Parlament, în 2009, când nici un deputat ne-comunist nu s-a lăsat cumpărat, tot astfel împingerea în alegeri anticipate fără temei corect şi fără eforturi şi deschidere spre negociere poate costa actorii la repetarea scrutinului. Iar rezultatele vor fi diferite nu numai prin resursele mai reduse şi capacitatea mai slabă de a influenţa un electorat obosit, ci şi prin eventuala împărţire a vinei de a împinge gratuit Republica Moldova spre un nou vot în 3 luni.

Evident că termenul cel mai important al triadei, legat indisolubil de primii doi, este trădarea. Ce înseamnă trădarea în contextul actual? În asemenea alegeri?

Trădarea ar fi atunci când un partid sau formaţiune politică îşi schimbă radical orientarea strategică pentru a susţine o majoritate toxică. De exemplu, trădare ar fi ca un partid pro-european să susţină o majoritate pro-rusă. Trădare ar fi ca un partid declarat pro-european să se alieze în susţinerea unei majorităţi pro-Kremlin. Trădare ar fi şi ca să câştigi alegerile de pe poziţii declarat pro-occidentale, pro-democratice şi să susţii sau să faci parte dintr-o putere ce pledează un naţionalism pro-moldovenist de sorginte pro-rusă. Trădare e să obţii voturi pentru un program şi o poziţie şi după alegeri să te alături unei poziţii opuse sau sensibil diferite. Deci trădarea e faţă de propriul electorat şi ideile în care ai crezut în campanie, pe care le-ai apărat şi pentru care ai câştigat voturi.

Victoria sau înfrângerea în alegeri se judecă prin rezultatul de la scrutin. Dar aceasta e doar o bătălie. Războiul electoral se încheie cu formarea unei majorităţi.

Aşa cum nu mai este trădare, ci dovadă de compromis acceptabil şi responsabilitate alăturarea individuală la o majoritate pentru atingerea obiectivelor afirmate în campanie. asta pentru că avem votul uninominal în discuţie pe 51 de circumscripţii. Altfel rămâne o plajă mai largă atunci când e vorba despre candidatura sub culorile şi sigla unui partid şi migrarea spre un altul. De ce spun că e discutabilă? Pentru că, fireşte, e un element discutabil să candidezi pe listele unui partid şi să-l părăseşti după alegeri. Contra-exemplul ar fi aportul personal decisiv la alegere.

Dacă ai câştigat pe banii tăi, pe notorietatea ta şi ai adus plus valoare şi voturi partidului pe liste, e un beneficiu pe care ţi-l justifici singur, atingând obiectivele stabilite în campanie faţă de alegătorii tăi. Dacă aportul culorilor partidului tău este cel ce duce la victorie, atunci legătura cu formaţiunea politică e indisolubilă şi părăsirea acestuia imediat după alegeri e un cost moral, chiar o trădare calificată. Dar aici, judecătorul e chiar cel ce face acest pas, dar mai ales proprii săi alegători.

Şi mai relativă e situaţia susţinerii unei majorităţi, fără a clama părăsirea unui electorat sau formaţiune care te-a desemnat la candidatura individuală. Discuţiile vor fi, fireşte, interminabile şi aici e şi vulnerabilitatea acestui tip de alegeri, care creează măsuri complicate şi abordări distincte, care merg, până la urmă, să se deconteze diferit, de la caz cu caz.

Victoria sau înfrângerea în alegeri se judecă prin rezultatul de la scrutin. Dar aceasta e doar o bătălie. Războiul electoral se încheie cu formarea unei majorităţi. Şi aici victoria negocierii, compromisului acceptabil şi a responsabilităţii devine cea mai importantă, mai benefică. Sau cea mai compromiţătoare. Cu toată complexitatea unor alegeri pe sistem mixt, precum cele care au loc duminică în Republica Moldova.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite