Alegeri la Chişinău: orbecăiala neadecvaţilor riscă să pună frontiera Occidentului pe Prut
0
La sfârşitul săptămânii vor avea loc alegeri cruciale în Republica Moldova. Preşedintele va fi ales direct pentru prima oară după 20 de ani, cu aceleaşi atribuţii constituţionale, însă, ca şi cel ales de către Parlament. Rezultatul e unul menit să ridice mari semne de întrebare asupra viitorului graniţei de facto a Occidentului pe Prut.
1. La Chişinău, bine cu de-a sila nu se poate face
Campania electorală a relevat profunda neadecvare a candidaţilor la prezidenţiale. Igor Dodon pro-rus, omul sistemului, prins în chingile compromisurilor interne cu actorii de prim plan, inclusiv Vladimir Plahotniuc, mult hulitul oligarh, dar şi în chingile compromisurilor cu Moscova, făcute în ultimii 13 ani, de când joacă o carte a reorientării strategice a Republicii Moldova. De partea cealaltă, Maia Sandu, un personaj mai degrabă de societate civilă decât un politician, beneficiar al unei conjuncturi unice, dar fiindu-i imposibilă depăşirea condiţiei de inadecvat în politică (deşi şi Emil Constantinescu în 1992 avea un profil similar, dar a revenit devenind preşedinte, pentru un singur mandat, e adevărat, în 1996).
Dacă jocul lui Dodon era de înţeles şi-l aşteaptă surprize şi mai mari odată ajuns în funcţie, prin confruntarea posturii sale de politician cu cel mai mare partid de opoziţie cu cea a lui Plahotniuc, omul de afaceri care a transformat Republica Moldova într-o societate comercială şi îşi doreşte să facă un gigantic off shore, săptămâna ce a urmat turului întâi a devenit o adevărată dezamăgire pentru toată lumea de bună credinţă care o susţinea pe Maia Sandu. Mai întâi pentru că Maia Sandu nu trădează nici o strategie de campanie, pare să nu realizeze niciuna din tacticile deschise de câştig, evitând discuţia despre Moscova sau acuzaţiile şi întrebările evidente la rivalul său – de tipul e adevărat că vrea să legalizeze prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova? E adevărat că a promis Rusiei federalizarea cu vicepreşedintele nistrean cu drept de veto? E adevărat că a promis graţierea lui Renato Usatâi pentru voturi?
Mai grav, Maia Sandu pare un activist civic fără orizont şi perspective, un etern second best la alegerile pentru orice funcţie, un profil benign şi fără substanţă care pare să nici nu-şi propună să câştige alegerile prezidenţiale. O altă dovadă de neadecvare, pentru că se pare că nici ea, nici cetăţenii Republicii Moldova nu au realizat miza acestor alegeri: 50 de ani de izolare definitivă faţă de Occident, o frontieră de facto pe Prut şi separarea definitivă a naţiunii române. Cei cu soluţii individuale vor pleca spre Occident, ceilalţi vor rămâne condamnaţi la o zonă gri.
S-a marcat punctul de cotitură şi în politica românească şi în modul de tratare a Republicii Moldova, devenită un simplu stat vecin care, odată ce alege o direcţie, va consemna şi ridicarea unei anumite responsabilităţi a României, care nu mai poate face bine cu de-a sila.
Se pare că autorităţile române au fost mai aproape de adevăr şi, evident, chiar mai bune cunoscătoare ale perspectivelor cu care Occidentul priveşte Republica Moldova. Şi Preşedintele României, şi MAE român s-au abţinut în a marca vreo implicare, s-au manifestat pe deplin neutru, după ce Klaus Johannis anunţase deja că România nu se va implica în niciun fel în alegerile de la Chişinău. Cred că s-a marcat astfel punctul de cotitură şi în politica românească şi în modul de tratare a Republicii Moldova, devenită un simplu stat vecin care, odată ce alege o direcţie, va consemna şi ridicarea unei anumite responsabilităţi a României, care nu mai poate face bine cu de-a sila.
Şi viitoarea strategie a României în raport cu Republica Moldova, pe care CSAT o va adopta în decembrie, pare să marcheze aceeaşi evoluţie, conformă cu opţiunea liber exprimată de către cetăţenii Republicii Moldova: transformarea Republicii Moldova din al doilea stat românesc în vecinul de dincolo de graniţa civilizaţională, care vrea să meargă spre Rusia. Şi după ce a exercitat cu maximă eficienţă suptul de la două vaci, şi din Est, şi din Vest, sub numele unei şiretenii naţionale demne de o etichetă de diplomaţie, Republica Moldova va rămâne pe picioarele proprii, iar fiecare investiţie se va traduce şi în câştiguri efective pentru România, cu precădere de natură economică, adică şi pentru fraţi brânza va ajunge pe bani, şi la preţul pe care-l face.
Neadecvaţi au fost şi sunt şi cei câţiva care mai cred şi trag pentru a nu pierde România şi Occidentul aceste alegeri, inclusiv subsemnatul, care a dat o fugă la Cluj să facă promovare pentru venirea la vot a cetăţenilor Republicii Moldova. Dacă noi am încercat mobilizarea, constatarea este că la Cluj pragmatismul şi tenta brânzei pe bani pentru fraţi e de mult încetăţenită şi acolo contează mai mult retrocedările false către unguri în centrul oraşului, care nu au mai fost anulate de nimeni, decât votul pentru Preşedintele Republicii Moldova.
M-am uitat la evaluarea făcută după primul tur de scrutin şi pot spune că am acceptat haina donquichotească: Da, din toate elementele ce puteau duce spre victorie, Maia Sandu nu a făcut niciun pas viabil, iar ultima confruntare pe care am văzut-o a lăsat gustul amar al ideii că e doar un om care va ocupa un fotoliu, dacă va veni, pentru ca să nu strice regula jocului un Dodon pe post de preşedinte. Adică nu avem de a face cu un câştig decât prin comparaţie, dar Maia Sandu e la fel de acceptabilă, prin ceea ce profesează, şi Moscovei. Şi e târâtă de consilierii neprofesionişti din jurul său care orbecăie după iluzoria naţiune civică moldovenească şi ignoră orice acţiune agresivă a Moscovei în regiune. Iar această mostră de idealism şi beatitudine neclară şi complet neadecvată politic ameninţă să-i ofere pe tavă mandatul lui Igor Dodon, un preşedinte pro-rus la Chişinău.
FOTO psrm.md
2. Dodon se vrea preşedinte la masa verde
Alegerile prezidenţiale s-au încheiat în primul tur, aşa cum era de aşteptat: Igor Dodon, candidatul socialist pro-rus, reprezentant al sistemului vechi de a face politică, conservator şi apărător al Sistemului, se va confrunta în turul al doilea de scrutin cu Maia Sandu, candidatul proeuropean reformist al PAS, partid nou înfiinţat. Raportul de forţe e de 48-38% după primul tur, şi rămân 10 procente fatidice de recuperat. Dacă e să simplificăm, practic 6 procente revin din candidaţii pro-europeni PPEM, PL şi Ghileţchi. Rămâne la mijloc Dimitri Ciubaşenco, candidatul pro-rus al lui Renato Usatâi, care a refuzat să facă transferul de voturi şi a cerut angajamentul lui Dodon pentru ridicarea mandatului de arestare al şefului său de partid, Renato Usatâi, primarul de Bălţi, în schimbul voturilor.
Situaţia e departe de a fi foarte clară, mai ales că iar s-a jucat pe muchie de cuţit intrarea în acest tur doi şi a existat, la un moment dat, riscul real de câştig al scrutinului din primul tur de scrutin. În plus, prezenţa slabă la vot, mai ales pe segmentele active 18-25, 26-40 de ani şi în diaspora, respectiv în România, a făcut ca scorul să arate raportul anunţat oficial de Comisia Electorală Centrală, cea care a organizat excelent scrutinul, cu transparenţa prezenţei şi a datelor de bază sociologice.
Ce urmează în turul doi? O luptă şi o muncă extrem de importantă pentru a menţine drumul european al Republicii Moldova nealterat. Pentru că, trebuie spus, chiar dacă majoritatea parlamentară şi guvernul rămân în funcţie, ca şi angajamentele de reforme, ca şi nevoia de finanţare externă condiţionată, totuşi alegerea unui preşedinte pro-rus înseamnă instabilitate, izolare şi presiune pe stoparea acestor reforme, ba chiar forţarea preluării de către socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon a puterii totale prin anticipate, dacă există oportunitatea în timp. De aceea trebuie stopat Igor Dodon. În plus, simbolistica unui asemenea câştig creează probleme majore sau oportunităţi pentru neprietenii Republicii Moldova din Occident de a-şi ridica ambasadele şi de a ignora acest ţinut de frontieră pe motiv că populaţia nu-şi doreşte cu adevărat drumul european şi că opţiunile occidentale sunt neconsolidate.
Dacă România şi UE au declarat că nu se implică în campanie, iar Rusia s-a implicat doar subtil, prin activul de pe teren şi ceva finanţări, în turul doi impactul Moscovei s-ar putea să fie mult mai substanţial şi direct.
Deci primul subiect al viitoarelor două săptămâni este miza. Şi resping tendinţa de a folosi formulările diplomatice care salută organizarea corectă a alegerilor şi anunţul că vom colabora cu orice preşedinte în spiritul bunei vecinătăţi, pentru a spune că nu contează cine va conduce Republica Moldova pentru Occident, pentru România, UE şi SUA. Fireşte că va conta! Uitaţi-vă la reacţia Radei Supreme a Ucrainei şi retragerea Ambasadorului pentru consultări! Deci relevarea MIZEI şi promovare opţiunilor divergente pe care le reprezintă Igor Dodon şi Maia Sandu sunt necesare şi acest lucru poate să facă diferenţa în zguduirea societăţii şi trezirea la realitate a celor ce-şi doresc reforme şi acces egal la oportunităţi, justiţie egală şi corectă şi combaterea corupţiei peste tot unde se află, indiferent de nivelul celui vizat.
Apoi intrăm în zodia capacităţii de mobilizare şi a strategiilor coerente de campanie. Şi aici ţine de strategii celor două campanii să-şi dovedească măiestria, mizând şi pe faptul că, dacă România şi UE au declarat că nu se implică în campanie, iar Rusia s-a implicat doar subtil, prin activul de pe teren şi ceva finanţări, în turul doi impactul Moscovei s-ar putea să fie mult mai substanţial şi direct. În plus, trebuie să remarcăm faptul că un concurent, Igor Dodon, încearcă să-şi tranşeze victoria prin negocieri la masa verde, eventual chiar sub poalele maicii Rusii, la Moscova, şi nu prin competiţie loială faţă în faţă.
Nici la confruntarea cu o femeie nu e în stare să fie bărbat şi să-şi asume o victorie muncită, cu fair play, faţă în faţă. De aceea şi merită să câştige cursa Maia Sandu.
După ce a primit refuzul comuniştilor pentru că Vladimir Voronin îl consideră trădător cumpărat şi-i respinge susţinerea în turul doi, dar şi după respingerea susţinerii automate a lui Dmitri Ciubaşenco, Igor Dodon a anunţat că zboară vineri la Moscova să se vadă cu Renato Usatâi, preşedintele Partidului Nostru, care e dat în urmărire internaţională pentru complicitate/comandarea unei crime. Deci, în timp ce nu face campanie decât la propriile televiziuni şi prin comunicate, refuză să îşi prezinte programul şi mai ales să se confrunte în dezbateri televizate în direct, în faţa poporului de la care cere votul, cu rivala sa, preferând lovituri pe sub centură prin mediile online relativ anonime, Igor Dodon e în stare să încalce legea, să refuze separarea puterilor în stat, să se angajeze că asigură impunitate pentru Renato Usatâi şi-i ridică mandatul internaţional de urmărire contra susţinerii în turul doi. Halal Preşedinte al Republicii Moldova! Nici la confruntarea cu o femeie nu e în stare să fie bărbat şi să-şi asume o victorie muncită, cu fair play, faţă în faţă. De aceea şi merită să câştige cursa Maia Sandu.
3. Lecţii învăţate din campania prezidenţială: când îţi arde casa nu-ţi cauţi nevasta de amantlâcuri
E un paradox în plină campanie electorală, ba chiar înaintea ultimei săptămâni dinaintea votului decisiv din turul al doilea de scrutin, să încerci să extragi lecţiile învăţate dintr-o asemenea campanie. E o impunitate, pentru că alegerile nu s-au încheiat şi noi lecţii s-ar putea ivi până la final. Şi e la fel de grav pentru că asemenea lecţii expuse public, în plină perioadă electorală, pot influenţa votanţii.
Totuşi, îmi permit să fac această evaluare prealabilă care se referă la contextul derulării campaniei electorale, cu numirea candidatului unic al opoziţiei de dreapta cu doar două săptămâni înainte de alegeri, în contextul în care spaţiul public a fost dominat de naraţiuni alternative impuse publicului cu virulenţă şi dincolo de orice responsabilitate. Şi ele sunt cu atât mai importante cu cât au alterat spaţiul public, au deturnat atenţia de la mesajele esenţiale şi au transformat în calvar viaţa consultanţilor politici când au încercat să formuleze conceptele de campanie, dacă o fi existat aşa ceva la Chişinău.
Bătălia geopolitică ascunsă de cetăţean ca la alba - neagră
Principala problemă a ţinut de o acoperire, o tendinţă de a ascunde bătălia geopolitică fundamentală Est versus Vest, care ţine de orientarea strategică a Republicii Moldova, sub un noian de teme secundare. Şi acest lucru se vădeşte cel mai mult acum, în turul al doilea de alegeri, când costurile acestor diviziuni şi naraţiuni paralele nu se mai pot compensa. Practic, o competiţie între Est şi Vest e greu să mai fie dezgropată astăzi de sub muntele de naraţiuni alternative vândute publicului în ultimul an şi ceva, aproape doi, fără nici o şansă de a introduce şi ceva raţiune în hăuielile naţionale cu iz de manifestare de stradă.
Astfel, am ajuns în turul doi al scrutinului fără ca MIZA REALĂ a alegerilor să fie conştientizată public, pentru că a ieşit în evidenţă abia acum: mersul în continuare spre Occident sau revenirea din drum spre străfundurile Siberiei, spre Rusia şi Uniunea Euro-Asiatică, către care târăşte astăzi Dodon Republica Moldova. Nimeni nu realizează cu adevărat că e vorba despre o alegere fundamentală şi definitivă şi că de votul de duminică, 13 noiembrie, depinde continuarea drumului spre Occident, spre reforme, spre modernizare, dorinţa de prosperitate şi independenţă sau se merge către suveranitatea limitată de interesele Rusiei, abandonarea ordinii şi căderea în mocirla prăbuşirii generale în sărăcie, incompetenţă şi ură, în pierdere identitară. Nici Dodon însuşi, spunea cineva, nu ştie ce va semna imediat ce intră, dacă intră, în funcţie, aşa cum Ianukovici nu a ştiut-o când a ajuns preşedinte şi totuşi a semnat documentele la ordinul Moscovei fără crâcnire, realizând târziu în ce s-a băgat şi la ce s-a angajat. Căci Dodon e periculos pentru ceea ce afirmă şi vrea să facă, dar şi pentru ceea ce reprezintă şi pentru ceea ce nu ştie că va fi pus să facă de comanditarii săi de la Moscova.
Căderea Republicii Moldova de pe hartă
Într-adevăr, miza esenţială a alegerilor prezidenţiale este căderea sau menţinerea Republicii Moldova pe hartă. Pe hartă, adică în atenţia publică a marilor capitale, pe agendă, într-o tot mai lungă listă de probleme, de teme de reflecţie şi interes. Sosirea lui Dodon Preşedinte aruncă Republica Moldova jos din istorie pentru 50 de ani. Nu mai stă nimeni de vorbă cu ea, nu mai are ce negocia, Occidentul constată că orientarea europeană era conjuncturală, nu serioasă şi sustenabilă. Şi atunci capitolul se închide, iar Acordul de Asociere rupt cu UE duce şi la reintroducerea vizelor, izolarea Republicii Moldova între Ucraina pro-euro-atlantică şi graniţa UE şi NATO.
Ca să evite mesajul puternic şi grav al prăbuşirii de pe hartă, oficialii de la Chişinău de mai multe culori încearcă să comunice - unii se păcălesc, alţii chiar cred - că au un plan B. Evită dramatizarea, ascund miza, consideră că în continuare Republica Moldova poate clama inteligenţa nativă şi şiretenia proverbială a celui care suge de la două ţâţe. Merge şi aşa, şi cu Estul, şi cu Vestul, să înţeleagă că sunt necesare legături şi e nevoie de avantaje din ambele părţi. Ei bine nu mai merge aşa: acum e alegerea finală. Şi nu e o alegere nici de conjunctură, nici explicită, ci una implicită cu valoare de alegere definitivă: fuga după doi iepuri încheie astăzi orice vânătoare cu tolba goală. Mai grav, şi fără gloanţe pentru următorii 50 de ani.
Miza esenţială a alegerilor prezidenţiale este căderea sau menţinerea Republicii Moldova pe hartă.
O altă categorie de comunicatori politici susţin că nu se întâmplă nimic după alegerea eventuală a lui Dodon, pentru că Preşedintele nu are atribuţii pe temele esenţiale. După ce a gafat major în primul tur, Dodon însuşi susţine acelaşi lucru, că nu are atribuţii şi nu poate face ce scrie în programul său, ce a afirmat până acum în campanie. Noi am demonstrat aici, într-un editorial mai vechi, ce înseamnă preşedinţia Dodon şi costurile ei, dar şi instrumentarul la dispoziţia lui Dodon odată ajuns preşedinte. Şi nu e doar imagine şi percepţie, simbolistică şi aparenţă, ci cel mai concret lucru posibil: alegerea finală a cetăţenilor Republicii Moldova, Est versus Vest. Deci miza e copleşitoare şi ireversibilă pentru următoarea jumătate de secol.
Ura şi prostia – aberaţiile unor naraţiuni alternative
Contextul derulării campaniei electorale în faţa unui scrutin cu o asemenea miză a fost alterat de naraţiuni paralele deosebit de nocive şi al căror impact îl putem vedea astăzi, cei care încearcă să creioneze un concept de campanie, şi-l vor vedea mâine, a doua zi după alegeri, toţi cetăţenii Republicii Moldova. Jucându-se cu focul, ca un adevărat ucenic vrăjitor, iată că unii - poate de bună credinţă, dar fără prea multă ştiinţă - au dat foc la propriul stat. Definitiv. Cu largul concurs al unor diplomaţi de operetă aciuaţi la Chişinău pe post de zonă de penitenţă, unde nu înţeleg nimic şi le lipseşte şi subtilitatea sau flerul politicianului pentru a şti ce urmează şi cum va curge evoluţia. Şi, repet, nu suspectez aici intenţia sau mandatul la ordin cu parfum de ruble.
Ca nişte soţi demenţi cărora le-a luat foc casa, politicienii din Republica Moldova au îmbrăţişat iute mesajele şi s-au aruncat cu voluptate în jocul în care îşi dispută adulterul dintre doi soţi.
Într-adevăr, unii dintre actorii cunoscători - din ură, din răzbunare, din dorinţa de a-şi rezolva pasivele penale, alţii din prostie, din necunoaştere - au îmbrăţişat ideile inoculate subtil de meseriaşi abili ai manipulării politice şi au lansat picătură cu picătură veninul şi otrava în minţile propriului popor, cu o încrâncenare şi voinţă bune demne de obiective mai importante şi, cu certitudine, mai constructive. Fireşte că baza a fost realitatea, dar o realitate în care reflectorul şi aşezarea lupei a scos în relief teme dureroase şi importante, dar nu cruciale, esenţiale, de viaţă şi de moarte, şi au acoperit bătălia fundamentală, alegerea critică. Poate unii au vrut să respingă, psihologic, momentul sau reponsabilitatea alegerii definitive. Poate alţii au crezut că, dacă îi acoperă sosirea intempestivă, vor putea să se facă, poate, că această alegere nici nu există. S-au păcălit singuri, cu toţii.
Ca nişte soţi demenţi cărora le-a luat foc casa, politicienii din Republica Moldova au îmbrăţişat iute mesajele şi s-au aruncat cu voluptate în jocul în care îşi dispută adulterul dintre doi soţi, care pe cine a înşelat şi care mai des sau mai mult. Şi cât timp arde casa, cei doi ţin pe loc familia pentru a judeca prin vot, cum altfel, care dintre ei doi are dreptate. Până când focul îi mistuie pe toţi deopotrivă, cu cearta lor adulterină cu tot.
Lecţii învăţate din campania prezidenţială: când îţi arde casa nu-ţi cauţi nevasta de amantlâcuri
Într-adevăr, cum altfel am putea considera tentaţia luptei cu oligarhul rău şi statul captiv decât cearta pentru amantlâc, în timp ce ambilor soţi scandalagii, politicieni declaraţi pro-europeni, li se ia ţara de sub picioare? Ţara cu totul! Până să decidă ei cine şi cum a furat, ce a furat, dacă vor căuta sau nu pe responsabili, focul arde şi consumă definitiv casa din parabolă precum consumă ultimele zile de campanie şansele Republicii Moldova de redresare şi consfinţire a drumului pro-european.
Alţii au fost seduşi de altă imagine şi perspectivă, naţiunea civică! Sună frumos, are relevanţă conceptuală europeană, occidentală, înseamnă, din nou, reconciliere nu bătălie decisivă între Est şi Vest, ci aşezarea tuturor pe spaţiul neclar şi călduţ al posturii de om al cetăţii, indiferent de opţiune. Aşa au ajuns pe aceeaşi scenă Năstase, Dodon, Usatâi, urlând împotriva oligarhului rău, fără ca şeful PDA să realizeze că, în fuga după naţiunea civică născută în piaţă din lupta cu oligarhul cel rău, cei doi pro-ruşi i-au luat toată snaga protestului, toată legitimitatea şi l-au şi golit de conţinut. Fără scrupule, ba chiar pacălindu-l să nici nu-şi asume orientarea strategică. Răzbunarea era mai importantă. Cine-şi imagina atunci că Maia Sandu îl va depăşi în alegeri? O femeie finuţă, delicată şi fragilă, fără partid şi fără expunere mediatică a ajuns beneficiarul unei greşeli fundamentale, dar care a adus mult mai multe costuri şi pe termen mai lung.
Iar intelectualii atraşi de perspectiva idealistă a „naşterii naţiunii civice” s-au trezit că au susţinut o naraţiune alternativă care a prăbuşit şi a acoperit bătălia fundamentală, cea a orientării strategice. Cam ce au făcut alţii cu unionismul şi care au permis ca să se reafirme plenar statalismul moldovenist anti-românesc al lui Dodon, care a încercat să scape de amprenta de pro-rus afirmându-se că e moldovean şi anti-unionist. Cel care acoperă vânzarea suveranităţii Republicii Moldova către Moscova sub faldurile rolului autoasumat de apărător al suveranităţii RM faţă de România, despre care spune fără răgaz că vrea să o acapareze.
E momentul trezirii în al 24-lea ceas. Al ieşirii la vot şi al apărării viitorului. Al stingerii focului care a cuprins casa, al refacerii casei, al pregătirii sale de iarnă.
Două naraţiuni alternative care sunt departe de a fi non-probleme. Nu, ele sunt probleme reale. Şi corupţia, şi dezbaterea unionistă - în fapt identitară şi a relaţiilor cu România, statul vecin – şi pervertirea regulilor democratice sau mimarea lor, şi aplicarea formală şi mecanică a reformelor, chiar a celor făcute, despre care nimeni nu pricepe la ce sunt bune şi pe cine ajută. Fără a explica, costurile vor fi mai mari când încep să apară perdanţii şi primele victime ale viitoarei restructurări. Însă peste toate, peste disputele între pro-europeni - mai mult sau mai puţin loiali ideii, legitimi în a o promova sau capabili să o facă - stă motivul fundamental al menţinerii orientării strategice către Occident. De aceea e momentul trezirii în al 24-lea ceas. Al ieşirii la vot şi al apărării viitorului. Al stingerii focului care a cuprins casa, al refacerii casei, al pregătirii sale de iarnă. Iar apoi soţii pot să-şi rezolve şi problemele din mariaj, pe cele de amantlâcuri, că rup căsnicia, că amorezul e aruncat în cocina porcilor sau aruncat în brânci afară, direct pe uliţă, să-l vadă toţi vecinii.
Se încarcă comentariile...
