Alegeri Chişinău. Andrei Năstase îşi propune reformarea sistemului municipal de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, susţine că, în calitate de primar al Chişinăului, va iniţia un program municipal „Medicină Accesibilă de Calitate”, care va include renovarea instituţiilor medico-sanitare municipale, dar şi o colaborare strânsă cu mediul universitar şi academic în reformarea sistemului de sănătate municipal, transmite IPN.

În programul său electoral, candidatul PPDA punctează printre priorităţi îmbunătăţirea managementului instituţiilor medico-sanitare şi a managementului calităţii. La fel, este vorba despre definirea criteriilor de performanţă şi a indicatorilor de rezultat bazaţi pe sănătatea populaţiei arondate, dar şi introducerea evaluării calităţii serviciilor prestate. Candidatul îşi propune implicarea studenţilor de la medicină în diferite acţiuni şi activităţi de promovare a modului sănătos de viaţă în municipiul Chişinău, în special în şcoli şi grădiniţe.

Andrei Năstase promite evaluarea şi rebalansarea fondului de paturi de spital pentru optimizarea serviciilor medicale, dar şi descentralizarea serviciului de asistenţă medicală primară. Medicilor de familie şi asistenţilor medicali li se va oferi dreptul de a călători gratuit în transportul public urban pentru deplasarea la domiciliul pacienţilor.

Candidatul menţionează că un element important al politicii echipei sale va fi crearea condiţiilor pentru practicarea sportului. În acest sens, vor fi susţinute iniţiativele mediului privat pentru crearea infrastructurii sportului de masă. Este vorba şi despre construcţia complexelor sportive şi de agrement în capitală care vor face parte dintr-un program municipal de promovare a modului de viaţă sănătos.

De asemenea, candidatul promite că va amenaja terenuri de sport în toate cartierele din oraş şi va crea politici de subvenţionare directă şi indirectă la procurarea abonamentelor în sălile de sport pentru a asigura creşterea speranţei de viaţă şi asigurarea unui nivel de sănătate mai înalt al populaţiei.

Andrei Năstase mai promite să asigure, în calitate de primar, un oraş accesibil şi incluziv pentru toţi locuitorii. Potrivit lui, una dintre cele mai mari probleme ale capitalei o reprezintă infrastructura urbană neadaptată persoanelor cu mobilitate redusă, nevăzătorilor etc. Totodată, această infrastructură nu este adaptată nici pentru părinţii cu copii mici, femei însărcinate, persoane în etate sau biciclişti.

La ora actuală banii publici sunt cheltuiţi fără rost pe rampe şi trotuare care sunt impracticabile, iar dreptul la accesibilitate este în continuare neasigurat. Una dintre preocupările echipei sale, spune candidatul, va fi implementarea politicii în domeniul accesibilităţii conform prevederilor cadrului legal în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu nevoi speciale, dar şi de asigurare a echităţii.

Printre măsurile propuse se numără proiectarea şi construcţia obiectelor infrastructurii sociale adaptate necesităţilor persoanelor cu mobilitate redusă, dar şi asigurarea semafoarelor pentru slab văzători, a parcărilor speciale, a uşilor de acces, a ascensoarelor şi complexelor sanitare adaptate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite