Adevăr sau provocare? Un sondaj de opinie arată că doar 3,7% dintre moldoveni şi-ar dori unirea cu România

Adevăr sau provocare? Un sondaj de opinie arată că doar 3,7% dintre moldoveni şi-ar dori unirea cu România

FOTO Adevărul

Compania de consultanţă „Intellect Group” a prezentat un sondaj de opinie miercuri, 29 ianurie, în care moldovenii au fost întrebaţi inclusiv „ce viitor aţi dori pentru Republica Moldova”. Datele studiului referitor la această întrebare par a fi destul de controversate, în comparaţie cu alte sondaje realizate recent pe aceleaşi subiecte.

Fiind întrebaţi „ce viitor aţi dori pentru Republica Moldova”, respondenţii au răspuns în felul următor: Un stat în componenţa UE - 19,6%, stat independent, neutru - 21,4%, relaţii bune cu toţi - 35,9%, stat în Uniunea Economică Euroasiatică - 19,4%, în componenţa României - 3,7%. 

Cât priveşte subiectul unirii cu România, un sondaj de opinie publicat în decembrie 2019 de IMAS arăta că 34% din cetăţenii Republicii Moldova şi-ar dori unirea cu România, în comparaţie cu 3,7% despre care vorbesc reprezentanţii „Intellect Group”.
 
Conform altui sondaj publicat în mai 2018 de Institutul de Opinii Publice, datele arătau că pentru unirea cu România ar vota 24% dintre moldoveni, iar 57% ar spune „nu” unirii. Nu ar participa la vot 9% dintre alegători, iar alte 9% afirmă că încă nu au decis cum să voteze pe acest subiect.
 
Iar ce ţine de preferinţele privind aderarea la UE sau Uniunea Economică Euroasiatică, într-un sondaj recent publicat de Institutul Republican Internaţional (IRI), la întrebarea „dacă Moldova ar putea să adere doar la una din organizaţiile economice internaţionale, care ar trebui să fie aceasta?”, 48% din cei chestionaţi au răspuns că ar pleda pentru aderarea la UE, iar 34% pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică. Din nou, cifre total diferite de cele prezentate de „Intellect Group”.
 
Sondajul celor de la „Intellect Group” a fost realizat în perioada 16-23 ianuarie, pe un eşantion de 1.134 de persoane. Marja de eroare este de +-3%.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: